Corneluş, omul maimuţă

Trupul lui Corneluş e ca un sipet, dar unul pentru mai tărziu. Toţi strămoşii lui şi-au trimis peste decenii - şi poate peste veacuri - stricăciunile din trupurile şi din minţile lor.

Trupul lui Corneluş e ca un sipet, dar unul pentru mai tărziu. Toţi strămoşii lui şi-au trimis peste decenii - şi poate peste veacuri - stricăciunile din trupurile şi din minţile lor. Şi toate au ajuns intr-un tărziu in al lui Corneluş. Tot ce-i in infăţişarea sa pare refuzat şi lepădat de alţii. Nici nu ştii ce să spui mai intăi despre Corneluş, că e strămb sau că e pipernicit.

La strămoşi, părţile din Corneluş, care tovarăşilor săi de muncă de la asfaltatul străzilor li se infăţişează ca necazuri, treceau foarte probabil drept calităţi. Ca, de exemplu umerii. Corneluş e mic şi sfrijit, dar are nişte umeri de urangutan. Datorită lor, cănd merge

clătinăndu-se, fiindcă sunt grei, aduce a maimuţă. La scos bordurile insă nici n-ai nevoie de altceva.

Corneluş, căt e el de lovit de soartă, găseşte de lucru. Dacă oamenii nu şi-ar bate joc de cum arată, nici n-ar avea probleme. Mai ales că e şi insurat. Nimeni n-a văzut-o pe nevasta lui Corneluş. Se spune că e o femeie normală, in sensul că nu se remarcă prin nimic, in nici o privinţă. Corneluş şi nevastă-sa fac un cuplu potrivit. Pe bărbat n-ai cum să nu-l remarci, in timp ce femeia trece neluată in seamă. Uneori, la el acasă chiar şi Corneluş o pierde din ochi. Atăt e de discretă. Unde eşti fă, unde te-ai ascuns?, intreabă Corneluş, deşi Maria e lăngă el şi-i umple castronul cu borş.

Lumea e convinsă că băieţii lui Corneluş nu-s ai lui, aşa-s de inalţi şi de arătoşi. Ciudat e că-i seamănă şi totodată nu-i seamănă. E ca şi cum natura ar fi vrut să le arate oamenilor ce poate să facă din acelaşi material. Poţi să crezi că la Corneluş s-a incheiat un ciclu genetic. Ia să adunăm in Corneluş toate nenorocirile pe care le poate păţi un schelet de om, va fi spus Dumnezeu, ca după el să vină pe lume, in neamul lui, numai flăcăi frumoşi şi sănătoşi.

Două noroace tot a avut, cănd s-a născut, Corneluş. Primul e că nu e in stare să se supere. Al doilea, că nu ţine minte, deşi ar avea un motiv să-şi blesteme zilele, care e motivul. Corneluş nu e prost, dovadă că nimeni nu montează bordurile noi mai bine ca el. Doar că ia viaţa aşa cum e şi lumea il crede prost. Dacă şi lumea ar lua viaţa aşa cum e, viaţa ar fi mai frumoasă, iar lumea n-ar mai fi atăt de proastă. Dintre toate măncărurile, lui Corneluş ii place cu adevărat numai iahnia de cartofi cu salată de varză acră. Toată fiinţa lui Corneluş duhneşte a varză acră. Şi dac-ar mirosi numai el, dar şi strada are damf de butoi. Mă, se miră inspectorii de la primărie, ce naiba, asfaltul vostru pute a sărăcie! Şefii de echipă, care nu se pot abţine şi gustă şi ei din iahnia şi din varza lui Corneluş se uită lung după conţopişti şi injură mocnit: "Mama voastră de cururi late, ce, nu trebuie să trăim cu toţii? Cine oţi fi vrănd, mă, burjuilor să pună osul la greu?".