x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Constitutia - violata in grup

Constitutia - violata in grup

de Ion Cristoiu    |    11 Ian 2006   •   00:00
Constitutia  -  violata in grup

Potrivit Legii fundamentale, Justitia e cea care poate trage la raspundere Executivul, si nu invers. Constitutia Romaniei a fost violata in dese randuri de Traian Basescu. Luni dupa-amiaza i-a venit randul si lui Calin Popescu Tariceanu s-o puna jos. Daca o asociem si pe Monica Macovei la intreaga afacere, putem spune ca e vorba deja de un viol in grup.

Chiar daca locul premierului Calin Popescu Tariceanu era, luni, 9 ianuarie 2006, pe Valea Oltului, blocarea soselei nationale de cateva saptamani afectand grav economia, sa admitem ca reuniunea Consiliului pentru Coordonarea Implementarii Strategice Nationale Anticoruptie putea fi un moment eficient in lupta impotriva coruptiei.

Combaterea coruptiei nu se rezuma doar la rezolvarea judiciara a cazurilor dubioase de pana acum. La bilantul IGP de luni dimineata, Traian Basescu a pus punctul pe "i" declarand:

"Daca vom pica in capcana sa spunem ca visul nostru este ancheta trecutului si aceasta este prioritatea zero, riscam ca, la sfarsitul mandatului actualei Puteri, sa avem acelasi tip de probleme. Si atunci, prioritatea luptei impotriva coruptiei trebuie asezata pe mentinerea institutiilor actuale curate si prioritatea urmatoare este investigarea a ceea ce s-a intamplat in trecut".

Intr-adevar, eforturile actualei Puteri trebuie sa se indrepte prioritar spre crearea si asigurarea conditiilor ca institutiile statului sa nu mai faca posibila repetarea cazurilor de coruptie din trecut. Descalcirea afacerilor de pana acum e treaba exclusiva a Justitiei.

Din acest punct de vedere, ar fi fost de asteptat ca premierul Calin Popescu Tariceanu sa profite de conclavul de la Victoria pentru a face un examen serios al felului in care Executivul a redus la minimum posibilitatile ca in Romania de azi si in Romania de maine sa se mai fure.

Pentru ca, sa fim bine intelesi, marile cazuri de coruptie din 1990 si pana acum n-au fost niste cazuri in care unii cetateni au jefuit pur si simplu avutia tarii. Privatizarile frauduloase, licitatiile cu cantec, comisioanele pe sest - principale formule de imbogatire dubioasa a vremelnicilor din fruntea tarii - au fost posibile pe fondul unor legi imperfecte, al unui control palid al folosirii banului public, al unei lipse de transparenta in incheierea de contracte de catre institutiile statului.

Felul in care s-au transpus in practica masurile luate pana acum de actuala Putere pentru a crea cadrul unei functionari cinstite a institutiilor statului se inscrie perfect in aria de competente ale premierului Calin Popescu Tariceanu.

In aceeasi arie intra si stabilirea unor masuri imediate, la nivelul institutiilor subordonate Executivului, si avansarea unor propuneri legislative pentru ca in Romania de azi si in Romania viitoare posibilitatile de a incheia afaceri necinstite sa se reduca drastic.

Cu atat mai mult se impunea ca reuniunea de luni sa se ocupe de aceste chestiuni, cu cat presa din ultimul timp a semnalat incoltirea si inflorirea unor mismasuri puse la cale de stalpi ai noii Puteri.

Dupa o perioada in care au fost uimiti ca au ajuns ministri, secretari de stat, sefi de institutii, lideri ai Aliantei si ai Coalitiei de guvernamant au inceput sa traga cu ochiul la gramezile de galbeni tot mai ispititoare. Unii si-au varat deja o mana in purcoiul de bani publici si au turnat in buzunare. Vazand ca nimeni nu le da peste mana, sunt pe cale sa o vare si pe cealalta.

Altii, care au stat deoparte, vazand ca tovarasilor de Putere nu li se intampla nimic, sunt pe cale sa scoata si ei mana din buzunar si s-o intinda spre gramada care le face cu ochiul.

La finele reuniunii de la Palatul Victoria a avut loc o conferinta de presa.

Aici, stupoare absoluta! In loc sa iasa si sa anunte rezultatul examenului autocritic al Guvernului, premierul Calin Popescu Tariceanu s-a lansat intr-un atac fara precedent la adresa Justitiei romane.

Cum domnia sa sedea in picioare la microfon, si la celalalt sedea - tot in picioare - ministrul Justitiei, Monica Macovei, amandoi pareau ca prezinta Cerbul de Aur. Cu singura deosebire ca, in loc sa hauleasca urmatorul cobzar, amandoi isi luau vorba din gura pentru a ataca procurorii, judecatorii, parchetele si tribunalele.

Un moment de grava incalcare a Constitutiei. Potrivit Legii fundamentale, Justitia e cea care poate trage la raspundere Executivul, si nu invers.

Constitutia Romaniei a fost violata in dese randuri de Traian Basescu. Luni dupa-amiaza i-a venit randul si lui Calin Popescu Tariceanu s-o puna jos. Daca o asociem si pe Monica Macovei la intreaga afacere, putem spune ca e vorba deja de un viol in grup.
×