Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In loc sa aparam zidurile pe care atat de greu si cu atatea sacrificii din trecut le-am ridicat, vad ca ne incapatanam sa construim porti in ziduri daramate. De aceasta data nu vorbesc in primul rand despre Romania, ci despre Europa. Daca a fost vreodata – poate dupa prabusirea 'cortinei de fier' – Occidentul nu mai e la ora generozitatii. Occidentul nu mai poate fi privit ca o entitate cultural-politica monolitica. Occidentul e la ora marii intrebari: incotro? Vedem ca, in confruntarea atat de dureros prelungita cu criza financiara si recesiunea, ceea ce astazi se propune maine este trecut sub tacere, ceea ce astazi se exclude maine pare posibil.
Oricum ar sta lucrurile ceva e clar: economia politica dominanta o lunga perioada a secolului XX nu-si revine din spectacolul oferit de marile sale slabiciuni cu toate eforturile sale de auto-aparare. Ne-am dorit si am crezut ca este posibila o lume stabila si sincronizata, dar miracolul a fost de foarte scurta durata. Mai repede decat credeam sistemul de reglementari s-a naruit si odata cu el si starea stabila. Adica s-a nascut criza. Prin aceasta inregistram si esecul scopului? Nu cred. Sa ma explic. Care mai e legatura de constitutie dintre statul politic si economia de piata daca uriasele greseli si manipulari financiare care au explodat in criza pe care o traim sunt acoperite din banii cetatenilor pusi la dispozitie de guverne fara consimtamantul platitorilor? Piata nu e libera daca nu sanctioneaza pe cei care pierd cand joaca si mizeaza nesabuit.
De pierdut pierd multi dar cei vinovati de ce nu? Pentru ca vinovatii stiu ce sa faca pentru a evita sanctiunea, masurile anti-criza sunt mai ales masuri pe care le-as numi 'de inchidere' (reduceri drastice de buget, mii de oameni aruncati in strada, mii de firme falimentate). Pietele, zic nesanctionatii, vor raspunde cu incredere. Si pietele au raspuns cu o si mai mare neincredere. Pietele resimt amanarea unor solutii reale si percep o criza a vointei politice. Absorbtia impactului devastator al crizei prin masuri de inchidere justifica titlul. E ca si cum am construi porti in ziduri daramate. Constructia europeana era despre interesul comun de pace si prosperitate prin fixarea unor mecanisme, reguli si institutii care sa asigure apararea si dezvoltarea acestui interes comun. A fost un lucru temeinic judecat a carui autoritate se dizolva acum. E o incercare de a da timpul inapoi. Nu catre timpurile comuniste pe care, din pacate, atat de multi le regreta. Ci catre timpurile lui 'fiecare cu interesul lui, fiecare unde-i e interesul'. Daca popoarelor din fostul bloc comunist li s-a cerut la inceput sa sufere pentru o societate libera dar desigur si imperfecta, acum li se cere sa sufere pentru excese frauduloase fara libertatea de a nu plati oalele sparte de faptuitorii exceselor.
Politica, daca e cu adevarat politica, programeaza, nu se lasa in voia valurilor. Fiindca si atunci cand da piept cu valuri inspaimantatoare supravietuirea tine mai ales de gradul de pregatire al navei si oamenilor. Daca nu ai avut vointa si seriozitatea sa te pregatesti cand aveai liniste si pace, cate sanse ai sa fi puternic si lucid in vreme de furtuna rea? Cum o fi soarta! Si cum zicea atat de bine marele nostru Titulescu: 'Soarta e opera celor tari si scuza celor slabi.' Lipsa modelului de urmat, fie pentru ca nu mai exista, fie pentru ca nu se mai bucura de incredere, face ca milioane de oameni, popoare intregi se simt pe muchie de cutit.
Daca vrem – si cred ca vrem – sa ne bizuim pe virtutile pietei si in acelasi timp sa realizam o distributie mai echitabila (cum o cer chiar si cei mai bogati oameni din lume precum Warren Buffet, Bill Gates sau George Soros) atunci trebuie sa existe o optiune ireductibila sociala, colectiva, prin care, cel putin in situatiile de criza, inlocuirea pietei cu decizia colectiva este preferabila. De ce? Cred ca ne lumineaza cea mai stralucita minte a romanilor, economistul Nicolae Georgescu Roegen: 'Sa recunoastem ca produsul real al oricarui proces economic nu este un flux material de obiecte urmate de deseuri, ci un flux imaterial, misterios, bucuria de a trai.'
