x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Creierul, lumina şi imaginaţia

0
Autor: Maria Timuc 10 Noi 2011 - 21:00

In curtea unui om au inflorit pomii; am vazut asta in urma cu o sap­ta­ma­na, la Antena 1. Nu stiu daca-i un semn in asta; nu stiu daca inforirea pes­te vreme, peste timpul infloririi, are o vreo semnificatie ascunsa, ocul­ta sau doar noi gasim semnificatii in lucrurile care se intampla. Ceea ce-i sigur, insa, este faptul simplu ca lumina Soarelui si caldura au vocatia na­tu­­rala de a trezi viata. Pana si pomii as­culta pulsul ascuns al Soarelui si al caldurii.

Chiar si in pomi se trezesc necunoscutele visuri ale existentei sub stralucirea ponderata a Soarelui de noiembrie. Pentru creierul omenesc lumina Soarelui are virtuti la fel de puternice, caci lumina impresio­nea­za neuronii, iar ei trimit salve de bu­curie si de incredere in fiecare col­ti­sor al celulelor. Legatura noastra cu lumina Soarelui nu-i doar un basm si nici expresia unor credinte primiti­ve, cat confirmarea uniunii, a unitatii, a dependentei noastre de Soare si de lumina sa. Ca si pomii care infloresc peste vreme, trupul omenesc, sufletul si mintea infloresc la orice vreme, cu o conditie: sa fie lumina si sa fie caldura. Sa fie lumina si cadura launtrica, iar pentru asta avem nevoie si de lumina si de caldura Soarelui.

Pe vreme rea, pe vreme cu nori, ne innoram si noi mai mult sau mai putin. Daca nu avem multumire in viata, daca nu ne pulseaza iubirea pentru ceva sau pentru cineva in launtru, daca avem griji, neajunsuri, suntem bolnavi, depresivi sau plini de furie, cerul innorat ne intuneca mai mult si ne conduce catre potecile inguste ale intunericului interior. Lumina Soarelui atinge creierul omenesc la fel cum ea atinge virtutile vietii in pomul capabil sa infloreasca in tarziul toamnei. Depresiile intra in remisie prin simpla prezenta a Sorelui zambitor si cald. Asta-i o concluzie validata experimental pe bolnavii diagnosticati cu depresie.

In viata de zi cu zi aproape ca nu intal­nesti o persoana care sa nu se planga de adancimea intunericului intr-o zi... mohorata, iar asta inseamna ca diminuarea luminii Soarelui ne de­pri­ma putin pe toti. Asta inseamna ca avem nevoie sa gasim surse noi de lu­mina in zilele intunecoase de toam­na sau in cele de iarna fara zapezi. Spun 'fara zapezi' pentru ca za­pe­zi­le, albul lor imaculat si pacea abstrac­ta in care pica fulgii albi sporesc pute­rea luminii si invioreaza resorturile as­cunse ale creierului nostru si ale sufletului fericit. Creatorul a facut za­pezi care inlocuiesc lumina Soarelui si care imbraca pomii in fru­mu­se­te, iar asta are un scop estetic, dar si unul functional, legat de cresterea vitalitatii si a infloririi noastre interioare.

Pe vreme rea avem nevoie de lumina, caci lumina hraneste viata din noi si de indeparteaza de cotloa­ne­le intunecoase ale fiintei. Pe vreme rea, avem nevoie sa cunoastem sursele suplimentare de lumina ale existen­tei, mai ales atunci cand insasi experienta vietii pare sa ne fi luat motivele obisnuite de multumire si de fericire.

Cercetarile stiintifice au aratat ca lu­mina naturala, chiar aceea acoperi­ta cu nori grosi, e mai puternica si mai benefica psihicului decat lumina ar­tificiala. Plimbarea in aer liber, chiar pe sub nori, ar putea fi un antidepresiv strasnic. In locuinte, lampile, a caror lumina imita lumina Soarelui s-au dovedit si ele vitale pentru creier, cu rol antidepresiv. Dar mai avem la indemana o metoda de compensare a deficitului de lumina, specific acestui anotimp: propria noastra imaginatie. Putem medita cu ochii inchisi, dar si cu ei deschisi. Putem pacali creierul, despre care se stie ca nu distinge intre ceea ce ce-i real si ce-i ima­gi­nar; el reactioneaza la imagi­na­tie la fel cum reactioneaza la realitate; ne pu­tem imagina Soarele verii, marea, ne putem visa intr-un peisaj plin de lu­mina si de caldura, printre pomi si ve­getatii luxuriante, la munte sau la mare...

Creierul crede ca noi chiar vedem lumina Soarelui si daca doar ne-o imaginam. Creierul devine feri­cit si daca ne imaginam intamplari fericite. Celulele noastre raspund semnalelor pe care creierul le transmite si intr-un exercitiu de imaginatie, iar imaginandu-ne lumina Soarelui ne reconectam cu viata, cu inflorirea fiintei, cu acea parte din noi care – la fel ca pomisorii din curtea unui om – poate inflori pe vreme rea.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de