x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Criza durabilă

0
Autor: Matei Vişniec 26 Noi 2011 - 21:00

Sa nu ne facem iluzii: criza in care a intrat Europa si o buna parte a planetei nu va trece usor, ea este una durabila. Culmea ironiei, cu 20 de ani in urma acest adjectiv, 'durabil', era asociat de ideologii liberalismului cu substantivul 'dezvoltare'. Pe fondul euforic al unei cresteri economice vi­guroase, cand China abia se reconvertea la initiativa privata iar Estul Europei tocmai scapa de comunism, pe acest fond deci Occidentul inventa ultima sa promisiune cu fata umana: dezvoltarea durabila. La acea ora sintagma a fost teoretizata copios de o armata de futurologi amatori: capita­lismul urma sa se indrepte, potrivit acestei teorii, spre un nou orizont axat pe respectul fata de mediul inconjurator si privilegierea energiilor reciclabile, spre o etica a muncii si spre un comert echitabil.

Din toata aceasta miniutopie nu a ramas 'viabil' decat termenul durabil care se asociaza acum perfect cu conceptul de criza.

Da, criza a devenit durabila si o afirma, prin­tre altii, si un foarte bun cunoscator al situatiei economice din Europa si din lume, fostul presedinte al Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet. Iar la o analiza mai atenta aceasta criza nu a inceput in 2008, cand toata planeta a incasat unda de soc durabila a unui sistem de credite total aberant inventat de americani. Pentru Jacques Delors, care s-a aflat in fruntea Comisiei Eu­ro­pene intre 1985 si 1994, criza a in­ceput in anii ’70, cand Europa a in­trat intr-un declin durabil. Jacques Delors reaminteste intr-un interviu acordat revistei franceze L’EXPRESS cat de gresite au fost atunci optiunile economice ale Europei Occidentale. Ea s-a crezut insuruba­ta durabil pe soclul perfor­man­telor economice, s-a hranit cu utopia ca va ramane campioana lumii in materie de tehnologie si competitivitate si a inceput sa neglijeze industriile traditionale, in frunte cu siderurgia. Tot Jacques Delors rea­minteste ca in 2010, reuniti la un summit la Lisabona, sefii de stat si de guvern ai Uniunii Europene au lansat un adevarat semnal de alarma: 'Deceniul care urmeaza, au spus ei, va fi unul crucial, trebuie in mod obligatoriu sa reindustrializam Europa, sa redevenim competitivi si sa procedam la reformele necesare in acest scop'.

S-ar parea ca acel semnal de alarma a avut un ra­sunet durabil numai in disciplinata Germanie si in tarile nordice, un spatiu in care, de altfel, unda de soc a crizei din zona euro se resimte mai putin.

Dezbaterile care au loc in prezent in Franta pun insa accentul pe faptul ca actuala criza nu este doar una a datoriei publice si a zonei euro. Ea vine pe fondul unei crize institutionale durabile a Uniunii Europene intrucat timpul politic nu se mai suprapune pe cel economic. Pana cand ia o decizie politica aceasta masina greoaie care este Uniunea Europeana, timpul economic se scurge de zece ori mai repede decat timpul politic, iar peisajul urgentelor se complica. Vazut din exterior, din Statele Unite sau din Australia, mecanismul deciziei in sanul Uniunii Europene apare care o aberatie. Nu mai este vorba de democratie, ci pur si simplu de arhaism atunci cand europenii au nevoie de sase luni sau un an ca sa adopte un plan de asanare financiara. Ministrul australian al Finantelor, Wayne Swan, declara recent pentru Agentia France Presse: 'Liderii europeni au pierdut timpul in aceste ultime 18 luni fara sa produca nici un plan serios in vederea iesirii din criza datoriei publice'.  

Revin la Jacques Delors, care a fost un foarte bun presedinte al Comisiei Europene si pe care toata lumea il considera 'parintele monedei unice europene, euro'. In interviurile sale recente el nu se mai recunoaste ca fiind 'parintele acestui euro din ziua de astazi'. Tragica repudiere filiala. Nimic mai trist decat sa vezi ca un tata nu-si mai re­cu­noaste progenitura. Si este adevarat ca la ora lan­sarii sale moneda unica era menita sa devina baza unei dezvoltari durabile a Europei. Ea urma sa-si asu­me rolul international de valoare refugiu, sa obli­ge toate statele zonei euro la o impecabila ges­tiune si sa duca, asa cum spunea un lider european in acel moment, la un somaj zero. Din lipsa de coordonare politica insa, euro a ajuns intr-o sta­re de agonie durabila si chiar tinta unor ironii us­tu­ratoare. Citez dintr-o declaratie a ministrului de Externe britanic, William Hague: 'Se va vorbi timp de secole despre crearea monedei unice europene euro ca despre un fel de monument istoric inchinat nebuniei colective'.

La criza zonei euro, la criza datoriei publice si la criza institutionala a Uniunii Europene mai trebuie adaugata una, cea a sistemului financiar international insusi. Pentru ca totul se deruleaza pe o incredibilila deturnare a economiei mondiale de catre pietele monetare si de sectorul speculativ. Banii sunt sangele economiei, de acord cu acest lucru, fara banci si fara credite nu poate fi vorba de ac­tivitate economica si de cres­tere economica. Si totusi, in ul­timii zece ani, ca un avion detur­nat de teroristi, economia mondiala a fost deturnata de paradisu­ri­le fiscale, de traderi si de ex­plo­zia fara precedent a sectorului spe­­culativ. Acum, dezindus­triali­zata si indatorata, Europa este obli­gata sa gaseasca solutii de su­pravietuire si se agata de o ve­che teorie potri­vit careia ea ar avan­sa de fapt cu pasi mari in spe­cial in mo­men­­tele de criza. Ie­sirea ei du­ra­bila din criza nu va fi insa po­si­bila fara un pas 'mare' si du­rabil pe celalalt santier, din do­meniul asanarii si umanizarii unui sistem capitalist gene­rator sistematic de crize.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de