x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Creioanele de altadata

0
02 Aug 2004 - 00:00

Cativa romaniceri si poeti batrani discuta, la onomastica unui academician, despre ultima carte a unui confrate. Nu intereseaza cartea, ci faptul c-ar fi scris-o direct la computer. Conversatia are umoarea cam ipocrita a unui parastas, la care nu s-a adus inca bautura, dar si ceva dintr-un bilant electoral marcat de o tradare. "La anii lui - zice un septuagenar - s-o iei de la capat… E o aventura!"

Grupul septuagenarilor pare rostuit strategic langa octogenarul din capul mesei, pe cand cel al scriitorilor de 60 de ani face un soi de disidenta respectuoasa pe scaunele de bucatarie, fara spatar, ingramadite in partea opusa. Din care cauza, replicile venind din "tineret" au acel coeficient de ingaduinta care la bosorogi trece drept solidaritate.

"Cazul lui nu-i chiar atat de semnificativ - zice seful neincoronat al sexagenarilor, singurul de altfel care si-a permis sa vina nitel afumat de la un parastas adevarat - fiindca amicul a scris la masina de cand il stiu. Ce mi-e una, ce mi-e alta?!"

Cine nu stie despre ce-i vorba ar putea sa creada ca niste oameni cu zeci de carti publicate dezbat o chestiune profesionala acuta. Cine stie nu are nici o indoiala ca dezbaterea merge spre o singura concluzie, indiferent de locul si ocazia care o prilejuieste. Sunt adunate in jurul mesei generatiile "Coh - I - Noor" si "Hardtmuth", generatiile toc cu penita si stilou, precum si trei-patru deschizatori de drumuri, care cu pixul au debutat si tot cu pixul in mana sunt hotarati sa incheie socotelile cu viata.

"Am trecut prin doua experiente majore - declara octogenarul, cu aerul celui care a scapat viu din doua razboaie mondiale - , am scris primele romane cu tocul si penita, apoi, cand au disparut penitele nemtesti de otel din comert, mi-am calcat pe inima si am incercat cu penite romanesti. Dar n-a mers, criticii m-au injurat, toata lumea a zis ca sunt terminat si am fost nevoit s-o iau de la capat, cu creioanele "Pionier" si "Maladaia Gvardia". Nu scriam rau, insa nu se compara cu "Coh - I - Noor-ul", care ungea hartia, o mangaia. Cu pixul iti vine sa desenezi case si pisici, in loc sa insiri frumos cuvintele si sa bubuie fraza de sens."

Deoadata, ca si cum a tinut in el un secret ingrozitor, care nu-l lasa sa doarma si sa se gandeasca la moarte consolat, un septuagenar isi descarca sufletul: "Ei, bine, si eu imi scriu cartile numai la masina, iar pe ultima am rescris-o la computer. Ce-mi lipseste e tacanitul. Ma obisnuisem cu el. Si, bineinteles, cu pasta corectoare. Uneori, uit si dau cu pasta alba pe ecran".

Scriitorii batrani privesc care in gol, care in pahare, iar unul ofteaza in fata fripturii. Un oftat lung, de om silit parca sa manance iarasi cu mana, dupa ce a mancat toata viata cu furculita. Fiindca e un om de cultura, gaseste de cuviinta sa spuna o fraza cu miez inainte de a baga dumicatul in gura: "Computerul asta… Poate sa fie un avantaj, dar precis e si o pierdere. N-o sa stiu niciodata ce as fi putut sa castig, dar stiu ce-as pierde…".

Dupa care mesteca marunt sub privirea confuza a colegilor. Iar friptura, si ea, are un parfum suav de grafit si de pasta pentru pixuri "Bic" din cea buna, frantuzeasca. Nu pasta tip "Drapelul Rosu", care facea purici pe hartia A4.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de