x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Controversa Cine va fi viitorul premier? (II)

0
Autor: Ion Cristoiu 12 Noi 2008 - 00:00

Puterea lui Traian Băsescu s-a bazat în cei patru ani de preşedinţie pe un element posibil doar în România tuturor oportunităţilor: supraestimarea puterii sale.



Am discutat în numărul anterior unul dintre posibilele scenarii post-scrutin: cel în care anumite partide să se înţeleagă rapid asupra unei majorităţi.

E posibil însă şi ca anumite partide să nu se poată înţelege prea repede asupra unei majorităţi. În acest caz, rolul pre­şe­dintelui sporeşte infinit. Consultarea de la Cotroceni îi oferă prilejul de a lua o primă foaie de temperatură. Pe baza ei purcede la o prestaţie de mediator. Con­vinge un partid să intre în coaliţie sau rupe un altul. E ceea ce a făcut Traian Bă­sescu în 2004. După scrutin, Alianţa PSD-PD obţinuse majoritatea relativă. Cu vo­tu­rile UDMR s-ar fi putut alcătui o coa­liţie. PSD şi PC nu erau unite printr-un contract postelectoral. Drept urmare, Traian Băsescu l-a tras pe sfoară pe Dan Voi­culescu şi a rupt PC de PSD pentru a-l alipi cu Alianţa D.A. UDMR, deşi fusese par­tener de guvernare al PSD, s-a văzut obligată să intre în noua coaliţie. Se vede clar că, şi în acest caz, preşedintele trebuie să ţină cont de interesele fiecărui partid. În 2004 l-a numit pe Călin Popescu Tăriceanu, şi nu pe Vasile Blaga, pentru că PNL n-ar fi participat astfel la coa­liţie. Din acest punct de vedere, admiţând că PNL va opta pentru o coaliţie cu PD-L, şi nu cu PSD, cum se conturează, Traian Băsescu va trebui să renunţe la Theodor Stolojan, văzut de liberali ca un trădător.

Scenariul e asemănător şi în condiţiile respingerii coaliţiei deja constituite. Dacă această coaliţie cuprinde PSD-PNL-UDMR, aşa cum se întrevede, preşedintele poate încredinţa unui lider PD-L mandatul de formare a unei majorităţi. Numai că domnia sa se va vedea obligat să acţioneze pentru a rupe Coaliţia PSD-PNL-UDMR sau un partid din această coaliţie. Pentru aceasta, ochii săi frumoşi nu vor fi suficienţi. Trădătorul va cere preşedintelui multe avantaje pentru a accepta să se rupă din coaliţie.

Puterea lui Traian Băsescu s-a bazat în cei patru ani de preşedinţie pe un element posibil doar în România tuturor oportunităţilor: supraestimarea puterii sale.

Pe acest element pariază şi în campania sa menită a ne convinge că viitorul premier depinde exclusiv de cum se trezeşte domnia sa dimineaţa.

Constituţional, desemnarea candidatului la funcţia de premier sau mai precis la funcţia de formare a majorităţii îi revine preşedintelui mai degrabă ca un mediator decât ca un dictator.

Această pondere însemnată a medierii e dată şi de contextul aparte în care se vor petrece lucrurile după scrutinul
de la 30 noiembrie 2008.

Printre notele specifice ale acestui context se cuvine a menţiona:
1) Numărul mic de partide cu şanse de a deveni parlamentare după examenul nominalului. Ţinând cont de felul în care au fost depuse candidaturile, PRM şi PNG au şanse minime de a accede în Parlament. UDMR e la limita trecerii pragului. Dacă-l trece, mai mult de 6%-7% nu face. PC e prins în Alianţa cu PSD. În aceste condiţii, rămân doar trei partide care vor veni la consultări: PSD, PD-L, PNL. Sondajele, dar şi previziunile dau un scor strâns între PSD şi PD-L.
În aceste condiţii, unul dintre cele două partide va constitui forţa centrală a viitoarei coaliţii. PNL se poate alia doar cu PSD sau cu PD-L. Nu-i exclusă nici o coaliţie naţională alcătuită din PSD şi PLD. Dacă ar fi fost ca altădată, mai multe partide, marja de manevră a preşedintelui ar fi fost mult mai mare ca acum.

2) PD-L e un partid izolat. Candidatul său la postul de premier e respins din start de PNL în totalitate. Preşedintele trebuie să ţină cont de asta. Trebuie să ţină cont, de asemenea, că pretendentul la şefia guvernului din partea PSD e Mircea Geoană. Dacă PSD n-are cum renunţa la Mircea Geoană, PNL se bucură de un avantaj. Nici măcar teoretic, Călin Popescu Tăriceanu nu poate pretinde să mai fie premier. Ar fi greu de presupus că ar mai pretinde încă un mandat de patru ani. Pentru PSD e un element extraordinar. Nu s-ar mai bate cu PNL pentru postul de premier. Lui Călin Popescu Tăriceanu i s-ar da, să zicem, preşedinţia Camerei Deputaţilor.

3) Majoritatea viitoare nu poate fi decât solidă şi puternică. Traian Băsescu nu poate risca impunerea unei majorităţi fragile şi cu atât mai puţin  a unui guvern minoritar. Pe de o parte, pentru că a făcut caz de slăbiciunile guvernului majoritar. Pe de alta, pentru că viitorul executiv nu va putea ţine piept crizei şi revendicărilor sociale decât dacă beneficiază de o majoritate zdrobitoare.
(Va urma)

P.S. Luni seară, Traian Băsescu a fost pre­zent, cu o suită de scheciuri ieftine, pe scena Teatrului Naţional. Prin asta, timp de trei ore, graţie şi prezentatorului de şuşe, Radu Moraru, scena Teatrului Na­ţional a devenit scena căminului cultural al fraţilor Păunescu. M-am întrebat ce l-a făcut pe şeful statului să prefere unui dialog cu publicişti de prestigiu (Emil Hure­zeanu sau Iosif Boda, de exemplu) datul în stambă cu întrebări linguşitoare şi aplau­ze plătite. Mi-am zis la un moment dat că a vrut să ţină locul lui Teo după retrage­rea distinsei vedete din showbiz-ul autohton. Am renunţat însă repede la această explicaţie. Teo nu putea fi atât de penibilă!1
Citeşte mai multe despre:   editorial,   psd,   pnl,   premier,   coalitie

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de