x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Costobocii şi emilbocii

0
Autor: Marian Nazat 31 Iul 2009 - 00:00
Costobocii şi emilbocii


Cândva, în spaţiul delimitat de Prut şi Nistru ar fi trăit costobocii, un trib tracic curajos şi nesupus. Unii sunt de părere că vitejii străbuni ai românilor au vieţuit pe teritoriul cuprins între râurile Mureş şi Tisa. Alţi cercetători, pe cel din nord-estul Mării Negre.



Indiferent de obârşia născătoare de controverse ştiinţifice, costobocii au lăsat istoriei noastre pilda independenţei, a neatârnării, valori demodate acum, în epoca globalizării slugărniciei  de stat. Mai mult, tribul acesta atât de liber a trecut prin foc şi sabie Moesia, Tracia şi Macedonia, laolaltă cu bastarnii şi sarmaţii aliaţi, ceea ce nu-i puţin. Faptele de arme şi felul costobocilor de a înfrunta vitregiile geopoliticii regionale, deşi au stârnit admiraţia lui Iorga şi Blaga, nu au pătruns în mentalul colectiv al poporului aflat de-a pururi "supt vremi".

În antiteză cu costobocii îi găsim, ceva mai târziu, pe iobagi, nişte accesorii vorbitoare ale pământului pe care îl lucrau sau îl foloseau. Supuşenia exemplară a acestora a durat cogeamitea, şi numai răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan a zdruncinat-o oleacă. Concentrarea iobăgiei exclusiv în Transilvania n-a fost astfel deloc întâmplătoare, o chemau oamenii de acolo, firea lor molcuţă. Aşadar, ea a avut ca premise caracterul şi temperamentul transilvănenilor, atribute în stare să-i lege fedeleş de glie. Suportându-şi şerbia fără să cârtească şi fără să viseze la libertate, ţărănimea iobagă de dincolo de Carpaţi a acceptat biruri şi dări de neimaginat altundeva. Abia privindu-l, cu sinceră duioşie, pe premierul Boc, mi-am dat seama de ce iobăgia nu s-a împământenit, la noi, decât în Ardeal. Fiindcă Emil napocitanul e, nu-ncape vreo îndoială!, chiar întruparea acelei forme de sclavie, altminteri mai evoluată, mai emancipată. Făptura sa, diminutivată printr-o interjecţie sonoră, emană docilitate şi cumsecădenie, onestitate şi neajutorare. Ca şi odinioară, când iobagilor nu li se îngăduia să facă aproape nimic în lipsa dezlegării stăpânului, prim-ministrul actual e doar o unealtă pe feuda Băsescului atotputernic. Uns prin bunăvoinţa "liderului necredincios", şerbul din Victoriei are drepturi formale, tocmai potrivite să-l compromită ireversibil. Şi să-i servească "nobilului" din Deal drept alibi perfect. Păi, în toiul crizei, cineva trebuia să anunţe micşorarea drastică a salariilor şi impozitarea forfetară, ori închiderea de fabrici şi uzine, apocalipsa socială şi econo-mică adică. Era nevoie de un slujitor sârguincios şi loial, iar vicleanul Traian l-a ochit dintr-o uitătură piezişă. Şi n-a greşit defel, instinctul său de animal înfeudalizat politic distribuindu-l pe blajinul şi molcomul primar de Cluj în rolul victimei voluntare. Iar la ceasul sorocit de sfârşitul războiului prezidenţial din toamnă, sau de "căsătoria" cu alt partid, încerc o predicţie!, sluga va fi vândută cu cabinet cu tot. Că n-ar fi prima oară în biografia tumultoasă a lepădătorului de prieteni şi principii! Rătăcit în labirintul rânduielilor palatului executiv, iobagul Boc e, necondiţionat, o trompetă preşedinţială, cuminte şi ascultătoare până la nimicirea de sine. Uneori i se încuviinţează să umble ca o piază rea de colo-colo, şi atunci îşi poartă coasa pe unde  se nimereşte, prin satele lui de ţărani înrobiţi. Oricum, altceva nu i se permite să care pe traseele însemnate cotrocenist dinainte. Din loc în loc, şerbul cu costum de şef peste miniştri se opreşte şi-şi ascute, cu pricepere seculară, obiectul demagogiei partinice, după care răpune propagandistic otava ivită-n drum. În săptămânile din urmă, "arma electorală", devenită simbolul Hârcii, nu i-a folosit la nimic, în ceasul în care alt iobag, ghicindu-i prefăcătoria, l-a miluit cu niscaiva ouă. Nu l-a ţintit îndeajuns, însă i-a amintit că fârtaţii săi sunt înglodaţi în datorii şi neajunsuri, că ţara răsuflă anevoie şi sărăcia a luat-o în arendă. O singură dată costobocul din el a răbufnit, punându-l în grea încurcătură, căci se ştia, sărmanul, iobag pe vecie. Se trezise decuplat de la antena ciutacului spurcat la gură, în biroul înţesat de camere de filmat, şi a îndrăznit să rostească eliberator un "Derbedeu' dracu'!", de a duduit coşmelia. La atât s-a rezumat revolta sa costobociască în mandatul început deunăzi, restul e umilinţă şi obedienţă, şi nepricepere, şi ezitare, şi confuzie, şi pricaz.

Demult, spun savanţii, costobocii mureau liberi şi neînzăbălaţi, drepţi şi falnici. Deasupră-le, timpul a aşternut uitare şi stratul gros al iobagilor deprinşi să fie slugi. Dintre iobagi, în anii dindărăt, au proliferat emilbocii - urmaşii democraţi ai emilbobilor -, pătura inferioară a politicienilor băştinaşi. Decăderea şi transformarea costobocilor în emilboci explică, hotărâtor, şi declinul abrupt al României de azi. România emilbocilor, ce prăbuşire naţională!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de