Costume de camuflaj, elite laşe şi vidanjori

Bolile copilariei agreseaza vremelnic trupul si, chiar ignorate, de cele mai multe ori se vindeca si il intaresc. Dimpotriva, bolile tineretii betegesc spi­ritul si, daca sunt neglijate, prind putere, su­brezindu-l de la o zi la alta, pentru a dobori in cele din urma si trupul. Vanatoarea face parte din ultima categorie de maladii. Trupul nu cade din foc de ar­ma, decat accidental, ci din 'apa de foc' ce in­so­teste obligatoriu grelele cutume culinare ale va­na­torului. Caci e lucru stiut: pastrama 'cere'. Cat despre caderea spiritului, ea se cheama decadere. E o poveste lunga, vanitatea si lasitatea facand ca­sa buna cu inconstienta si cruzimea, intr-un mix­tum compositum, durabil substitut pentru bar­batie.

Din vremea vechilor mele pusee vanatoresti, pastrez printre echipamentele de munte si doua 'costume de camuflaj', fiecare compus din geaca si nadragi. Unul e gros, de iarna, altul, subtire si usurel, menit verii. Le-am cumparat cu sacrificii si pe sub mana, in 1987, din Botosani – unde ma purtase medicina –, de la un magazin cu 'articole de pescuit si vanatoare'. Saracut, ca mai toate pravaliile timpului, acesta imi paruse un adevarat pamant al fagaduintei, iluzie la care ma ajutasera tineretea si lipsa, ambele – o spun acum – lucruri nu tocmai rele. Confectionate 'pentru export' – cum ma asigurase vanzatorul, spre a le sublinia calitatea – hainele acelea par indestructibile. Facute din bumbac curat, cu captuseli lunecoase, matlasate si dotate cu fermoare si nasturi fara moarte, vesmintele, croite cu 'spirit de raspunere' in careva intreprindere socialista, nu vor sa cedeze. S-au decolorat, rigiditatea stofei s-a dus de mult si, ca orice obiect folosit cu chef la varsta portilor deschise, au dobandit un aer de resemnare, simbolul unei – nadajduiesc – nu prea tarzii sapiente ce a inlocuit arma cu aparatul fotografic, cel ce precedase scurta mea ratacire sangereroasa.

Abia asa, cu inofensivul teleobiectiv in maini, am gasit, in sfarsit, buna-cuviinta in avantajul im­primeului hainelor care, impletind culorile stin­se ale toamnei, insala ochiul salbaticiunii. Dimpo­triva, cu arma ucigasa in palme si cu degetul pe tragaci, costumele de camuflaj imi generasera chiar de la achizitie o vaga senzatie de vina, tratata insa cu indulgenta patimei: amestecat cu frunzele si iarba, nu lasam nici o sansa animalului. Toate subterfugiile literare despre 'competitia sportiva' dintre vanator si vanat, argumentand uciderea prin juxtapunerea fortata a simturilor faunei si puterea armei de foc – chipurile, egale –, paleau inca o data la imbracarea costumului de camuflaj. Iar comportamentul viitoarelor victime imi arata limpede ca, atunci cand sunt aproape, vazul le ramane singura 'arma'; mai mult decat invocatele miros si auz. Or, costumul de camuflaj stergea dinaintea glontului pana si aceasta ma­runta urma de competitie fair. Ceea ce nu puteam spune despre fotografie, cand mersul mut si to­pirea mea in peisaj ma duceau cu sufletul la gura langa 'trofeul' nestiutor pe care, ramas viu si nevatamat, il cautam a doua zi, a treia, iar si iar.

Economia de piata a patruns in toate si viata a devenit o marfa. Drepturile si libertatile biodiversitatii nu si-au facut loc in constiinte, in vreme ce inumanitatea umanitatii, clamand numai drepturile si libertatile omului, le condamna pe toate celelalte la o moarte rentabila. Din hobby, vanatoarea a devenit afacere, iar sculele crimei sunt o marca a contului bancar si a pozitiei sociale. Armele sunt tot mai sofisticate, iar costumele de camuflaj nu se mai vand pe sub mana, ci se lafaie pe rafturile magazinelor cinegetice. Pe vremuri, iarna, inchise fiind la culoare, ele tradau totusi vanatorul conturat pe albul zapezii. Astazi, producatorii de echipamente cinegetice s-au ingrijit sa inlature si acest neajuns: au fabricat costumul de camuflaj 'alb-murdarit'. Gaselnita a prins si barbatii cu pusca s-au grabit sa isi completeze garderoba virila si cu aceasta noua perfidie. Victoriile lor asupra salbaticiunilor sunt asigurate acum in patru sezoane, iar costumele de camuflaj imprumuta fotografiilor vanatoresti aerul belicos si obligatoriu victorios al soldatilor intorsi din razboaiele crancenei paci mondiale.

O subtire satisfactie mi-o aduc de ceva vreme niste barbati harnici si modesti, absolut la locul lor, cu care oricand as bea un rom, stand in picioare la tejgheaua zincata a unei carciume de cartier: gunoierii si vidanjorii. De cand se gasesc pe orice raft, profesionistii jegului si-au inlocuit salopetele prin costume cinegetice de camuflaj. Care, in sfarsit, acopera trupurile unor oameni de treaba, curajosi cu adevarat, servind unui scop util si nobil: curatenia.