x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Corb la corb

0
Autor: Andrei Bacalu 18 Mar 2011 - 15:17
Corb la corb


156920-dsc-6561.jpgCunoscut peste tot de când lumea, născut pe vremea dinozaurilor pe undeva prin Australia, corbul apare în diverse mitologii drept creator, mesager sau războinic. Uneori joacă şi rolul de protector, aşa cum o fac şi azi corbii din Turnul Londrei. El a fost descris şi clasificat în secolul 18 de Linnaeus, în monumentala sa operă: „Systema Naturae”. Familia corbului cuprinde mai bine de 40 de specii, fără a  le mai pomeni pe cele 15 dispărute. Stârneşte interes dar nu simpatie ca erou de fabule şi e considerat drept cea mai inteligentă pasăre.

Corbul este unic, ştie să confec­ţio­neze şi să întrebuinţeze unelte, de multe ori mai complicate decât am putea bănui. Sunt bine cunoscuţi corbii de pe litoralul de est al Mediteranei care folo­sesc resturi de mâncare pentru a atrage peştii din iazuri sau cei din Noua Zeelandă care aleg cu grijă beţişoare pentru a scobi coaja copacilor, performanţe net superioare celor rea­lizate de elefanţi sau cimpanzei.

Există însă şi un clasament intern al speciei, dominat fără drept de apel de corbul din Noua Caledonie, Corvus moneduloides. Înregistrările video rea­lizate în laboratoarele care studiază faimoasele păsări ni le arată făcând lucruri atât de complicate, încât am putea bănui că avem de a face cu vreun trucaj. Nici vorbă. De exemplu, o femelă numită Betty îndoaie o sârma pe su­prafaţa exterioară a unui cilindru pentru a crea un cârlig pe care îl foloseşte pentru a extrage un dop aflat pe fundul ci­lindrului. Mai tare ca pisicile vorbi­toare de pe You Tube.

Cum ajung oare corbii la asemenea performanţe? Simplu, părinţii lor sunt buni educatori. Metodele sunt surprinzător de apro­piate de cele recomandate speciei umane: „Asiguraţi urmaşilor un mediu stabil şi plin de afecţiune, fiţi un exemplu po­zitiv, încurajaţi comportarea acceptabilă, aveţi răbdare şi perseverenţă, alintaţi cu măsură”. Dar cercetătorii trebuiau să rezolve o problema complicată. De ce tocmai o specie de pe  o insulă din Pacific a reuşit nu numai să „inventeze” unelte dar să le şi fo­lo­sească în diferite feluri? De ce rivalizează în teste corbul din Noua Caledonie cu maimuţele antropoide?

Primele studii au arătat că acest corb are un creier relativ mare, în care un loc important este ocupat de regiunile care controlează funcţiile de învăţare şi mişcările de fineţe. Ciocul lor este total diferit de cel al altor corvide şi pare „specializat” în manipularea obiectelor folosite ca unelte. Ei rup crenguţe, le răsucesc vârfurile până ajung ascuţite şi le adaugă fâşii din frunzele arborelui Pandanus. Rezultatul, o mică lance, rezistentă şi durabilă, cu care vor vâna insecte, larve şi alte nevertebrate ascunse în scoarţa copacilor sau sub pământ.

Gavin Hunt, un cercetător de la universitatea din Auckland, a observat că „stilul” micilor lănci diferă în raport cu  zona geografică dar este stabil în timp. Ceea ce vrea să însemne că în Noua Caledonie corbii au versiunea lor de „cultură”.

În ce priveşte viaţa socială a păsărilor cu pricina, au fost confirmate unele observaţii anterioare care descriu un model de „familie nucleară”, spre deosebire de alte specii de corbi şi de ciori. Masculii şi fe­melele formează perechi care rămân împreună ani de zile şi se poartă unul cu celălat ca nişte par­­te­neri iubitori, îşi ofe­ră mân­care şi se ocupă fie­ca­re de igiena celuilalt.

Puii rămân aproape de părinţi vreme de doi sau trei ani, mai mult de­cât alte păsări şi caută de mâncare împreună cu ei, comunicând tot timpul. Unul dintre cei care i-au studiat susţine că au un croncănit foarte discret, spre deosebire de al­te corvide, iar perioada în care stau aproape de părinţi este un fel de ucenicie.

Tinerii corbi sunt perseverenţi şi încearcă să producă şi ei acele lănci folosite de părinţii lor. În primele şase luni nu prea reuşesc şi sunt ajutaţi de adulţi, care îi încurajează ofe­rindu-le porţii din pra­da obţinută cu uneltele lor perfecţionate. Aşa în­va­ţă puii că merită să facă un efort pentru a avea asigurată o hrană abundentă.

Pe alte meleaguri se spune despre corbi că au alungat şoimii şi alte păsări de pradă din teritoriul lor sau că îi conduc pe vânători spre pradă din care vor avea şi ei o parte. Sunt inteligenţi, fără îndoială, dar aşa cum am mai spus, nu sunt simpatici. Mulţi îi bănuiesc de ipocrizie fiindcă cei care apără Turnul Londrei nu stau acolo de plăcere sau dintr-un nesperat simţ al datoriei. Legenda spune că plecarea lor ar însemna sfârsitul regatului. Ca să nu poată zbura din curtea Turnului li se ciuntesc aripile, generaţie dupa generaţie.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de