x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Condamnaţi pe viaţă la prudenţă

0
Autor: Tudor Octavian 12 Mar 2009 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



Una din profesiile foarte periculoase, la care nu m-aş încumeta, oricât de bine aş fi plătit, e aceea de judecător-cinstit. Nu spun pur şi simplu judecător, întrucât într-o lume ca a noastră, pervertită de sus în jos şi de jos în sus, în egală măsură, o mare parte din Justiţie vinde - ca odinioară Biserica - indulgenţe.

În partea cinstită a judecătorimii există încă o categorie care ar fi să se cheme “la sacrificiu”. E vorba de magistraţii care au pe rol procese cu răii răilor, cu tâlhari, violatori, criminali şi alte neamuri de răufăcători, români si ţigani, adunaţi de regulă în găşti şi clanuri. Când un judecător ajunge să pronunţe sentinţe discutabile sau de-a dreptul nesemnificative, în raport cu fapta, el n-o face neapărat pentru că-i coruptibil, ci şi de frică. Profesia de judecător-corect, din rândul celor care lucrează “la sacrificiu”, e foarte periculoasă, deoarece inculpaţii acceptă şi îndură, când nu reuşesc să cumpere iertarea, o pedeapsă mică, dar sunt porniţi să se răzbune pe judecătorii care merg la pedeapsa maximă.

Poate că e exagerat să spunem frică şi ar fi mai potrivit să zicem prudenţă. Sau chiar instinct de apărare. Oricât de determinat ar fi un judecător, fără patima îmbogăţirii din comerţul cu indulgenţe, să facă dreptate, realitatea infracţională românească îl obligă la prudenţă. Clanurile sunt răzbunătoare. Îl condamni pe un bandit, acesta e în închisoare, dar îl răzbună altul din clan. Între cauză şi răzbunător, nici cei mai corecţi poliţişti şi procurori nu pot face legătura. Judecătorii sancţionează un delict, iar răspunsul clanului poate să vină de oriunde, chiar şi dinspre partea unor judecători aflaţi în slujba răufăcătorilor.

Dacă n-am auzit de judecători spintecaţi sau împuşcaţi, pentru cuantumul mare al unei sentinţe, e fiindcă foarte puţini se îndeamnă la pedepsele maxime. O iau cu binişorul, ştiind că cei mai mulţi din clienţii lor poartă genă de recidivişti. Că vor mai avea de a face cu ei şi cu lumile lor, de regulă pline de recidivişti. Justiţia nu naşte eroi, ci din când în când victime. Dacă doctorii de la Urgenţe sunt adeseori agresaţi de pegra din clanuri, deşi doctorii vindecă, nu împart condamnări, vă imaginaţi ce-i în mintea tâlharilor fraţi şi a tâlharilor tovarăşi, când unul de-al lor nu merge la pansat, ci la puşcărie. Martorii sunt şi mai temători ca judecătorii. Şi poliţiştii se tem să se arate zeloşi. Singurii, care sunt cu adevărat protejaţi, în vizaviul cu criminalitatea, sunt mascaţii. Cine poate fi identificat, se expune pentru tot restul vieţii.

Nu obţinem nimic, când îi incriminăm pe judecătorii care dau sentinţe la limita de jos a porţiilor penale. Îi îndârjim, într-o direcţie şi mai puţin productivă justiţiar, pentru că rămân în continuare izolaţi, descoperiţi, vulnerabili în lupta finală cu o infracţionalitate scăpată de sub control.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de