x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Creşte gazul, scade casa

0
Autor: Lucian Mandruta 02 Feb 2008 - 00:00

Am prieteni în industria de construcţii. Şi-n aia de vânzări. Ştiu pe dinafară ce-or să zică la citirea acestui articol "hai măi, ce naiba, că şi voi, jurnaliştii trăiţi din bugetele noastre!". Şi, totuşi, traiul ăsta bun se foarte repede sfârşi în perspectiva de a fi arătaţi cu degetul, ca şi cospeculatori. Tocmai de aceea cred că e momentul să anunţăm Turnul de Control al Bunului Simţ şi să cerem o aterizare "soft" a industriei. Creştere zero a preţurilor, adică.



Am prieteni în industria de construcţii. Şi-n aia de vânzări. Ştiu pe dinafară ce-or să zică la citirea acestui articol "hai măi, ce naiba, că şi voi, jurnaliştii trăiţi din bugetele noastre!". Şi, totuşi, traiul ăsta bun se foarte repede sfârşi în perspectiva de a fi arătaţi cu degetul, ca şi cospeculatori. Tocmai de aceea cred că e momentul să anunţăm Turnul de Control al Bunului Simţ şi să cerem o aterizare "soft" a industriei. Creştere zero a preţurilor, adică.


Evident, e dureros: s-a dus naibii vacanţa în Bahamas a şefilor de la companiile de imobiliare şi a marilor proprietari de terenuri, obişnuiţi cu 50% pe an creştere! Împingerea continuă a preţurilor în sus e unul dintre mecanismele cu care s-au făcut averi şi s-au consolidat companii. Însă ea nu poate continua la nesfârşit. Alternativa la Bahamas, dacă mergem tot în direcţia asta, e vacanţa de iarnă la Cheia cu cortul, pentru toată lumea (apropo, sper că-l mai păstraţi la mansardă!).


Până la urmă, o aterizare "soft" e mai bună, chiar şi numai pentru că scapi cu viaţă şi (oarece) proprietate. Şi sunt motive de aterizare, chiar altele decât faptul că riscăm să rămânem fără combustibilul investitorilor străini în real estate. Pur şi simplu am ajuns prea sus. Costul mediu al unei case (deşi sunt variaţii între oraşe ) e de 300.000 dolari în Statele Unite. Echivalentul său popular în România, apartamentul, e la mai mult de jumătate din suma asta: 150.000 de euro. În acelaşi timp, salariile noastre sunt de cel puţin cinci ori mai mici decât cele ale americanilor. Care e raţiunea pentru care preţul locuirii a ajuns aşa de sus într-o ţară din Europa de Est în care nimeni nu vrea să se mute?


Nu se numeşte aşa, raţiune. E mai degrabă o aşteptare exuberantă a unui investitor din Cer (care, culmea, a mai şi venit, sub forma fondurilor speculative) şi pofta vânzătorului amator de a mai pune 10% faţă de preţul de acum câteva luni. Nu s-au vândut case, s-au vândut aşteptări. Nu s-a vândut azi, s-a vândut ziua de mâine. Mirosul de var proaspăt, tras pe nas, a avut efecte chiar mai halucinogene decât praful ăla pe care îl găseşti pe sub masă în cluburi. Şi uite aşa Parisul s-a văzut lăsat în urmă de preţurile de pe Kiseleff.


În momentul ăsta sunt câteva mii de români în fiecare lună care se angajează să muncească până la moarte pentru o casă supraevaluată. Destui dintre ei o vor plăti din asigurarea de viaţă, pentru că stresul ipotecii e chiar o boală în toată regula, care chiar te bagă în mormânt. Peste 20 de ani vom avea proprietăţi devalorizate, care cer recondiţionare urgentă şi jumătate din munca clasei mijlocii exportată sub formă de profit de bănci şi companii de intermediere sau fonduri sau mai ştiu eu ce alte vehicule.


Şi să nu-mi ziceţi că asta e o poziţie de stânga. În materie de preţuri, nu există ideologie. Există doar ţeapă sau afacere bună. Deocamdată, ţeapa e la loc de cinste în sufragerie. Şi, la fel ca şi turcii în vizită la Vlad Dracul, o vezi când e prea târziu!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de