x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Colegi. Ce poate să însemne asta?

0
Autor: Tudor Octavian 06 Iul 2010 - 00:00
Odinioară, la terminarea liceului, fetele îşi scriau în nişte caiete pentru mai târziu "suvenire" ritmate. "Su­venira" cea mai circulată con­ţinea o scadenţă a cole­gi­a­li­tăţii: "Când va bate vântul prin Munţii Bucegi/ Să-ţi aduci aminte că am fost colegi!".

N-a fost nevoie s-o citesc de mai multe ori ca să mă motiveze la câteva întrebări, dintre care aceea referitoare la vântul din Munţii Bucegi mă stârnea cel mai puţin. După 1990 am observat că, în presă, foştii colegi, în ciuda infinitului de poliţe pe care ar fi fost să şi le plătească, nu s-au atacat decât prin excepţie între ei. Condiţia de foşti colegi de redacţie a controlat umorile revanşarde. Fapt ce înseamnă că, deşi n-a definit-o nimeni, ideea de colegialitate la gazetari şi la lucrătorii din media e activă într-un mod diferit faţă de cum e ea activă în alte bresle şi birouri. Colegialitatea în presă aduce a conjuraţie.

A patra putere în stat e vulne­ra­­bilă la primele trei. E vulnerabilă şi la celelalte puteri, de la patru în jos. Presa e o putere izolată. Nu-i ne­voie să sufle vântul prin Munţii Bucegi ca să ne intereseze amin­ti­rea colegilor. Când un coleg are un necaz mare cu primele trei pu­teri din stat, toată media e în ne­caz. Teza cum că în regimurile de­mo­cratice libertatea de opinie e garantată de legi e mai degrabă o prejudecată drăguţă. Forţa presei libere vine nu din garanţiile legii, ci din specificul colegialităţii.

În primul meu drum la New York, vameşii m-au chestionat unde aveam să locuiesc şi ce aveam de gând să fac în America. În 1990, vameşii de pe Aeroportul Ken­nedy manifestau un gen de pru­denţă paternă cu noi, ăştia abia ie­şiţi din găoacea comunistă. Când le-am zis că-s gazetar şi că o să scriu la revista mea ce văd şi ce des­co­păr la ei în ţară, vameşii s-au precipitat, au telefonat la As­so­ci­­ated Press şi mi-au permis să ies în oraş abia după ce persoana cu care au discutat mi-a dat un nume, o adresă, un număr de telefon şi o oră de întâlnire. Spre a fi luat sub aripa prestigioasei organizaţii ga­zetăreşti. Vameşii au fost cei care m-au lămurit că e mai mult decât necesar să iau legătura cu "colegii mei din America". "Colega" de la Associated Press mi-a aran­jat în zilele următoare, grijulie şi gravă ca o mamă cu un fiu ig­norant, lipsit de simţul con­ju­ra­ţiei, o vizită de învăţ şi adaptare în redacţia zi­a­­rului USA Today, un­de, de ase­me­nea, am regăsit mai mulţi "co­legi" de care nici nu ştiam până atunci că-s născuţi. Bu­nă­vo­in­ţa lor era măsurată, însă practică.

Bătea pe atunci un vânt fese­nist în Munţii Bucegi de te îngheţa, îi simţeam ameninţarea chiar şi la New York, dar era bine, nu mai aveam colegi doar în ţară, aveam co­legi în toată lumea. Nu conta că eu nu-i ştiusem, important era ce gândeau ei despre colegialitate.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de