Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Una din temele de interes din această perioadă de dezbateri privind revizuirea Constituţiei e aceea a formei de guvernământ: republică?, republică parlamentară?, republică prezidenţială?, monarhie? A nega oportunitatea discuţiei, a respinge de plano variantele ar fi şi nedemocratic, şi contraproductiv. Punctele de vedere diferite trebuie primite ca atare, analizate în documentul forumului constituţional tocmai încheiat şi apoi în comisia parlamentară, opţiunea politicienilor şi guvernanţilor actuali trebuie să se regăsească în proiectul de lege supus Parlamentului, dar decizia aparţine în mod categoric poporului, la referendum. E, poate, prematur dai credit total uneia sau alteia dintre căi. Această dezbatere probabil că ar fi dat alt curs istoriei dacă, la începutul anilor '90 ar fi fost acceptată revenirea fostului rege Mihai, un urmaş demn al iluştrilor săi înaintaşi Carol I şi Ferdinand Întregitorul. Un om integru, care-şi iubea ţara, era încă în putere şi, el personal, avea credibilitate şi în plan extern.
N-a fost să fie, iar acum poate fi prea târziu, moştenitorii desemnaţi, fiica Margareta sau, mai nou, nepotul Nicolae, fiind departe de statura impunătoare a lui Mihai I şi având probleme chiar şi cu limba română, ceea ce-l scoate în faţă pe lipsitul de sânge albastru, prinţul consort Radu. Acesta din urmă, însă, având - de ce nu?, a mai încercat - deschisă şi candidatura la preşedinţia României. Probabil, însă, că alunec într-o discuţie superfluă. După nici 25 de ani de democraţie, e cam anapoda să conchizi că România nu mai vrea preşedinte, ci rege, doar pentru că aproape zece din aceşti ani Palatul Cotroceni a fost ocupat de un preşedinte autoritarist, chiar abuziv, care mai că s-a comportat ca un monarh absolut. De altfel, chiar şi copreşedintele USL, premierul Victor Ponta, declarând că modificarea Articolului 1 din Constituţie - acela care stă în gât iredentiştilor maghiari, dar şi consacră forma republicană de guvernământ - iese din orice discuţie, confirmă nu doar punctul de vedere al Guvernului, ci şi, în general, balanţa populară.
Dacă, însă, nici Casa Regală, Mihai I, nu au forţat nota, ci au avut o atitudine decentă, mai ales fostul suveran arătându-se preocupat de liniştea ţării, de ieşirea ei din criza economică şi socială, iată că o emisiune a lui Mihai Gâdea a adus în studioul Antenei 3 un personaj mai mult decât straniu. Care, bântuind de peste 20 de ani prin România, n-a nereuşit în atâta timp barem să înveţe româneşte. E cunoscut ca Paul Lambrino, mai nou "prinţul Paul al României", despre care avocatul său susţinea că are nu doar drepturi la succesiune materială, ci şi dinastice, punându-i deja pe frunte o posibilă coroană de gablonz. Personajul - prezent de regulă în emisiuni de divertisment, ori în tabloide în care împarte paginile cu starlete şi fotbalişti, dar şi încuscrit cu Traian Băsescu, care-l foloseşte ca pion în ranchiuna sa contra lui Mihai I - nu avea cum să se facă mai mult de basm şi să stârnească mai multă repulsie decât făcut-o. S-a discutat în emisiune lista revendicărilor pe care onorabilul - care declara că şi-a purtat procesele pe criterii strict morale, de reparare a demnităţii personale - le avea faţă de statul român, după ce instanţa l-a recunoscut drept nepot al lui Carol II. Podgoriile Murfatlar, Tohani şi Cotnari, zeci de moşii cu mii de hectare de pământ, lacuri şi păduri, zeci de palate şi alte imobile, un patrimoniu de dimensiuni uriaşe alcătuia o listă de drepturi litigioase pe care "alteţa sa regală", aveau să demonstreze realizatorii emisiunii, le şi vânduse pe milioane de euro unor inşi şi offshore-uri cu rădăcini pedeliste. Probabil că tevatura va demonstra o dată în plus oportunitatea Legii retrocedărilor asumată de Guvernul Ponta, mai temperând lăcomia unor presupuşi moştenitori ai întregii ţări, ca şi a samsarilor politici.
Ce urmează? Abia sunt la cuptor alte pofte, ale altui personaj cu mari probleme lingvistice, Dieter Stanzeleit, violonistul neamţ pensionar Care bântuie şi el prin televiziuni cerând să fie recunoscut ca fiu legitim al lui Mihai I. Deocamdată, desigur, ca şi Paul Lambrino la început, nu-şi strigă pretenţiile materiale, îl macină doar iubirea. Da, are rost o dezbatere despre monarhie. Dar purtată cu măsură, cu decenţă, şi nu de pesonaje asupra cărora plutesc mari şi îndreptăţite dubii.
