Consumul care pune la colţ producţia internă

De opt ani, fără incetare, economia creşte. Inflaţia scade. Vedem cum cifrele de afaceri ale magazinelor fac explozie, creditele sporesc, iar salariile nominale sar peste rata inflaţiei. Am obţinut mai mult consum. Dar avem şi mai puţină sărăcie?

Â

Â
Consumul n-ar fi putut să urce fără o cerere solvabilă in creştere. O cerere de produse - bunuri şi servicii - in care să fie insumate nu numai nevoi vitale, nevoi stringente, nevoi obişnuite, plăceri sau capricii, dar şi bani. Căci fără bani… Dacă tot mai mulţi oameni călătoresc, in ţară ori in străinătate, cu trenul, cu avionul ori cu autobuzul, ei o fac in interes propriu. Numai nevoia lor sau capriciul lor ii pot impinge să se urce intr-un mijloc de transport, şi nicidecum interesele companiilor de căi ferate, de linii aero sau de autobuze. N-au decăt respectivele companii să introducă pe aceste linii cele mai bune servicii. Dacă ei, consumatorii, nu vor să călătorească sau vor, dar n-au bani să-şi cumpere bilete, trenurile, avioanele sau autobuzele nu vor avea călători, iar companiile in cauză vor intra in criză. Asta-i regula jocului in economia de piaţă. Fără indoială că numai consumul stimulează producţia. De ce, totuşi, in Romănia, producţia creşte incet, mult mai incet decăt consumul? E clar de ce: oferta internă nu-i pregătită să răspundă cererii. Şi asta pentru că, ani in şir, atăt inainte, căt şi după 22 decembrie ’89, companiile romăneşti au fost obişnuite să sfideze consumul. Erau sigure că producătorul dictează in economie.

Â

Â
In anii tranziţiei, nimic n-a putut să convingă multe dintre aceste companii că lucrurile ar avea o altă ordine: nici inmulţirea stocurilor de produse finite, nici maldărele de mărfuri refuzate de consumatori, nici preţurile descurajante şi nici măcar pericolul falimentului. Nenumărate companii au crezut că producătorul poate intoarce spatele consumatorilor. Sigur, regula e regulă: potrivit literei cărţii, consumul stimulează producţia. Dar timpul şi imprejurările introduc in joc excepţii. In ’90, la un leu in circulaţie existau mărfuri de… 9 bani. Neavănd piaţă liberă funcţională, reglajul intre producţie şi consum l-a făcut inflaţia. Mecanismul inflaţiei a intervenit brutal, a golit buzunarele romănilor şi a adus circulaţia monetară la nivelul ofertei. Atenţie: la nivelul cel mai de jos. Acum, insă, avănd piaţă liberă funcţională şi economie in creştere, reglajul e făcut de importuri. Un reglaj la nivelul de sus, de această dată, cantitatea de mărfuri urcănd pănă la linia banilor in circulaţie. Consumul creşte susţinut de salarii, de credite, de banii trimişi acasă de romănii călători prin lume, iar oferta este intregită de importuri. Aşadar, consumul nostru stimulează producţia… dar pe cea a altor ţări.

Â

Economia creşte, dar efectele ei asupra bunăstării populaţiei sunt reflectate diferit in statistici şi in sondajele de opinie. Unde e adevărul? Probabil că "e la mijloc". Să judecăm. In timp ce marile magazine, care se extind in lanţ, sunt luate cu asalt de cumpărători, nivelul de viaţă al unei părţi importante a populaţiei continuă să rămănă in limite greu de suportat. Fapt explicabil. Pentru că schimbările din societate, din economie, apoi televiziunea, cu filmele occidentale, cu reclamele, ne-au trezit gustul pentru un nou standard de consum. Cu mult sub posibilităţile economiei romăneşti de a-l asigura. Şi nici nu va putea fi asigurat căt timp multe companii, cu deosebire cele de stat, vor continua joaca de-a producţia, de-a directorii, de-a managerii financiari, menţinănd in scheme amatorismul. Dar, mai cu seamă, căt timp producţia internă nu-şi va dobăndi sensul ei real, acela de furnizor de bunuri şi servicii pentru consum, de locuri de muncă şi de bani. Consumul creşte, dar căt timp banii de consum, in mare parte, se duc pe importuri, fiindcă piaţa internă nu-i in stare să acopere toată cererea, drumul pănă la bunăstarea visată continuă să fie lung.