x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Contabilul dăunează grav rentabilităţii

Contabilul dăunează grav rentabilităţii

de Ionuț Bălan    |    29 Oct 2009   •   00:00

Spuneam într-un editorial apărut la începutul lunii iunie ("Antreprenori cu mânecuţe") că a fi contabil nu-i totuna cu a fi antreprenor. Fiindcă una-i să construieşti un buget asumând nişte venituri la întâmplare din lista de anul trecut, şi alta e să ai un plan care să ţină cont de reducerea "business"-ului, a puterii de cumpărare, a lichidităţii, şi să iei măsuri pentru a revitaliza mediul economic.

Contabilitatea are "defectul" că nu percepe riscurile, ci doar le constată. Fapt evidenţiat de programul "Prima Casă", care degeaba le "garantează" băncilor relansarea afacerii, dacă nu ia în calcul că principalul element de risc care le-a dus la blocaj a fost tocmai creditul ipotecar.

Şi mai remarcam atunci că gândirea "cu mânecuţe" nu se rezumă la administratorii de la stat. Produsele de bază s-au scumpit în primele luni din 2009, deşi piaţa cerea reduceri de preţuri. Asta înseamnă că nişte contabili travestiţi în manageri au luat cursul de 4,3 lei/euro şi l-au transferat în preţuri, fără să ţină cont de premisele de micşorare a consumului. Un antreprenor autentic şi-ar fi dat seama că luând o asemenea decizie nu va face decât să amplifice trendul de scădere a cererii pe seama şomajului generat de reducerea propriei profitabilităţi.

A trebuit însă ca managerilor cu dispensă să le releve contabilitatea pierderile, pentru a lua decizia scăderii preţurilor. Acum ei nu-şi mai pot reangaja salariaţii-consumatori concediaţi, ci doar să se resemneze în faţa unor volume de vânzări mai mici. Aşa se explică de ce şomajul a crescut la noi într-un ritm mai accentuat decât în regiune, şi de ce încrederea în consum - care înglobează teama de şomaj - s-a depreciat masiv...

Observam aceste lucruri la jumătatea anului, spunând că schimbarea contabililor travestiţi în manageri este iminentă. Şi n-am apucat bine să zic că tăvălugul demiterilor a cuprins de-a valma retaileri, bănci, societăţi de asigurări şi de leasing, operatori de telefonie, producători de oţel, fabricanţi de mezeluri şi dealeri auto. Făcând bilanţul, Ziarul Financiar observa zilele trecute că "aproximativ 100 de manageri din rândul celor 1.000 cei mai importanţi din business-ul local au fost promovaţi sau şi-au schimbat locul de muncă în cel mai dificil an pentru business-ul românesc. În total, business-uri cumulate de peste 15 miliarde de euro au şefi noi în acest an".

Iar în tot acest timp, guvernatorul BNR n-a contenit să se mire cât de pesimişti pot fi consumatorii noştri faţă de cei unguri, polonezi sau cehi. Explicaţia e simplă: românii sunt mai sceptici fiindcă-s conduşi mai prost. Motiv pentru care au migrat la muncă în străinătate în căutarea unor manageri competenţi. Asta face ca apelurile lui Isărescu pentru reclădirea încrederii să nu poată avea succes decât dacă se coroborează cu o îmbunătăţire a managementului.

A mai rămas o singură întrebare. De ce managerii marilor companii private sunt la fel de slabi precum administratorii publici? La stat, simplul fapt că faci parte dintr-o organizaţie - un partid - îţi conferă dreptul de a ocupa o funcţie, indiferent de aptitudini. Dar şi în sectorul privat e cam la fel, pentru că tot statul a decis cui să-i atribuie privilegiul de a deveni capitalist.

Marile averi în România nu s-au clădit pe creativitate ori pe calităţi anticipative, ci pe inflaţie - multiplicarea banilor de hârtie, impusă populaţiei. Iar acum, când sunt necesare aptitudini antreprenoriale, care să genereze sporuri de productivitate, contabilii autointitulaţi manageri recurg tot la vechiul reflex de a trage de preţuri în sus. Se vede că situaţiile de criză verifică cel mai bine calitatea managementului.

×
Subiecte în articol: editorial