x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Compromiterea politicii

0
Autor: Ion Cristoiu 11 Iun 2009 - 00:00

În cazul celor două partide s-a dezvăluit deodată, cu brutalitate, adevărul politicienilor. Se bat doar de ochii lumii. În realitate, se înţeleg între ele.



Scoţând din discuţie clişeul potrivit că­ru­ia votul de la 7 iunie 2009 a fost pentru Par­lamentul european, rămâne adevărul - dureros sau nu - că atât participarea, cât şi rezultatele s-au constituit într-o radiografie a stării partidelor din punct de vedere intern.

De altfel, nu numai la noi, dar şi în alte ţări din Uniunea Europeană, scrutinul de la 7 iunie 2009 a fost un prilej pentru electorat de a-şi exprima poziţia faţă de partidele politice. Din acest punct de vedere, de o semnificaţie ieşită din comun mi se pare absenteismul.

Absenteism s-a înregistrat şi în alte ţări ale Uniunii Europene, unele chiar dezvoltate din punct de vedere democratic. Ăsta nu e deloc un motiv de mândrie pentru noi. Din cel puţin două motive:

1) La alegerile parlamentare, cum s-a întâmplat în Franţa, de exemplu, a fost o participare record. La noi, a fost o participare slabă şi la parlamentare.

2) Electoratul din marile ţări ale Europei ştie că n-are nevoie, pentru a-şi promova interesele, de o reprezentare de excepţie în Parlamentul European. Pe de o parte, pentru că ţările lor sunt de atâta timp în UE încât mare lucru n-au de ce să mai obţină de la Bruxelles, pe de alta, pentru că, la o adică, şefii de stat şi de guverne îşi vor spune cuvântul în Consi­liul de Miniştri. Nu e cazul României, ţară de importanţă minoră în ierarhia pute­rilor europene şi, pe deasupra, la început de drum în Uniune, când e nevoie de multe de la Bruxelles.

Admiţând un procentaj de români care nu s-au dus la vot duminică, 7 iunie 2009, din lene sau prostie, rămâne un procentaj uriaş de români care nu s-au dus derutaţi de ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu principalele partide ale ţării: PD-L şi PSD.

Oricât ar părea de ciudat, fiecare dintre cele două partide a avut un electorat captiv, fidel formaţiunii din o mie şi unu de motive. Şi electoratul PSD şi electoratul PD-L a primit o lovitură în moalele capului la spectacolul alianţei de guvernare dintre cele două partide. La scrutinul parlamentar, mulţi dintre alegătorii electoratului captiv merseseră la vot pentru a pune ştampila împotriva celuilalt partid. Se înţelege că la scrutinul europarlamentar această motivaţie n-a mai existat. Nu e vorba, desigur, de o depărtare a electoratului captiv de partid, ci de absenţa motivului principal de mobilizare. Deşi atât liderii PD-L, cât şi cei ai PSD au încercat să-şi radicalizeze electoratul angajând scandaluri între PSD şi PD-L, cele două electorate nu s-au lăsat păcălite. Conş­ti­in­ţa că e vorba de două partide aliate a func­ţionat. Această conştiinţă şi-a spus cuvântul şi în cazul activiştilor. Mulţi dintre ei au funcţii în administraţie. De supravieţuirea Alianţei PD-L-PSD depind aceste funcţii. În consecinţă, au preferat să nu se zbată pentru a scoate lumea la vot pentru a nu-şi pierde aceste funcţii. Asta explică, poate, şi rezultatul aproape la egalitate al celor două formaţiuni, de parcă s-ar fi înţeles să nu fie una prea dihai în raport cu cealaltă. Aşa cum am mai spus înainte de scrutin, o diferenţă însemnată între cele două formaţiuni ar fi dus la ruperea Alianţei. Ceea ce ar fi însemnat pierderea unor privilegii de către mulţi activişti ai PSD şi PD-L.

După constituirea Alianţei, cele două partide au continuat să se războiască pe motive de programe. Fiecare s-a străduit să arate românilor că, deşi s-au aliat ele, rămân, totuşi, adversare ideologice. Numai că, în timp ce se războiau în declaraţii, cele două partide se înţelegeau perfect în împărţirea funcţiilor şi a banilor.

Că partidele se bat între ele şi pentru ciolan, e un lucru ştiut de români.

În cazul celor două partide s-a dezvăluit deodată, cu brutalitate, adevărul politicienilor.

Se bat doar de ochii lumii.

În realitate, se înţeleg între ele.

Această dezvăluire a dus la compromiterea politicii şi în ochii celor care nu aparţineau electoratelor captive.

Rezultatele scrutinului au adâncit, prin unele fapte, această imagine a politicii româneşti de loc al tragerii proştilor pe sfoară. Cele două formaţiuni s-au războit seară de seară la televizor în chestiunea Cine a câştigat alegerile? Marţi însă, la şedinţa Coaliţiei, în spatele uşilor închise au căzut de acord rapid asupra unei ticăloşii antidemocratice: asumarea răspunderii Guvernului în cazul Codurilor.

Dacă se continuă aşa, procesul compromiterii politicii în România riscă să ducă la compromiterea democraţiei, fenomen destul de uşor într-o ţară în care democraţia se confundă cu formele sale infantile de existenţă.

E limpede că PSD şi PD-L nu-şi pot permite să rupă Alianţa.

Asta nu înseamnă că nu pot decide să nu se mai războiască în public.

Pentru că tocmai acest război care nu se finalizează într-o ruptură, întăreşte în mod grav credinţa că politicienii se ceartă doar de ochii lumii.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   două,   partide

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de