x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Concerte în cluburi

Concerte în cluburi

de Alex Revenco    |    07 Sep 2008   •   00:00

Pînă în octombrie, cînd ne vom delecta la Bucharest Masters Of Jazz Fest, săptămîna care începe mîine ne oferă o serie întreagă de concerte care de care mai atractive.

Pînă în octombrie, cînd ne vom delecta la Bucharest Masters Of Jazz Fest, săptămîna care începe mîine ne oferă o serie întreagă de concerte care de care mai atractive. Dacă miercuri în Club Suburbia e o petrecere reggae ce nu trebuie ratată (cu Zuza Boyz & Selecta B, de la ora 21:30), a doua zi, în acelaşi loc cîntă Byron (ora 22:00), un concert de văzut neapărat. Apoi vine ziua de vineri, cînd oricine iubeşte muzica regretă că nu se poate “împărţi în trei”. Asta pentru că în Club Fire are loc lansarea noului album Metallica, intitulat “Death Magnetic”, la Green Hours cîntă Snails din Chişinău, iar în Parcul Circului evoluează un excepţional grup din Franţa, Air, prezent an de an pe marile scene de festivaluri, pentru prima oară în România! Deşi grupul amintit este aproape o legendă, concertul din Parcul Circului nu s-a bucurat de atenţia meritată. Dar pînă sîmbăta viitoare, cînd amatorii de blues îşi vor da întîlnire la Green Hours, la A.G. Weinberger, mai sînt de semnalat încă două concerte de excepţie. Primul are loc joi, la Sala Palatului, cînd Al Di Meola va demonstra încă o dată (dacă mai e cazul!) de ce este socotit unul dintre cei mai mari chitarişti din toate timpurile, iar al doilea, intitulat Rastaboom, va fi sîmbătă, şi va avea loc în Parcul Carol, la Arenele Romane. Spectacolul de la Arenele Romane, primul de Reggae Sound System din România, va prezenta un mix artistic prin prestaţia live a lui Chezidek (Jamaica), Burning Spectacular (Jamaica) şi Big Bud (UK).

×
Subiecte în articol: editorial