x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Comunistii de dreapta

0
Autor: Tudor Octavian 28 Noi 2006 - 00:00
Comunistii de dreapta


In urma cu niste ani m-am trezit cu casa plina de comunisti italieni.

In urma cu niste ani m-am trezit cu casa plina de comunisti italieni.

Fiind toti tineri si artisti, i-am intampinat cu simpatie. Ma uitam la fiecare si-i gaseam pe cat de deosebiti, pe atat de interesanti. Dupa ce m-au informat ca-s comunisti, i-am gasit urati si plicticosi. Cand vine vorba despre occidentali, e bine sa precizezi ce fel de comunisti sunt: italieni, francezi, spanioli. E ciudat cat de deformat poate sa fie comunismul la oamenii care au libertate si parale.

Pe artisti, indiferent ca-s comunisti, anarhisti ori socialisti, e potrivit sa-i iei unul cate unul. In parte le vezi si trasaturile originale. In multime, individul artist e marcat de vicisitudinile atitudinii de gloata. Dupa ce au plecat toti optsprezece, cati au navalit in pacea casei mele, am rasuflat usurat. Din cauza fervoarei cu care spuneau prostie dupa prostie, incercand sa ma convinga ce-am pierdut impuscandu-l pe Ceausescu si ce mare rau ne asteapta cand vom ajunge ca ei - adica proprietari de vii si imobile, scoliti la cele mai bune academii si cu un cont sanatos in banca - mi s-au parut infirmi. La trup erau intregi, insa comunismul functiona ca o proteza sufleteasca. Erau ei artisti, dar de mana a doua, vegetand intr-un fund de provincie gata sa dea vina pe ce le era la indemana, pe capitalism, pentru toate neimplinirile din cariera.

In Romania aveati impozite mici, spuneau ei. Pe noi ne omoara impozitele! Lasand deoparte faptul ca pentru niste morti aratau destul de vii, nerozia cu impozitele m-a cam scandalizat. Orice impozit mare, la un castig care te lasa sa traiesti, e preferabil unui impozit infim, la un salariu cu care te tarasti. Aveam in fata niste tineri care se facusera comunisti, la fel cum unii se fac deltaplanisti. Dintr-o toana intelectuala. Din nevoia de a fi remarcati pentru toana asta. Sunt convins ca, trecand si facand bilantul tineretilor lor hachitoase, comunistii italieni de odinioara procedeaza acum cu trecutul la fel de contabiliceste ca si cu veniturile din podgorii si din chirii. Ma, Giovanni, tu cati ani ai fost comunist? Pai, sase ani si trei saptamani. Nici nu mi-am dat seama ca m-am vindecat. Dar de Mario ai auzit ce-a mai patit, bietul Mario, ca numai de ghinioane a avut parte?! A mostenit a patra oara o matusa bogata, vacile i-au fatat numai gemeni, a castigat milionul de euro la loterie si tot comunist a ramas. Saracul Mario, nu se mai face bine!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de