x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Crin prezidenţial

0
Autor: Marian Nazat 27 Mar 2009 - 00:00
Crin prezidenţial


O siluetă fragilă, aceleaşi plete rebele şi albastrul spălăcit al privirii uşor lichide, melancolice. Ne intersectam aproape zilnic pe aleile părculeţului cosmopolit ori în cantină, împingând tava cu porţiile atent planificate ale epocii. Şi nici măcar nu ne-am salutat vreodată.



Rareori l-am zărit singur, şi mai tot timpul discuta în grupul ce-l includea, asemenea peripateticienilor antici, semn că plimbările acelea vorbite îi pregăteau cariera de mai târziu. (Alt coleg de complex, Marius Oprea, arar umbla însoţit, trupul său povârnit apărea mereu în solitudinea trist-apăsătoare.)

Peste ani, revăzându-l pe fostul meu grozăveştean în vecinătatea liberalilor, n-am tresărit deloc. Mi s-a părut firească această opţiune politică, fiindcă aerul oarecum libertarian din studenţie îl făcea nepotrivit şoşonarilor pesedişti, îl separa iremediabil de oastea amorfă a dlui Iliescu. În ciuda amintirilor de odinioară, comune doar prin coincidenţa spaţio-temporală, tânărul "brătian" nu m-a cucerit prin evoluţia publică. Apariţiile sale mediatice, din ce în ce mai dese, nu m-au convins în vreun fel să-l iau în serios. Dimpotrivă, ele îmi întăreau vechea impresie, de om căzut în păcatul pălăvrăgelii. Nu mi-l puteam imagina defel într-o funcţie de execuţie, în rolul "constructorului", al insului capabil să coboare, dintr-o comodă lume a ideilor abstracte, în mahalaua abrutizării definitive. Departe de a-mi inspira încredere în capacitatea-i de transformare a societăţii postdecembriste româneşti, i-am admirat talentul oratoric. Harul de a ţine discursuri necitite şi de a transmite onestitate şi sinceritate. Dar şi încăpăţânarea de a nu se mânji în neaoşele matrapazlâcuri, în compromisurile scandaloase. Un parlamentar desăvârşit, în dimensiunea discusivă, şi atât, nimic altceva, mi-am zis mereu, de la distanţa, subiectivă totuşi, care nu s-a micşorat niciodată între noi. O relicvă a parlamentarismului interbelic rătăcită în Românica maneliştilor şi interlopilor politici!

Congresul din urmă al PNL, care l-a adus în fotoliul de preşedinte pe gracilul Crin, a răsturnat una dintre multele mele prejudecăţi. Îmi pierdusem speranţa că intelectualii de-o anumită factură sunt în stare să acceadă la conducerea formaţiunilor politice din "bordelul" ăsta cotropit de spiritul "codoaşei bătrâne" de la Cotroceni, întruchipate de un Traian Băsescu "din ce în ce mai obosit şi mai mincinos". Dincolo de patetismul deja obişnuit al cuvântării proaspătului uns, rămân nu caracterizările plastice făcute principalilor adversari Emil Boc ("un utecist tinerel") şi Mircea Geoană ("un produs clasic de laborator", "un domn curăţel, care ştie limbi străine, dar n-are nici o convingere"), ci eleganţa întregii reuniuni. Într-o Românie învrăjbită şi isterică, liberalii au reabilitat democraţia, dialogul cordial şi normalitatea lină a schimbării. O lecţie de civilitate politică pe care nu o mai aşteptam, cu laude reciproce, de o parte Tăriceanu, de alta Antonescu, iar peste toţi statura tolerantă, seniorială, al nonagenarului Ionescu-Quintus.

Ce păcat că nu avem mai mulţi "bătrâni" înţelepţi în treburile obşteşti! De asemenea, pilda antonesciană a loialităţii şi recunoştinţei, deocamdată individuală!, prin invocarea lui Patriciu şi Cataramă, nume de care se feresc atâţia, este o dovadă de caracter. În atmosfera de urbanism, de sănătate liberală, am  întrezărit un viitor preşedinte de ţară şi, zău, că parcă-mi vine să ies din greva electorală declarată în ultimul deceniu! Cum îşi va rezolva însă proaspătul şef de partid raporturile cu fenechiii, ruşanii şi moiseştii  din subordine sau cu activiştii uzaţi, aidoma Noricăi Nicolai şi Radu Stroe?, mă întreb cu pesimism.

Ori cât va reuşi să pătrundă în mediile semianalfabete, în electoratul amorezat tâmp de grobianismul băsescian? "Romanticul" Crin Antonescu nu e "Obama fără prompter", ci amăgirea că politica înseamnă şi altceva decât mârlănie şi şarlatanie, agramatism şi tupeu. Dacă apariţiile sale vor căpăta şi niţică virilitate, niscaiva substanţă pragmatică şi oleacă de maturitate politică, Crin Antonescu e alternativa europeană la nocivul Băsescu. O campanie de imagine inteligentă, păstrarea modestiei funciare şi izgonirea lingăilor de profesie îl vor apropia de Palatul din Deal, aşa încât, din toamnă, pe pajiştea prezidenţială se vor cultiva crini,  şi nu trandafiri, vorba nepotrivitului Geoană.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de