x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Concurentul american

0
Autor: Ion Cristoiu 25 Feb 2007 - 00:00
Concurentul american


ROMANIA CA TELENOVELA
Dupa ce pleca din Vintileasa, Stefan Cimpureanu se angaja la Fabrica de nituri din Floresti. Aici il prinse perioada marilor intreceri socialiste. Tara intreaga era o intrecere. Tot ce sufla se lua la intrecere cu tot ce sufla. Se intrecea oras cu oras, om cu om, uzina cu uzina, tractor cu tractor, furnal cu furnal. Se intreceau nu numai cei aflati unul langa altul, ci si cei despartiti prin sute de kilometri.

ROMANIA CA TELENOVELA
Moto: "Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea - realizator tv Dupa ce pleca din Vintileasa, Stefan Cimpureanu se angaja la Fabrica de nituri din Floresti. Aici il prinse perioada marilor intreceri socialiste. Tara intreaga era o intrecere. Tot ce sufla se lua la intrecere cu tot ce sufla. Se intrecea oras cu oras, om cu om, uzina cu uzina, tractor cu tractor, furnal cu furnal. Se intreceau nu numai cei aflati unul langa altul, ci si cei despartiti prin sute de kilometri. Strungarul Petre Baiesu din Maramures chema la intrecere pe strungarul Ionita Ionescu din Constanta. Filatoarea Maria Marineasa din Lugoj chema la intrecere pe filatoarea Ioana Vasilca din Radauti. Cei ce se chemau la intrecere habar nu avusesera unul de altul pana atunci. Cea provocata la intrecere afla vestea de la directiune. - Tovarasa Maria, ii zicea directorul tovarasei Maria, adusa pana la directiune tot intr-o fuga de Ionica, femeia de serviciu, vesnic speriata si agitata, ai aflat vestea cea mare? Tovarasa Maria n-o aflase, fireste. Sedea in fata directorului buimacita definitiv, cu basmaua usor lunecata intr-o parte, plina de scama, asa cum fusese luata din sectie. O clipa se gandea ca, poate, in sfarsit, i se aprobase o casa din fondul de locuinte al intreprinderii. Sau ca Militia daduse de baiatul ei, disparut fara urma cu vreo doi ani in urma. - Tovarasa Maria, zicea directorul, straduindu-se sa fie cat mai solemn, dupa ce, in prealabil, schimbase o privire plina de intelesuri cu secretarul de partid, care sedea mai departe ("nu ti-am spus eu? nu stie"), ai fost chemata la intrecere de tovarasa Ioana Ionescu, din Sighetul Marmatiei. Uite, scrie in "Scinteia". Si directorul ii facea semne sa se apropie de biroul urias, lucios, pe care abia atunci vedea ea "Scinteia", mai precis textul tiparit cu litere groase, de o schioapa, pe pagina intai. Nu indraznea sa se apropie, nestiind cum se procedeaza in asemenea ocazii (la invatamantul politic li se vorbise de importanta intrecerilor socialiste, dar nu li se spusese ce-ar fi trebuit sa faca ele in cazul cand ar fi fost chemate la intrecere). La insistenta directorului, tovarasa Maria se apropia, cu mana dusa la gura ca si cum s-ar fi asteptat sa-si inabuse un tipat. Si, intr-adevar, era sa tipe de spaima. In text ii sarea in ochi numele ei: Maria Buzdugan. Tiparit cu niste litere groase, mari, atat de mari incat Mariei Buzdugan i se facea frica.

O data cu intrecerea socialista, pe Stefan Cimpureanu il cuprinse un neastampar ciudat. Citea zilnic ziarele, de fapt, seara de seara, urcat in patul lui supraetajat, in izmene, dupa ce se spalase pe picioare, si in timp ce ceilalti, din dormitorul urias, isi pierdeau timpul cu o ravna de-a dreptul iesita din comun. Ori de cate ori citea despre faptele eroice ale celor prinsi in intrecerea socialista il apuca o ciuda cumplita. E drept, propusese si el directorului o chemare la intrecere, dar, oricat se zbatusera cei de la Centru, tot nu reusisera sa-i gaseasca concurent. Stefan Cimpureanu lucra acum fara nici un chef, asteptand momentul cand raspunsul avea sa-i aduca adversarul. Dar raspunsul intarzia, si lui ii era tot mai clar ca acel concurent nu se va gasi. Si iata ca, intr-o zi, prin intermediul "Scinteii" veni si concurentul! Ziarul publica pe ultima pagina o stire despre un muncitor american (John Forster) care, printre altele, facea 100 de nituri pe zi. Stefan Cimpureanu ameti de invidie. 100 de nituri pe zi? El abia daca facea 50. Si inversunat, hotari sa-l ajunga si sa-l intreaca. In cateva zile, locul lui de munca deveni de nerecunoscut. Conducerea intreprinderii hotari sa dea intregii actiuni un caracter exceptional. La intrarea in intreprindere fusese asezata o pancarta uriasa, pe care se putea citi:

"Muncitorul Stefan Cimpureanu din aceasta intreprindere se afla in intrecere pasnica cu muncitorul american John Forster". Langa locul de munca al lui Stefan Cimpureanu fusese asezat un panou urias, infatisand pe John Forster, asa cum il vazuse Lilica Banu, functionara la contabilitate, membra de partid si de sindicat. Un american gras, cu palarie alba, cu pantaloni albi si bluza alba, zicand vesel, impacat cu noua situatie: Bravo, Fane, m-ai batut, trebuie s-o recunosc! si dedesubt urarea: Intreaga uzina e alaturi de tine, nea Fane! Iar nea Fane tragea tare. Zilnic veneau in vizita pionieri din toata regiunea, oprindu-se sfiosi la cativa metri departare, in timp ce instructorul, dupa ce-i privea o clipa mustrator, zicea: Aici, asa cum v-am explicat, lucreaza tovarasul Fane Cimpureanu, cel ce a chemat la intrecere pasnica pe muncitorul american John Forster.

Intre timp se schimba si profilul intreprinderii, si nimeni nu mai avu nevoie de nituri. El insa facea nituri, disperat ca americanul acela uracios nu ceda nici un metru din distanta care-i departa. Si cel mai tare il enerva ca pe chipul concurentului nu se citea nici o sfortare, parca se juca.

Asta pana in dupa-amiaza lui 22 decembrie 1989, cand se pomeni batut pe umeri de un american gras, cu palarie alba, in pantaloni albi si bluza alba, care ii spuse:
- Sant John Forster, imi pare bine acum, dupa ce poporul roman a rasturnat tirania, am redus distanta.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   maria ,   america,   intrecere,   cimpureanu,   john forster

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de