x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Compromiterea SRI

Compromiterea SRI

de Ion Cristoiu    |    25 Mai 2006   •   00:00
Compromiterea SRI

Pana acum, lucratorii SRI erau intampinatI de omul simplu cu un sentiment de teama, colorat cu un anume respect. Acum, ei nu pot starni decat hazul. Cand va trece unul pe langa noi, ne vom reprima cu greu imboldul de a face precum curca. Constient de acest pericol, Traian Basescu a dat Raportului conotatii grave. Ar fi rodul unei cardasii intre autoritatile locale si SRI Brasov. Altfel spus, cei de la SRI Brasov dinadins au incurcat curca cu gaina. Pentru ca dezvaluirile privind importurile sa nu fie luate in serios.

Vineri, 19 mai 2006, Traian Basescu a solicitat SRI sa se implice in strangerea de informatii despre unele importuri ilegale de pui vii, importuri care ar sta la originea Cernobilului aviar.
Cum si-a indeplinit SRI mandatul incredintat, stim deja. In istoria Serviciilor Secrete din ultimii 16 ani nu exista o mai mare dovada de tembelism cu stampila decat Raportul SRI despre importurile care ar fi adus pe meleagurile noastre teribilul virus al gripei aviare. Sa confunzi, in ditamai documentul confidential, curcile cu gainile e o performanta rara pentru o institutie indrituita sa protejeze Romania de pericolul terorist. Peste tot in lumea democratica, un Serviciu Secret se preocupa cu prioritate de a nu lasa impresia unei institutii temute, primejdioase pentru libertatile individuale, tentate sa instaureze o dictatura pe sest. Cu acest pericol s-a confruntat, sub mandatul lui Traian Basescu de pana acum, Serviciul Roman de Informatii.

Din chiar primele zile ale lui 2005, presedintele nu s-a sfiit a da inalte aprecieri profesionalismului de exceptie al celor care lucreaza sub conducerea lui Radu Timofte. Mai mult. Putine au fost interventiile publice ale lui Traian Basescu in care SRI sa nu fi fost sugerat sau chiar zis de-a dreptul drept principalul furnizor de informatii pentru Cotroceni. Nelinistiti, adversarii presedintelui din politica si din presa au dus campanii mai mult decat violente pe tema fratiei dintre Traian Basescu si Serviciile Secrete din Romania. Beneficiind si de o supraestimare a puterii sale reale, fenomen cu origini in imaginea mai mult sau mai putin intemeiata a Securitatii, SRI a fost infatisat drept o arma teribila in mainile lui Traian Basescu. Un soi de arma nucleara detinuta de un politician pe o scena politica in care se trage, de regula, cu arcul. Acum, dupa incredibilul Raport al SRI, stim sigur:
Arma din mainile lui Traian Basescu e mai putin decat un arc. E un sfaraiac in genul celui la care ajunge legendarul Danila Prepeleac.
Astfel ca, la ora actuala, SRI are o noua problema de imagine. O problema mult mai grava decat cea anterioara. Cea de a trece drept o institutie de tot rasul. Pana acum, lucratorii SRI erau intampinati de omul simplu cu un sentiment de teama, colorat cu un anume respect. Acum, ei nu pot starni decat hazul. Cand va trece unul pe langa noi, ne vom reprima cu greu imboldul de a face precum curca.

Constient de acest pericol, Traian Basescu a dat Raportului conotatii grave. Ar fi rodul unei cardasii intre autoritatile locale si SRI Brasov. Altfel spus, cei de la SRI Brasov dinadins au incurcat curca cu gaina. Pentru ca dezvaluirile privind importurile sa nu fie luate in serios. Din punctul de vedere al efectelor, presedintele a dat un diagnostic corect. Daca, intr-adevar, o fi ceva suspect in importurile de pui din strainatate, nimeni de pe cuprinsul patriei noastre cu clima temperat-continentala nu mai e dispus sa creada asta dupa difuzarea unui document strict secret urmat de o erata.
Daca diagnosticul e corect, explicatia sugerata de declaratia lapidara a presedintelui nu ajunge pentru a mai drege ceva din nenorocirea care a lovit imaginea publica a SRI prin deja faimosul Raport fantasmagoric. Sa ne reamintim astfel ca totul a pornit de la vizita facuta de Gheorghe Flutur la Spitalul Elias, vineri, 19 mai 2006, dimineata.

Potrivit Comunicatelor oficiale, pe parcursul acestei intalniri, ministrul Agriculturii i-a cerut presedintelui sprijin pentru colectarea de informatii legate de importuri de pasarii vii infectate cu gripa aviara, importuri care ar sta la temelia crizei. Explicatia data de Gheorghe Flutur Cernobilului aviar a justificat comanda data SRI de Traian Basescu. Se presupunea ca ne aflam in fata unei actiuni tenebroase. Fie mafiote, fie chiar teroriste. O actiune pe care numai un Serviciu Secret o putea pipai. La o asemenea explicatie un altul i-ar fi ras in nas lui Gheorghe Flutur. Pentru ca era usor de banuit o tentativa de a se deroba de la propriile raspunderi in declansarea crizei, printre acestea, la loc de frunte, situandu-se declararea ceausista a victoriei inexistente asupra gripei aviare. Traian Basescu l-a luat in serios pe Gheorghe Flutur. Care Gheorghe Flutur sustine acum pe toate drumurile si pe toate canalele tv ca exclude categoric posibilitatea ca importurile sa fie la originea crizei. Asadar, cel care a fost la originea epidemiei de suspiciune se dovedeste acum, cand s-a dat pe fata cacealmaua conspiratiei, cel mai inversunat adversar al tezei. Intrebarea intrebarilor: De ce l-a luat in serios Traian Basescu pe Gheorghe Flutur?

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial