x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Concerte în photoshop

Concerte în photoshop

de Cristina Bazavan    |    12 Iul 2008   •   00:00

Photoshopul e un program care ajută orice computer să facă subiectul dintr-o fotografie mult mai frumos şi mai spectaculos. Nimic din ceea ce vedeţi în revistele de femei n-a fost ocolit de photoshop. De la copertă şi pînă la fotografiile care ajung la horoscop.



Photoshopul e un program care ajută orice computer să facă subiectul dintr-o fotografie mult mai frumos şi mai spectaculos. Nimic din ceea ce vedeţi în revistele de femei n-a fost ocolit de photoshop. De la copertă şi pînă la fotografiile care ajung la horoscop. Photoshopul face viaţa multor vedete mult mai frumoasă, dă iluzia unei frumuseţi la care aspirăm cu toţii şi completează, în multe cazuri, carenţe de personalitate.

Sînt foarte puţine persoane implicate în star sistem care sînt şi în viaţa de zi cu zi aproape la fel ca în fotografiile care se împrietenesc cu photoshopul. Cel mai adesea (şi vorbim aici de vedete internaţionale) aceste persoane sunt implicate în lumea filmului pentru că acolo sînt condiţiile cele mai drastice, iar corecţiile pe peliculă cînd e vorba de un lungmetraj sînt mult mai costisitoare decît cele de pe o fotografie.

Aşa se face că atunci cînd vezi în realitate o vedetă de cinema ea este – cu cîteva riduri în plus  – aproape de personajele pe care le-a interpretat pe ecran sau de fotografiile care o înfăţişau pe covorul roşu la cine ştie ce premieră.

Cînd te întîlneşti însă cu cineva care vine din zona muzicii, de exemplu, lucrurile se schimbă cu 180 de grade. Săptămîna trecută în timpul concertului lui Alanis Morissette de la Bestfest toată lumea şuşotea: "Dar ce pufoasă este!", "Cînd s-a îngrăşat atît de mult?"

Era amuzant să vezi o mare de oameni care, obişnuiţi cu o imagine promovată intens prin fotografii photoshopate, credeau că în faţa lor nu se află vedeta pe care o aşteptau. Unii îşi investigau memoria ori prietenii fani mai înflăcăraţi ca să afle dacă nu cumva doamna tocmai ce a născut, căutînd explicaţii pentru talia inexistentă şi braţele de halterofil.

O zi mai tîrziu, Nelly Furdado şi-a expus formele moştenite din rădăcinile ei latine, iar şoldurile mai mult decît voluptoase ne-au făcut să o caracterizăm "fertilă", căci rubensiană era cam puţin pentru dimensiunile ei. Iar în cazul acesta nu vorbim despre a fi gras, ci doar despre a avea o formă a corpului cu şoldurile mai mult decît proeminente.

Nu o să o vedeţi niciodată aşa pe Nelly Furtado în fotografii, cum nici în videoclipuri nu o să o vedeţi. Pentru că e mult mai uşor să modifici un "film" de 4 minute, cît este un videoclip, decît o peliculă de lung metraj.

Aşa că dacă vreţi să vă luaţi repere de look, orientaţi-vă către cinema. Şi-acolo se vînd iluzii, dar sunt mai aproape de realitate. Iar dacă vreţi să vedeţi – pe bune – cum se face un film, mergeţi zilele astea pe Bulevardul Magheru,unde Radu Jude filmează primul lui lungmetraj.

P.S. Observaţiile mele nu fac referire la performanţele muzicale ale doamnelor care sînt subiectul acestui articol.

×
Subiecte în articol: editorial