x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cornel Dinu este Cornel Dinu

0
Autor: Dan Dumitrescu 25 Noi 2008 - 00:00

Cornel Dinu este construit dintr-un aluat fără reţetă. Am început să-l cunosc cu câteva zeci de ani în urmă, dar nici acum, după atât timp, povestea nu s-a terminat. De aceea nu m-aş încumeta să-l reconstruiesc din vorbe. Nici măcar comparaţiile nu mă ajută să-i creionez portretul. Individul reacţionează după o chimie absolut originală în raport cu timpul şi stimulii exteriori, aşa încât doar numele propriu îl poate caracteriza. Cornel Dinu este Cornel Dinu. O construcţie continuă, arhitectură a unui destin capricios.



Riscă şi întreabă-l pe Cornel Dinu cât este ceasul. De va fi grăbit, dacă gândurile îi sunt duse sau dacă ai un ton inexpresiv, nu te vei alege decât cu o privire piezişă sau, cel mult, cu o duioasă înjurătură de mamă. Dacă însă întrebarea ta va declanşa vreun resort nebănuit, atunci te-ai ars. Ia-ţi concediu sau ieşi la pensie pentru a avea timp să asculţi răspunsul. Cam acesta-i omul şi astfel se petrece. Chinuit între salutul scurt al înjurăturii binemeritate şi şueta care-i oxigenează existenţa. Într-o astfel de cumpănă şi-a petrecut Cornel Dinu ultimii ani. Adică din momentul în care, de bună voie şi nesilit de nimeni, s-a hotărât să împrumute numele său unor coperte de carte. În noiembrie 2007 a apărut volumul "Zâmbind din iarbă". La un an distanţă, în prezentul noiembrie 2008, a apărut cel de-al doilea volum care, pentru identificare, poartă şi el un titlu: "Jucând cu destinul". Nu m-am încumetat să-l construiesc pe Cornel Dinu din vorbe. Rămân departe şi de tentaţia cronicii de carte. Meserie pretenţioasă pe care nu mi-o asum. Rămân ceea ce sunt de fapt, cititor pe cont propriu. Din această postură mă declar admirator al lui Cornel Dinu. Deşi cărţile sale se vor a respecta reţeta romanului autobiografic, ele depăşesc limitele autorului-personaj. Cornel Dinu, mereu un revoltat fără cusur, a avut privilegiul de a frecventa laboratoarele istoriei. Astfel, romanul autobiografic devine cronică, fie ea chiar şi subiectivă, a unor vremi greu descifrabile pentru trăitorul de drept comun. Din persecuţie şi favoruri ale destinului, Cornel Dinu a adunat elementele de portret ale unor indivizi care au populat fast şi nefast istoria. Lectura ne determină astfel să îi redefinim încă, în măsura în care ne lăsăm convinşi de observaţiile autorului, pe cei care răcneau sălbăticia dictatorială în vreme ce omul de rând respira şoptit, ne determină să acordăm postum circumstanţe atenuante celor care au mai fost bântuiţi şi de gândul cel bun. Procurorul şi-a făcut datoria. Judecător va fi de-acum înainte doar cititorul.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   cornel,   dinu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de