x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Coeficientul de gudurare

Coeficientul de gudurare

de Tudor Octavian    |    03 Apr 2009   •   00:00

· Nu-i bine să stai prea aproape de lichele. Nu pentru că te-ar exceda lipsa lor de caracter. Lichelele sunt simpatice. Când te ţii la distanţă, rămâi critic. În imediata vecinătate a lichelei, simţi nevoia să fii nevăzut. Nu pentru că ţi-ar dăuna.



Simţi nevoia să nu fii văzut, ca să te poţi bucura liber de farmecul greu de definit al escrocului. Admiri lucruri, pe care nu le-ai admira altfel niciodată. Escrocii răzbună, în oamenii cinstiţi din fire, un complex. Cinstiţii din fire nu sunt neapărat şi mândri din asta. Dovadă cât de des îşi proclamă principiile. Nu degeaba e atât de populară expresia: prost de cinstit. Lichelismul e privit de multe femei, cu bărbaţi proşti de cinstiţi, ca o virtute, ca o dovadă a masculinităţii. Lichelele au o pricepere naturală la lăudat, la gudurare, care le dă un plus de şansă în orice întrecere pentru posturi şi funcţii. Expresia "coeficient de gudurare mare", pe care am auzit-o, apropo de un nelipsit din mai multe guvernări, mi se pare foarte potrivită în definiţia lichelei.


· Ce spune un tânăr despre o mătuşă din partea mamei, aflată, la 97 de ani, în îngrijirea familiei: Păi, dacă a ajuns la vârsta asta, nu mai moare.


· La New York, am fost găzduit o săptămână de foşti colegi de studenţie "în camera şi în patul în care a dormit o noapte Brigitte Bardot".  În anul în care onorase invitaţia foştilor mei colegi, celebra actriţă a anilor 1960-1970 nu mai era demult o celebritate, dar era foare respectată de iubitorii de animale. Ca să folosim o expresie din administraţia comunistă, Bardot dormise în patul acela "pe linie de animale, nu pe linie artistică". Dimineaţa, am fost întrebat ce am simţit. Cum nu simţisem nimic deosebit, m-am interesat în ce an ocupase madam Bardot patul. Dacă ar fi dormit în ziua de dinaintea sosirii mele la voi, le-am zis, poate că aş fi simţit ceva, dar cum asta s-a întâmplat acum zece ani, efectul de pat-lăsat-cald-de-trupul-unei-femei-dorite-de-milioane-de-bărbaţi a diminuat mult, cu fiecare schimbare de aşternut. În tinereţe când începeam să scriu, am fost foarte invidios pe Alberto Moravia, pentru o povestire despre doi tineri căsătoriţi care lucrau unul în schimbul de noapte, iar fata în primul schimb. Soţia avea grijă să nu facă patul, ca să-i lase bărbatului, ca o dovadă de dragoste, aşternutul cald.


· Într-un catalog de licitaţie, am văzut o reproducere după un tors masculin din bronz cu sexul atârnând, cum atârnă el în repaos. În marmoră, sculptorul n-ar fi cutezat o astfel de reprezentare, fiindcă i l-ar fi spart cu siguranţă cineva de-a lungul veacurilor, precum sunt sparte frecvent nasurile unor portrete antice. Nu fiindcă sunt nasuri ci fiindcă sunt o parte foarte vulnerabilă a statuii de marmoră. În bronz, atârnătura rezistă la şocuri, numai că find o soluţie sculpturală foarte rară, e de tot râsul. O virilitate atârnând e tot ce poate fi mai neartistic, mai lipsit de sugestie estetică.


×
Subiecte în articol: editorial