Cotabiţă fredonează un miracol

N-am timidități în fața cuvintelor mari când ele sunt îndreptățite: este vorba de un miracol.

Dacă acum două luni şi ceva Cotabiță se afla în comă profundă, departe de lumea înconjurătoare, astăzi a plecat acasă pe picioarele lui şi va veni străbătând oraşul să continue recuperarea şi să fie controlat în regim ambulatoriu.

Cu o ştiință excepțională a terapiei intensive, a recuperării, cu o dăruire de poveste, medicii de la Urgență Floreasca şi de la Ellias au luptat la baionetă pentru viața artistului şi le sugerez ca această performanță teribilă să constituie subiectul unei comunicări ştiințifice la un congres internațional de medicină. Cu atât mai prețioasă este izbânda cu cât ea a fost obținută pe granița aceea dintre viață şi moarte, unde se află un mister de nepătruns şi unde reacțiile creierului produc surprize nebănuite. Căci nu ştim unde se află locuința sufletului, în creier sau în inimă ?

O mână de ajutor pentru Cotabiță la revenirea printre noi a venit şi de la energiile de iubire care i-au sosit de la cele trei fiice, de la mamă, de la iubită, de la prieteni, de la mulțimea de
români ce-l îndrăgeau. Când se deschidea uşa salonului de spital, o adiere de zefir a sufletelor de-afară îi inocula artistului puterea de a rezista. Îmi povestea Monica Anghel că a tăifăsuit cu Gabi, au depănat amintiri, îi era trează şi memoria, nu numai atenția, au şi fredonat un cântec.
Medicii i-au şi protejat mucoasele laringelui şi corzilor vocale, întrerupând respirația artificială prin tuburile introduse pe gât, făcând legătura traheei direct cu atmosfera, tocmai ca să poată cânta.
Creierul, cu misterele lui, arată nuanțe nebănuite după o astfel de stare de gravă. Gershwin, care în copilărie nu voia să cânte la pian, după ce a fost operat de o tumoră pe creier, a început să compună extraordinar şi să interpreteze strălucit.