x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Constrângerea valutară externă în 2009

0
Autor: Daniel Daianu 11 Feb 2009 - 00:00

Dimensiunea şi finanţarea bugetului public în 2009 au fost teme de intensă dezbatere în ultimele săptă­mâni.



Dar, de mai mulţi ani, ponderea covârşitoare a deficitelor de cont curent a fost deţinută de împrumuturi făcute de sectorul privat; în 2008, ponderea sectorului privat în datoria externă a României ajunsese la cca. 2/3 (aproape 46 miliarde euro din cca. 70 miliarde euro), din care partea împrumuturilor pe termen scurt era de aproximativ 40%. Cu cât inclinaţia băncilor de a rostogoli datorie existentă şi de a finanţa datorie nouă va fi mai mică, cu atât presiunea asupra leului ca şi impactul de încetinire a economiei vor fi mai mari. De aici rezultă nevoia ca deficitul bugetului public să nu accentueze presiunea pe piaţa internă a creditului. Şi tot de aici şi importanţa ca parte importantă a finanţării deficitului public să se facă din surse externe - prin aceasta uşurându-se constrângerea valutară la nivelul economiei; o finanţare externă a deficitului bugetar substanţială ar ajuta evitarea ca bugetul public să acţioneze prociclic când economia este ameninţată să intre în recesiune.

Dar care este treaba statului în a se îngriji de solva­bilitatea sectorului privat? Când liberalizarea contului de capital este deplină, efectele unor căderi în lanţ în sectorul privat se resfrâng asupra stabilităţii fi­nan­ciare; o lipsă de finanţare cronică a sectorului pri­vat ar cauza în România o recesiune puternică şi ar invalida proiecţiile bugetului public. Iar o recesiu­ne ar implica încasări bugetare inferioare, creş­te­rea deficitului bugetar în execuţie, o împletire de cer­curi vicioase. Declaraţia guvernatorului băncii centrale din Grecia privind sucursalele băncilor ele­ne din Europa de Răsărit este temei de îngrijorare. Ea trebuie coroborată cu apelul pe care nouă bănci mari, cu operaţiuni extinse în noile state membre din UE şi în Balcani, l-au făcut Comisiei Europene - pentru a fi ajutate sectoarele financiare din aceste ţări.

Pe pieţele internaţionale de credit se manifestă un intens efect de evicţiune, cauzat de nevoile tot mai mari de finanţare publică ale SUA şi ale unor economii europene mari. Este probabil ca această situaţie să creeze probleme suplimentare economiilor emergente cu deficite externe importante. Când vorbim despre asistenţă financiară externă:  trebuie să avem în vedere nu numai nevoile bugetului pu­blic; este vital pentru a evita o aterizare foarte dură a economiei ca sectorul privat să-şi rostogolească cât mai mult din datoria externă (sau denominată în valută) ajunsă la scadenţă în 2009 şi deficitul de cont curent să nu se ajusteze sălbatic; guvernul şi BNR trebuie să discute la nivelul cel mai înalt cu băncile străine ce operează în România pentru a se evita o tăiere brutală a liniilor de finanţare;  un aranjament de finanţare a bugetului public şi de sprijinire a stabilităţii financiare din surse externe este necesar; execuţia bugetului public este dezirabil să nu aibă o funcţie intens prociclică în raport cu dinamica de încetinire a economiei; enorm contează aici volumul fondurilor structurale şi de coeziune absorbite.

La intrarea în UE s-a cerut liberalizarea totală a contului de capital (faţă de care am avut întotdeauna rezerve), ceea ce a favorizat - pe fondul controlului sectorului bancar de către capitalul străin - expansiunea foarte rapidă a creditului, care a determinat deficite externe tot mai mari. Acum, ne confruntăm cu fuga capitalului şi cu reduceri de finanţări practicate de bănci mamă. CE ar trebui să aibă o abordare glo­bală prin care să asiste sistemele financiare din noile state membre ale UE.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de