x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Criza de bilă

0
Autor: Radu Tudor 24 Ian 2008 - 00:00
Criza de bilă


Lipsa de reguli în această ţară şi mai ales nerespectarea celor care sunt aduc cu sine o tensiune incredibilă a traiului zilnic. Veşnic te enervezi pentru că trebuie să stai ore întregi la cozi să dai bani cu nemiluita unui stat de-a dreptul nesimţit, care nu face nimic să-ţi vină în întâmpinare. Spre un spital te îndrepţi de multe ori cu înfrigurare. Pentru că ai auzit poveşti tragice cu oameni care au murit din infecţii intraspitaliceşti sau dintr-o culpă medicală generată de sictirul dominant al personalului medical. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit.



La începutul unui an, se presupune că eşti optimist. Te gândeşti că planurile tale vor fi măcar parţial realizate. Primele zile din 2008 mă împing însă spre un pesimism pronunţat.

Evident, cauza lipsei mele totale de entuziasm este politica. Şi modul în care evoluează această ţară. Câteodată, sunt disperat văzând câtă prostie şi incompetenţă, presărată cu multă răutate, pot încăpea în 24 de ore româneşti.

Sunt zile în care ar trebui transmise avertizări de cod portocaliu, culoare specifică regimului. Să fie pusă în gardă populaţia că valuri de tâmpenie şi nepricepere le vor afecta traiul zilnic, că puhoaiele de scumpiri la utilităţi şi avalanşa de taxe este cea mai elocventă expresie a indolenţei autorităţilor. Şi a rupturii definitive între tot ce înseamnă cetăţean simplu şi putere politică.

Aud cu tristeţe din ce în ce mai mulţi oameni dispuşi să părăsească ţara. Războiul generalizat din politică, căderea economică şi lipsa unei garanţii că acestea pot fi gestionate inteligent – ceea ce presupune o afectare gravă a nivelului de trai – sunt argumentele unor oameni care se gândesc serios să emigreze. Avem peste două milioane de români plecaţi peste hotare, pentru a se salva de sărăcie. Exodul pare să continue, ceea ce arată foarte clar că problemele majore nu s-au rezolvat.

Acum traversăm o zonă de turbulenţe economice, pe fondul unei crize politice interne majore. România e ca un avion ce se scutură puternic în aerul rarefiat, în timp de pilotul şi copilotul s-au luat la bătaie, ignorând strigătele disperate ale pasagerilor, conştienţi de prăbuşirea iminentă.

Mulţi dintre cei care iau decizii în numele statului român locuiesc în zonele frumoase ale Sectorului 1 din Bucureşti sau în mici paradisuri din afara acestuia. Vin la serviciu cu o maşină foarte bună, au salarii babane şi afaceri care să le dea liniştea zilei de poimâine. Nimic din suferinţa românului de rând nu le este comun. Grija pentru creşterea nesimţită şi fără noimă a întreţinerii, apăsarea gestionării salariului sau pensiei între medicamente, cablu tv, telefon, mâncare, şcoala copilului şi multe altele. De unde să ştie oamenii puterii cum se trăieşte în miile de comune extrem de sărace din Moldova, spre exemplu? Dar de peisajele cenuşii, extrem de triste, din localităţile Bărăganului? Dacă nu ar mai trece câte o maşină chiznovată pe acolo, poţi spune că de 50 de ani, foarte puţine lucruri s-au schimbat în bine.  

Poveştile de succes sunt puţine în România. Ele se concentrează pe suprafeţe mici, în zone preponderent urbane. Le poţi recunoaşte după maşinile de fiţe parcate pe lângă cafenele şi mall-uri. În rest, e o tristeţe iremediabilă şi un lucru care a transformat românul într-un om al nervilor: legea bunului plac.

Lipsa de reguli în această ţară şi mai ales nerespectarea celor care sunt aduce cu sine o tensiune incredibilă a traiului zilnic. Veşnic te enervezi pentru că trebuie să stai ore întregi la cozi să dai bani cu nemiluita unui stat de-a dreptul nesimţit, care nu face nimic să-ţi vină în întâmpinare. Spre un spital te îndrepţi de multe ori cu înfrigurare. Pentru că ai auzit poveşti tragice cu oameni care au murit din infecţii intraspitaliceşti sau dintr-o culpă medicală generată de sictirul dominant al personalului medical.

Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit.

Simt cu neplăcere că spaţiul geografic în care se află capitala României aparţine Balcanilor, din punctul de vedere al apucăturilor. Nu de pomană visăm de veacuri "să fim ca nemţii". Ne dorim ceea ce nu putem să fim de fapt. O dinastie monarhică germană a reuşit să disciplineze un pic spaţiul românesc şi să ne facă mândrii de începuturile istoriei noastre moderne. A reuşit chiar să înfăptuiască, alături de liberali, conservatori, lideri naţionali (dar fără comunişti) şi reîntregirea României.

Acum suntem printr-o minune a sorţii în NATO şi Uniunea Europeană, dar cei aflaţi la putere şi politicienii vor să ne demonstreze cu orice preţ că n-avem ce căuta acolo.

Pentru că-i place să fie călărită de conducători, ţara noastră merge aşa cum dă tonul puterea.

N-avem o naţiune atât de puternică încât să impună ea direcţia cea bună. Câtă pricepere e, atâta speranţă şi bunăstare. Cine trăieşte bine, nu este de acord cu afirmaţiile mele. Are percepţiile îndulcite de suma aflată lunar pe contul de card şi în extrasul bancar.

Am simţit însă că în majoritatea populaţiei revine un sentiment de greaţă maximă, declanşat pe fondul crizei de bilă a politicii.

Aşa se întâmplă mereu când ne conduc oameni cu bile mici. Toate, câte sunt.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de