x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Constrângeri ale politicii financiare externe (I)

0
Autor: Daniel Daianu 14 Iul 2010 - 00:00
Studenţii ce trec printr-un curs de economie internaţională se întâlnesc cu "trilema" politicii financiare într-o economie deschisă; aceasta spune că autorităţile dintr-o ţară nu pot urmări, simultan, atingerea a trei obiective: o politică monetară autonomă (care să fie utilizată în funcţie de mişcarea ciclică a economiei), stabilitatea cursului de schimb (care să elimine volatilitatea extremă, ce dăunează relaţiilor comerciale şi stabilităţii economiei) şi mişcări de capital libere (ce permit mărirea gamei de investiţii şi ajută la atenuarea unui deficit de resurse interne investiţionale).

Adică, dacă se doreşte menţinerea autonomiei politicii monetare trebuie renunţat fie la mişcarea fără restricţii a fluxurilor de capital, fie la stabilitatea cursului de schimb. Sau dacă se doresc stabilitatea cursului de schimb şi fluxuri nestânjenite da capital (precum în zona monetară unică, din UE) se renunţă la politica monetară autonomă. Fără îndoială că avem de-a face cu o simplificare mare, care nu ţine cont de dimensiunea variată a economiilor, de gradul lor de deschidere, posibila circulaţie a mai multor valute în tranzacţii interne, statutul unor monede ca valute de rezervă etc. Dar utilitatea analitică a trilemei este evidentă.

Într-un articol recent, Gregory Mankiw, fost consilier economic în precedenta administraţie republicană din SUA, face o paralelă între operaţionalizarea politicii economice externe americane şi cea a ţărilor din UE în raport de această trilemă ("Confronting «trilemma» of global finance", IHT, 10-11, July, 2010). El arată, printre altele, că SUA au optat cu câteva decenii în urmă la flexibilizarea cursului de schimb al propriei monede dorind să impulsioneze mişcările de capital internaţionale. Pe această cale, SUA s-au îndepărtat de logica iniţială a aranjamentelor de la Bretton Woods, care prevedea limitarea mişcărilor de capital ca mijloc de a favoriza comerţul internaţional şi creşterea economică. Aş adăuga eu aici că această decizie a fost impusă şi de imposibilitatea ca angajamente militare şi de altă natură ale SUA din acea perioadă (a războiului din Vietnam) să fie susţinute de legarea fixă a dolarului de aur.

S-a văzut  atunci care este privilegiul (de a tipări moneda) al unei superputeri ce furnizează moneda de rezervă pentru ţările lumii. Crearea zonei euro înseamnă o renunţare la suveranitatea asupra politicii monetare cu miza pe avantajele stabilităţii cursului de schimb şi ale mişcărilor de capital. China, ce are o economie emergentă cu impact global, a folosit relativa stabilitate a cursului de schimb ca mijloc de a-şi stimula exporturile şi a crea avantaje comparative limitând totodată fluxurile de capital. Adică a practicat o politică frecvent întâlnită în Asia şi învăţând din lecţiile crizei de acum un deceniu, când mişcări necontrolate de capital au provocat haos economic în mai multe ţări din acea regiune. Mankiw este de opinia că circumstanţe variate induc opţiuni diferite.

Dimensiunea economiei americane, dependenţa sa considerabil mai mică de export şi import şi statutul de monedă de rezervă al dolarului SUA au facilitat decizia de acum câteva decenii (de rupere a dolarului de aur, prin obligaţia de convertibilitate la o anumită paritate). În Europa, introducerea euro a fost şi o decizie politică mizându-se, de către unii, pe o impulsionare a convergenţei economice reale. Ceea ce nu s-a petrecut în suficientă măsură, mai cu seamă între ţările din flancul nordic şi cele din flancul sudic.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de