Complot - Si Cuza se credea infailibil!

Citind manuscrisul volumului "Panorama" presei romanesti contemporane, Articole - program de ziare si reviste, pentru a-i face Prefata, la fisa dedicata cotidianului Complot - Si Cuza se credea infailibil! In noaptea de 10 spre 11 februarie 1866 Alexandru Ion Cuza e detronat prin surprindere de un complot de politicieni si militari.
Asta desi Domnitorul ar fi trebuit sa stie ce i se pregateste.
Dimitrie Bolintineanu scrie in "Viata lui Cuza Voda":
"Toata tara stia ca se urzeste o rasturnare. Toata tara era ingrijorata. La Palat nu credea nimeni".
Si ca sa nu se spuna ca vorbeste in vant, scriitorul aduce si argumente: "Injurii publicate anonim s-au aruncat mai in toate noptile prin curti si pe strade, placarde defaimatoare se lipeau pe murii palatului anuntind ca palatul statului se va da in curind cu chirie".
In cea mai solida cercetare a Domniei lui Cuza, "Viata si opera lui Cuza Voda", Constantin C. Giurescu trece in revista semnalele - evidente pentru toata lumea - ale complotului. Astfel "prin scrisori anonime si prin afise se anunta ca la 24 ianuarie va fi revolutie, negustorii sint amenintati cu jaful si omorul si conjurati sa inchida pravalia trei zile".
Despre acelasi 24 ianuarie 1866, A.D. Xenopol noteaza in a sa monumentala "Istorie" ca baronul de Offenberg, consulul Rusiei la Bucuresti, "desteapta pe ministri sa nu lase pe domnitor sa mearga la balul dat de frica unui atentat". Cuza, "nepasator si fatalist, nu asculta de sfat".
Atmosfera nu difera cu nimic de cea premergatoare rasturnarii lui Antonescu sau Ceausescu. Si Alexandru Ioan Cuza primea informatii despre tot ce se prepara si tot ce se spunea. Si cu toate acestea, nu pare a se ingrijora prea tare.
Un astfel de comportament naste intrebari. Dimitrie Bolintineanu, un apropiat al Domnitorului, se multumeste doar sa le puna in cartea sa:
"Era nepasare din partea ministerului? Era dispret din partea fericitilor invingatori ai poporului de la 3 August, dispret pentru aceste turme de sclavi invinse? Era complicitate cu revolutia? Era amortire? Nu stim. Stim numai ca nu se poate prinde un Domn in palatul sau, de particulari, cind guvernul este harnic".
A.D. Xenopol, dand curs ipostazei sale preferate - de ganditor al faptelor politice si sufletesti - explica "prinderea domnului de catre particulari in palatul sau" si prin starile incercate de Alexandru Ioan Cuza. Se pleaca de la Mesajul din 4 decembrie 1865 si de la scrisoarea trimisa lui Napoleon al III-lea, la 1 octombrie 1865 - amandoua vorbind de abdicare - pentru a reliefa ipoteza unui Domnitor hotarit sa abdice. Insusindu-si teza lui Bolintineanu - absenta oricarei rezistente la ivirea conspiratorilor, A.D. Xenopol vorbeste si el de un Al.I. Cuza "sapat de boala si framintat de ginduri", astfel incat s-ar putea crede ca Domnitorul de abia astepta sa fie arestat.
Momentul e abordat pe larg si de Alex Stoenescu in volumul 1 al lucrarii sale "Istoria loviturilor de stat in Romania". Cunoscutul cercetator e inainte de toate un excelent jurnalist si, in aceasta postura, ii e practic imposibil sa nu descopere explicatia in tradarea Mariei Obrenovici. Desi nu e prea convingator in explicarea motivului (amanta l-a urmat peste hotare) - si anume ca ar fi trecut de partea conspiratorilor, preferand detronarea asasinatului - Alex Stoenescu pune pe seama Mariei Obrenovici felul in care Cuza a fost luat ca din oala, in ciuda avertismentelor.
Cand cei trei capitani - Costescu, Lipoianu si Pilat - au patruns in dormitorul princiar, Domnitorul dormea. Trezit cu pistolul la tampla si langa amanta sa goala, in timp ce in camera de alaturi dormeau Elena Cuza si cei doi copii, ce putea face Domnitorul?
De aceea, se cuvine sa ne intoarcem la explicatia initiala. Cuza a fost prins in Palatul sau "de particulari", pentru ca n-a luat in seama nici un avertisment venit dinspre realitate. Daca ar fi fost cat de cat ingrijorat, n-ar fi jucat carti pana noaptea tarziu si, mai ales, nu s-ar fi culcat alaturi de amanta.
Suntem indreptatiti sa credem ca si in cazul lui Alexandru Ioan Cuza si-a spus cuvantul credinta dictatorilor ca sunt infailibili.

NIMIC NU SE PIERDE
	20 IUNIE 1934. Comitetul Permanent al Micii Intelegeri se reuneste la Bucuresti in prezenta lui Jean-Louis Barthou, ministrul de Externe al Frantei. Cativa ani mai tarziu Mica Intelegere s-a facut pulbere la confruntarea cu istoria. In fotografie: ministrii de Externe ai Micii Intelegeri impreuna cu oaspetele francez.

SECOLUL XX
	IUNIE 1956. Presedintele egiptean Gamal Abdel Nasser este primit triumfal la Alexandria dupa ce a anuntat nationalizarea Canalului de Suez, inaugurat la 17 noiembrie 1869. Decizia sa i-a adus o popularitate imensa in Egipt. Marea Britanie si Franta insa, actionare majoritare ale Canalului, au declansat ceea ce se va numi Conflictul Suezului.