x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cotroceniul, pe înţelesul tuturor

0
Autor: Tudor Octavian 21 Ian 2010 - 00:00
· M-am întrebat de multe ori ce vede femeia la un bărbat, pe stradă, în fracţiunea de secundă când îl măsoară de sus până jos fără a întoarce capul, aruncând o privire doar? Răspunsul ar trebui să fie: ce vede şi bărbatul la o femeie care trece grăbită pe lângă el, ca să nu i se mai arate apoi niciodată. Nu e însă aşa. Bărbatul vede ceea ce îi oferă şi o femeie, într-o piesă de teatru, un rol, mai bine sau mai stângaci jucat, pe când femeia nu vede un rol, ci evaluează. Înainte de a fi tu, eşti categoria căreia îi aparţii, eşti - conform formulei pe care am auzit-o de multe ori, de la femei şi fete de condiţii diferite - "un ăla". Sau, şi mai direct fixat într-o definiţie, "unul din ăia". Nu e o apreciere calitativă, e strict cantitativă, însă prin reducere la unicat. Nu contează cum eşti, contează că nu eşti tu acela.


· Confraţii, care publică un articol şi pe urmă intră pe blog ca să citească toate comenariile venind din public, la acel articol, îmi impun printr-o virtute pe care eu precis nu o am. În box, se cheamă încasatori. Fac relaţia eu - boxul, întrucât o vreme, la juniorat, am frecventat o sală de antrenament, trezindu-mă la un moment dat că trebuie să urc în ring într-un meci demonstrativ de 23 August. La sală, am dat în sac şi în pară, iar din când în când şi în palmele antrenorului, dar în ring, timp de trei reprize a câte două minute fiecare, urma să şi primesc. Asta nu-mi convenea, era contra felului în care vedeam eu lucrurile într-o dispută. În ziarul local, s-a scris critic că am cedat fără luptă, când de fapt nici nu s-a pus problema unei  lupte. Revenind la dialogul de pe blog, nu înţeleg ce e în capul jurnalistului care încasează înjurături şi replici imunde, doar pentru a se simţi luat în seamă. Îmi trebuie săptămâni ca să mă vindec de o vorbă rea. Nu sunt mândru de alcătuirea firii mele, dar nici nu sufăr din cauza ei. Se poate trăi foarte bine şi într-o lume fără umori scârboase, fără trivialităţi şi fără ieşiri necontrolate.


· Instalat cu echipa de transmisie tv într-un pavilion din curtea Cotrocenilor, în ziua în care porţile palatului au fost deschise pentru vizitatori, am văzut oameni de toate stările zgâindu-se la iarbă, la copaci, la tufişurile din spatele pavilionului, unde chiar nu era nimic de văzut. Nu eram numai din cale-afară de curioşi, ci şi emoţionaţi, tulburaţi că puteau să ajungă atât de departe cu privirea în grădinile, cu nimic neobişnuit în ele, ale preşedinţiei. Normalul, când nu e accesibil, e perceput ca excepţional. Îmi imaginez cu ce înfiorare au povestit acasă, cei care şi-au băgat nasul peste tot, ce pătrunşi au relatat  nimicul care li s-a întâmplat şi cu ce admiraţie au fost ascultaţi, de cei care n-au fost la fel de inspiraţi ca să poată admira tufişurile acelea banale de după pavilion.


Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de