x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Controlul emoţiilor

Controlul emoţiilor

de Maria Timuc    |    06 Oct 2011   •   21:00

Intr-un 'tratat de medicina tra­ditio­na­la chineza', emotiile sunt conside­rate 'maimute salbatice', adica forte in­stinctuale, capabile sa tulbure min­tea omului, echilibrul sau interior, ca­pacitatea de stapanire de sine, dar sa si aduca prejudicii grave vitalitatii si organelor interne ale corpului. A dis­ciplina maimuta salbatica a emo­ti­ilor presupune 'stapanirea inimii cu ajutorul mentalului, dirijarea emo­tiilor cu ajutorul ratiunii si subordo­na­rea instinctelor in fata inte­lectului'. Medicina traditionala chineza considera ca mania, teama, patima, in­vidia si alte emotii conflictuale in­tu­neca ratiunea, afecteaza corpul ome­nesc, dar si comportamentul si au consecinte dramatice in toate do­me­niile vietii noastre.

De aceea, a im­blanzi maimuta emotiilor poate si ar trebui sa devina o preocupare a tutu­ror oamenilor care inteleg dezastrul pe care propriile emotii il creeaza in trup, in comportament, in evenimen­tele obisnuite ale vietii. 'Singura cale eficienta de a controla raspunsurile emotionale si de a stabili echilibrul este exersarea zilnica a stapanirii de sine in toate situatiile si activitatile obisnuite ale vietii', spune medicina tradi­tionala chineza. Asta inseamna 'practica meditatiei in actiune', a fi atent la propriile tale emotii, a nu le sugruma, a nu le reprima, cat mai de­gra­ba a fi constienti de ele, impunandu-ne 'o scurta pauza intre perceptie si raspuns'. A ne oferi noua insine o pauza inseamna a opri actiunea imediata, uneori regretabila a emotiei, decizia instinctuala, inconstienta, care pare sa ni se impuna si chiar o face de fiecare data in voie, exceptand situatia in care vointa si dorinta noastra de schimbare de sine impune un control al emotiilor, care este – iata – si un control al deciziilor.

Pauza dintre perceptie si raspuns sau a ne opri de la executarea auto­mata a deciziei emotionale este exact timpul de care avem nevoie pentru a alege in mod constient, deliberat, cu ajutorul ratiunii sa actionam in loc sa reactionam. Emotiile apar in noi automat; daca cineva ne insulta, putem simti instantaneu furie, iar furia ne poate obliga sa reactionam printr-un comportament regretabil la adresa altui om. Prima consecinta a furiei noastre este insa fiziologica; creierul suplimen­teaza secretia de catecolamine, substante responsa­bile de produce­rea stresului, iar asta are efecte nocive asupra imunitatii orga­nis­­mului. Exista studii care au concluzionat ca organismul are nevoie de sase ore pentru a recupera prejudiciile pe care le creeaza in organismul nostru cinci minute de furie. Asadar, ne atacam pe noi insine prin emotiile negative care apar na­tural, ca reactie de raspuns la stimuli nocivi sau la eve­nimente dificile de viata.

Altii orienteaza atacul asupra celorlalti, iar acolo unde maimuta emotiei de ma­nie a fost reprimata timp indelungat, re­varsarea emotiei se poate solda cu ac­tiuni dramatice, bolnavicioase si re­gretabile. Pier­derea echilibrului mental si a capa­citatii de ne controla comportamentul este o consecinta fi­reasca a supunerii fiintei umane in fa­ta deciziilor primitive ale emotiilor in­stinctuale. Tocmai de aceea, 'meditatia in actiune' poate fi extrem de pretioasa. A ne dresa propriile mai­mu­te emotionale in viata de zi cu zi in­seamna sa fim atenti la emotiile noas­tre in interiorul oricarei relatii sau situatii de viata. Sa fim constienti de furia noastra, sa recunoastem pre­zen­ta ei in noi poate fi cu mult mai vin­decator decat a o pune continuu pe seama lumii inconjuratoare, care pare s-o fi generat. Furia, mania, iri­ta­rea, deprimarea, supararea, orice for­ma ar lua emotia noastra, ea trebuie asumata mai intai.

Trebuie sa ne aducem in armonie cu vointa apoi pentru a pune 'pauza' intre emotie si reactia pe care ea ne-o impune, iar in pauza aceasta sa luam o decizie, dar nu aceeasi decizie pe care ne-o su­gereaza emotia. Furia, de exemplu, poate sugera 'sa-i dai un pumn' celui care te infurie. Daca faci pauza, subminezi decizia emotiei primitive, iar mentalul constient poate introdu­ce in reactia ta o alta... decizie. Asa­dar, a ne controla emotiile in­seam­na a lua o decizie diferita de ace­ea pe care emotiile distructive ne-o impun. A trai constient, a fi con­sti­enti de prezenta emotiilor, a nu ne blama pe noi insine pentru ca avem asemenea emotii, a le accepta existenta si a le controla printr-o vigilenta meditatie in actiune pot sa ne redea sta­pa­ni­rea de sine pierduta, linistea mintii, echilibrul emotional si un comportament... mai responsabil in toate relatiile si in toate evenimentele vietii.

×
Subiecte în articol: editorial