x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Congres al socialiştilor de caviar

Congres al socialiştilor de caviar

de Dan Constantin    |    18 Apr 2013   •   19:06

Congresul PSD s-ar cuveni să fie un mare eveniment politic. Cel mai puternic partid din România se întruneşte la sfârşitul săptămânii, dar mesajele publice legate de acest moment par să se concentreze asupra împărţirii posturilor de vicepreşedinţi. În condiţiile realegerii sigure a lui Victor Ponta ca preşedinte, surpriza este că s-a mai înscris în cursă alt pesedist, care recidivează în poziţia de concurent fără şanse. La congresele anterioare, vârful de interes l-a reprezentat tocmai alegerea preşedintelui partidului, care a condus la schimbarea lui Ion Iliescu şi Mircea Geoană. Acum miza nu mai există, iar luptele pentru scaunele de vicepreşedinţi par coterii vulgare între baronii locali. Interesante vor fi ca momente în congres cuvântarea lui Ion Iliescu şi prezenţa lui Adrian Năstase.

Ne-am aştepta la dezbaterea unui program al PSD pentru viitorii ani, o evaluare a primului an de guvernare cu premier PSD. Pe site-ul PSD nu exista referiri la congres, evenimentul nu este marcat încă. Poate după...

Ceea ce se va întâmpla la congres îi interesează însă nu doar pe militanţii PSD, ci şi  pe milioanele de alegători care au dat votul lor în 2012 pentru a asigura o victorie zdrobitoare a coaliţiei USL. PSD a venit la guvernare cu 100 de soluţii sub lozinca “România corectă, România socială”. Nici un punct nu acoperea însă pactul de coabitare sau alte decizii unilaterale luate de Victor Ponta sau miniştri PSD care au reevaluat figuri notorii ale băsismului respinse şi condamnate public de referendumul şi alegerile din 2012. O analiză a celor 100 de măsuri de guvernare arată numeroase restanţe: deblocarea posturilor din sănătate, mărirea redevenţelor, îngheţarea preţului la energice – care trebuiau realizate în prima lună de la preluarea puterii. Aşteaptă şi cartea neagră a guvernării Băsescu-Boc – angajată ca prioritate a primei zile. Culmea, în programul PSD nu era trecut nici ce face partidul înainte de prima zi de guvernare – adică pactul de coabitare semnat cu Băsescu înainte de nominalizarea lui Victor Ponta ca premier.

La capitolul angajamente uitate în primul an de guvernare mai amintim două care ar fi făcut “poporul pesedist” să simtă că stânga se află la putere. La punctul 23, al programului uitat, PSD se angaja ferm: “Creştem impozitarea proprietăţilor de lux şi a proprietăţilor multiple (terenuri, clădiri, maşini etc.)”. La punctul 29 se află la măsuri anticorupţie un angajament de-a dreptul mincinos al primului an de guvernare: “Eliminăm influenţa politică din numirile făcute în Justiţie – CSM propune, nu Ministerul Justiţiei, cine să fie numit sau înlocuit din funcţia de procuror sau judecător”. Culmea este că partenerii de guvernare ai PSD pledează pentru îndeplinirea angajamentelor uitate sau deturnate sub imperiul real-politik.

Dacă intrăm în zona angajamentelor anunţate pentru primul mandat – presupun al ciclului electoral, deci până în 2016 –, o serie de măsuri par de domeniul SF. Lăsarea deciziei pensionării la latitudinea celui care atinge vârsta pensionării, modificarea legii salarizării  unice şi recunoaşterea statutului social al profesorilor, medicilor, cadrelor militare sunt subiecte încă neabordate după primul an de guvernare. Mai sunt trei.
Cine face analiza acestui program? Congresul cu ordinea de zi “secretă” până în preziua deschiderii lui? Sunt voci în PSD care consideră că partidul s-a osificat, s-a polarizat între Palatul Victoria şi proprietăţile baronilor locali, Ponta fiind captiv în acest pendul “mişcat” şi de la Cotroceni. PSD riscă să fie reprezentat şi dominat de “socialiştii de caviar”, rupându-se de masa militanţilor de stânga şi de bazinele tradiţionale ale propriului electorat.

Alipirea de PSD a unor “verzi” de carton sau a unor  reevaluaţi duplicitari poate fi alt motiv de scădere a forţei de atracţie a PSD. “Săparea” coaliţiei, un alt punct central al discuţiei publice, stringent acum, nu va fi atinsă la Congres, care se anunţă a fi o adunare fără zvâc, doar pentru liniştea lui Victor Ponta, catalogat ca necopt la un moment dat de Ion Iliescu. În ce sens se va coace liderul PSD, din ce parte va capta el mai multă căldură? Sunt întrebări la care Congresul nu ne va da răspunsuri.

×