x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Crima de a uita. Fântâna Albă

0
Autor: Radu Tudor 22 Apr 2010 - 00:00
Crima de a uita. Fântâna Albă


Impresionaţi de funeraliile televizate ale polonezilor la moartea preşedintelui Kaczinsky şi a peste 90 de oficiali, majoritatea românilor s-au declarat cuceriţi de spiritul profund creştin al poporului afectat. Disciplina, decenţa, răbdarea - toate valori rarisime în România - redescoperite însă cu balcanică mirare la o înmormântare live dintr-o altă ţară.

Cine i-a cunoscut pe polonezi, la ei acasă şi oriunde în lume, ştie că sunt o naţiune serioasă. Ţara lor este un exemplu pentru orice fost stat comunist din Europa de Est. Cu oameni politici mai pricepuţi şi mai de bun-simţ decât ai noştri, Polonia e azi o economie funcţională, o voce puternică în UE şi o armată bine dotată, oricând de luat în calcul pentru orice operaţiune importantă în NATO.

Sentimentul ăsta, oricât aş fi de binevoitor, nu-l pot încerca în ţara mea. Există prea multă dorinţă de căpătuială, prea multă nepricepere şi lipsă de viziune, uriaşă indiferenţă faţă de nevoile simple ale unor cetăţeni hăituiţi de modul infernal în care se derulează traiul zilnic.

Cu prea multă uşurinţă, aş spune chiar cu o tăcere vinovată, România trece anual peste un eveniment tragic al istoriei sale. La 1 Aprilie 1941, aproape 3.000 de români, locuitori ai Bucovinei ocupate de sovietici, au fost masacraţi cu mitralierele. Mărturiile supravieţuitorilor nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale celor din lagărele naziste sau din gulagurile Siberiei. O crimă în masă, oribilă şi greu de suportat, a fost săvârşită asupra unor conaţionali de-ai noştri. Ucişi doar pentru vina de a fi fost români, nimic altceva.

Iată câteva dintre faptele petrecute atunci, în relatări pe care le regăsim în surse publice.
În 1940, România a fost forţată să cedeze URSS un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori, ca o consecinţă a Pactului Ribbentrop-Molotov. Imediat ce administraţia şi Armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roşie şi NKVD au ocupat teritoriul. La începutul lui 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România.

La 1 Aprilie 1941, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică de peste 3.000 de persoane, ce se îndrepta spre noua graniţă sovieto-română. În poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română, militarii sovietici îi aşteptau ascunşi în pădure; au tras din plin cu mitraliere, până au căzut toţi. Supravieţuitorii au fost urmăriţi călare şi spintecaţi cu sabia.

După masacru, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi de vii: bătrâni, femei, copii, sugari. Martorii spun că două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi, până toţi şi-au dat duhul. Câţiva, "mai norocoşi", au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var. Alte crime similare au avut loc pe întregul teritoriu al Bucovinei, în zona invadată de trupele sovietice. Supravieţuitorii au fost exilaţi în Siberia şi Kazahstan.

Pentru că autorităţile nu s-au gândit până azi să comemoreze la 1 Aprilie uciderea a mii de români nevinovaţi, aştept un semnal de la orice parlamentar creştin pentru iniţierea unui proiect de lege. Vreau să văd, cum o fac polonezii, că şi românii sunt capabili să-şi aducă aminte de conaţionalii lor asasinaţi în masă de sovietici. Un eveniment naţional de 1 Aprilie, cu marşuri ample, slujbe religioase, pomenirea celor morţi cu numele înscrise pe un monument ridicat în Bucovina.

De fiecare dată îi invidiem pe cei care pot face aşa ceva, dar vremea trece pe lângă conştiinţele noastre adormite, deşi avem şi noi Katyn-ul nostru. Câteva mii de suflete - tineri, copii, bătrâni - ucise de mitralierele lui Stalin sunt un pretext destul de bun. Pe lângă piscinele şi patinoarele de partid (care primesc în plină criză zeci de milioane de euro) şi sute de chermeze locale cu tot soiul de pretexte lumeşti, un astfel de eveniment ne-ar aduce mai aproape de neam.

P.S.: Cu o întrebare stupefiantă, premierul Boc l-a interpelat pe ministrul Apărării de ce tancurile nu se împotmolesc în nisip şi avioanele da. A pune semnul egalităţii între un tanc şi un avion e ca şi cum ai compara iarna cu vara. Ilustrul patron al preopinentului a spus cândva, mustind de înţelepciune: "Iarna nu-i ca vara". Măcar de aici dacă ar fi reţinut ceva, nu mai punea întrebarea asta de Gâgă. Să te miri de ce şenilele unui tanc merg pe nisip, iar motoarele unui avion supersonic nu funcţionează în aer infestat cu nor vulcanic e ca şi cum ai întreba de ce boul nu-i ca păsărica. Pentru că boul e bou, n-ai ce-i face...

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de