x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Credite vs salarii – un război absurd

0
Autor: Ilie Serbanescu 29 Noi 2010 - 19:34

Pe calea pe care s-a pornit în înfruntarea crizei s-a ajuns inevitabil la un război absurd între salariile bugetarilor şi profiturile băncilor, în care va pierde absolut toată lumea. Oricum, beligeranţii şi, pe lângă aceştia, economia! Alegerea acestei căi a fost total greşită, întrucât n-a ţinut cont nici de ce şi cum se ajunsese unde se ajunsese şi deci nici pe unde putea să fie ieşirea reală. Situaţia nesustenabilă în economie venea, desigur, şi de la majorările parţial fără acoperire ale salariilor şi pensiilor, dar, în principal, nu venea de aici, ci de la creditarea fără noimă a consumului de către bănci, care, în lipsa producţiei, a dus la dezarticularea aproape fără întoarcere în economie pe plan intern şi la o vulnerabilizare extremă pe plan extern în măsura în care creşterea aiuritoare a consumului a fost acoperită din import.

Dl Isărescu, care nu este străin de această alegere, ne spune că, după ce ai mărit salariile cu 80% în trei ani, o scădere a acestora cu 25% nu este o amputare, ci o ajustare. Şi, dincolo de justificarea astfel a tăierilor salariale, dl Isărescu, în încercarea de a-şi termina complet criticii politicilor sale de curs, decretează fără echivoc că nu totul poate fi rezolvat prin curs.

Dar nimeni dintre criticii politicilor Băncii Naţionale – care, să fie clar, n-au fost politicieni, indiferent dacă de la putere sau din opoziţie, ci analişti independenţi – n-a pretins cumva că, în condiţiile crizei, n-ar fi fost nevoie de ajustări salariale. Şi tot nimeni dintre aceştia n-a pretins că doar ajustări de curs ar fi rezolvat totul. Dimpotrivă, impricinaţii au spus că numai un mix de ajustări salariale şi ajustări de curs ar fi putut constitui calea ieşirilor din restrişte. Lucrurile stau cam invers decât încearcă dl Isărescu să le prezinte. Domnia sa este cel care crede – şi i-a convins şi pe dnii Băsescu şi Boc în acest sens – că ajustările salariale singure vor rezolva totul  şi că de ajustări de curs n-ar fi nevoie. Spunem “crede”, deşi este vorba probabil de altceva. Nici domnia sa nu crede, ci pur şi simplu încearcă să arunce achitarea facturii crizei doar pe seama salariilor, pentru a proteja astfel profiturile băncilor din creditele dezarticulante din anii trecuţi.

Aici este buba! De doi ani de la declanşarea severei crize, BNR încearcă să protejeze prin menţinerea cursului pe cei responsabili în principal de actuala stare a economiei şi de dezechilibrele ei cele mai profunde, respectiv pe cei care au dat (băncile) şi pe cei care au luat creditele fără noimă din perioada 2003-2008. BNR ştia prea bine că va fi venit inevitabil nota de plată. Dar s-a străduit să nu-i pună la plată pe cei implicaţi în această operaţiune ruinătoare pentru economie. Ruinătoare pentru că nu avea acoperire. Dacă salariile au crescut în acea perioadă cu 80% în trei ani, de ce nu evocă dl Isărescu faptul că, în aceeaşi perioadă, creditul a sporit cu 80% pe an, iar cel de consum şi mai şi! Cam care ar trebui atunci să fie contribuţia preopinenţilor acestuia (bănci şi debitori) la factura actuală?! Oricum de trei-patru ori mai mare decât cea a salariilor! Dar ei sunt protejaţi prin curs, şi de doi ani nu plătesc nimic în contul facturii de ajustare. Sub această protecţie, băncile mai degrabă continuă să  prospere decât să plătească ceva, iar clienţii acestora, care au tot mai mari dificultăţi, le au nu în calitate de debitori, cum ar fi normal, ci ca salariaţi care nu-şi mai pot onora ratele pentru că li s-au amputat salariile.

Poate însă crede cineva că tăind şi numai tăind salarii se va rezolva totul?! Tare mi-e teamă că tăierile salariale vor fi complet insuficiente pentru o ieşire din corzi şi că BNR, cu toate că se pregăteşte pentru o susţinere acerbă a cursului şi pentru o politică monetară şi mai aspră în vederea combaterii inflaţiei, va fi obligată de viaţa însăşi să dea drumul şi la curs, şi la preţuri. Şi cu cât se va întâmpla mai târziu acest lucru, cu atât protejaţii acesteia – respectiv băncile străine din România – vor fi şi mai probabil în situaţia de a fi rămas fără clienţi.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de