x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Corsetul crizei poate prinde bine

Corsetul crizei poate prinde bine

16 Dec 2008   •   00:00

Trocul şi porcul au devenit principalele subiecte ale momentului. Nu mă refer neapărat la mişcările de trupe şi combinaţiile împotriva naturii de pe scena politică.



Nici n-ar avea rost. Pentru că în politichia românească trocul şi porcăriile sunt deja constante durabile, nu reprezintă doar o caracteristică a momentului şi nici nu mai creează mirări. Îmi place să observ întoarcerea spre origini care se produce acolo unde victoria capitalismului a lovit din întâmplare şi unde avuţia era afişată cu mare fudulie. Acolo unde dioxina crizei a contaminat al dracului de supărător paraii şi euroii fără număr. Priviţi-i pe reuşiţii din fotbal care rostogoleau sutele de milioane şi miliardele prin topuri precum porcul bostanul. Priviţi-i şi observaţi-le jena. Nu aceea cuviincioasă, pentru că de unde nu e nici Dumnezeu nu cere. Mă refer la jena aceea care roade în orgoliu şi-i deranjează din pacea nesimţită care-i rupea de realitate. Îmi place să observ schimbarea de macaz din comportamentul patronilor din fotbal fără a mă bucura cumva de răul altuia. Dimpotrivă, consider că o lecţie, oricât de dură şi de forţată ar fi ea, le va prinde bine în viitor. Cu o singură condiţie. Să nu uite ceea ce învaţă acum. Să nu uite că distanţa dintre glorie şi decădere este uneori foarte scurtă.

Duşul rece al crizei economice poate lăsa fotbalul mai curat şi în coordonate mai raţionale ale afacerii. Circulaţia banilor negri, preţul şi salariile jucătorilor urcate artificial prin licitaţii prosteşti, importurile inflaţioniste şi anularea investiţiilor în structurile premergătoare performanţei de primă scenă sunt numai câteva din erorile grave care au marcat fotbalul nostru în ultima perioadă.

Derapajele, uneori extrem de periculoase, s-au produs în zona confuziei dintre puterea financiară a investitorilor şi capacitatea lor de a decide în locul profesioniştilor. Primitivismul principiului “eu dau banul, eu comand” nu mai poate funcţiona în condiţiile corsetului financiar impus de criză. Valoarea banului va fi altfel citită de cei care cheltuiesc şi singurul gest prin care aceştia se pot salva este acela de a apela la sfatul gestionarilor înţelepţi atunci când achită notele de plată ale unei afaceri. Logica va lucra în beneficiul performanţei. Iar cei care nu vor proceda astfel se vor curăţa şi nimeni nu-i va regreta, pentru că de proşti suntem sătui. Primele semne ale lucrării în condiţiile crizei economice sunt date de mişcarea jucătorilor şi a antrenorilor în această vacanţă competiţională. Şi ele sunt bune. Becali curăţă lotul Stelei şi se gândeşte să dea o şansă tinerilor risipiţi până acum în plan secund. Iar intenţia de a-l readuce pe Lăcătuş reprezintă primul gest de recunoaştere a unei greşeli din mulţimea celor comise până acum. Rapidul se înhamă la sarcina grea de a şterge urmele experimentului Peseiro. Dinamo l-a reîncorporat pe Claudiu Niculescu şi priveşte cu interes spre un alt exilat, Alexa. Dar acesta este abia începutul. Aşteptăm confirmarea sau infirmarea bunelor intenţii de la finalul sezonul de remaniere a loturilor.

×
Subiecte în articol: editorial