x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Contaminaţi de clişee

0
Autor: Matei Vişniec 14 Ian 2011 - 00:51

Într-o carte publicată în 2007, un cercetător francez, Pascal Pierrat, ana­lizează modul în care gândirea noastră este contaminată de clişeele care sunt vehiculate de limbajul mediilor de informare, atât de presa scrisă, cât şi de posturile de radio şi de televiziune. Definiţia clişeului nu este greu de dat. Prin repetiţie, unele formule devin extrem de banale, se tocesc aproape de atâta utilizare, le auzim şi le reau­zim în fiecare zi, ne dăm uneori seama că ele revin în mod excesiv în conversaţii sau în ana­lizele ziariştilor, dar nu le acordăm niciodată prea multă atenţie.

Trăim într-o epocă în care, ca să folosesc un clişeu, „curge multă cer­neală tipografică”. Ziariştii trebuie să scrie mult şi repede. Sub aceeaşi presiune se află toţi comentatorii politici şi toate redacţiile posturilor de radio şi de televiziune. Există o frică de vid, când aprindem televizorul avem impresia că dezbaterile nu se opresc de fapt niciodată, talk-show-urile se înlănţuiesc unele după altele, pe internet oamenii îşi dau fără încetare cu părerea… O imensă pălăvrăgeală s-a instalat în viaţa noastră în care nimeni nu mai pare interesat decât de ceea ce spune el personal. Nu trebuie deci să ne mirăm că pe acest fond de talk-show universal nonstop sunt debitate enorm de multe clişee, poncifuri şi locuri comune. 

Comunismul avea limba lui de lemn, pe care toată lumea o detesta. Iar anticorpii noştri la limba de lemn oficială şi a „presei de partid” erau bine formaţi, în sensul în care nimeni nu lua în serios conţinutul respectivelor discursuri sau articole. Maşina mediatică a societăţii de consum ne dă însă un anume sentiment al libertăţii de exprimare şi vi­gilenţa noastră în faţa bana­lităţii şi a locurilor comune vehi­culate astăzi a mai scăzut. Enorm de mulţi ziarişti scriu maşinal şi enorm de mulţi comentatori vorbesc maşinal, ceea ce nu poate avea ca rezultat decât o enormă sărăcie la nivelul reflecţiei, ca să nu mai spunem că originalitatea demersului lor este ca şi inexistentă. În cartea sa, Pascal Perrat afir­mă că toate aceste clişee de exprima­re şi de gân­dire pe care oamenii le înghit zil­nic, fără să-şi dea seama de fapt, nu fac decât să ne intoxice creierul, să ne di­mi­nueze capacitatea de analiză şi să ne menţină într-o stare de mediocritate.

De câte ori nu auzim zilnic că „actuala criză este fără precedent”, că „nici o speranţă nu se zăreşte la orizont” şi că în orice caz „actuala echipă guvernamentală duce ţara de râpă”. În stilul acesta maşinal un ziarist poate scrie pagini şi pagini întregi, făcând pe interesantul, fără să spună însă nimic interesant. Cutare om politic „pierde teren” în coaliţie, cutare firmă doreşte „îmbo­gă­ţirea calitativă a serviciilor sale”, cutare lider vine cu o nouă „filozofie socială”. De câte ori nu ni se dau informaţii despre „o vizită de stat cu caracter is­toric”, despre un nou „parteneriat stra­tegic” sau despre o nouă „reu­niune a ultimei şanse”. Din acest gen, formule prefabricate emană fie o lene a gândirii, fie oboseala jurnalistului, fie stereoti­pia maşinii mediatice de care ne este greu să scăpăm.

Despre anul care a început, presa spune că este „crucial” pentru ieşirea din criză şi pentru soarta monedei unice europene. De câte ori nu am auzit acest cuvânt „crucial”! Un cuvânt care ar trebui să ne facă să tresărim, pentru că el înseamnă de fapt „decisiv”. Iar când cineva te informează pe un ton serios că anul 2011 este „crucial” e ca şi cum ţi-ar spune că acum se decide totul, ori reuşim, ori ne prăbuşim. Tocit fiind însă, cuvântul crucial te face mai degrabă să zâmbeşti sau te trimite la o altă ex­presie, la cruce  şi la a-ţi purta crucea. Ceea ce ne duce la contrariul sensului iniţial, pentru că în acest caz un an „crucial” înseamnă un an în care nu se va întâmpla absolut nimic, pentru că ne vom purta crucea la fel ca şi înainte. 

Să revin însă la limba de lemn şi la cartea lui Pascal Pierrat, în care el repertoriază 600 de clişee şi locuri comune ale limbajului mediatic. Interesantă şi demnă de semnalat este concluzia cercetătorului francez. El spune: pentru a ne apăra de aceste clişee, de me­diocritatea limbajului jurnalistic, de poncifurile care ne asediază şi ne desfi­gurează mental, există o singură soluţie – să citim romane, să citim literatură bună. Ca să nu vorbim la fel ca ziariştii sau ca animatorii de televiziune, mai avem însă o soluţie: să-i ironizăm în viaţa cotidiană, să râdem de clişeele lor şi să le transformăm, acestea din urmă, în calambururi şi parodii.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   cronica tulburătoare,   jurnalul de duminică

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de