Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Revista Saptamana Financiara observa in ultimul sau numar ca firmele ii considera foarte importanti pe cei care le mijlocesc relatia cu statul: contabili, inspectori de resurse umane, consultanti fiscali, lichidatori judiciari etc. Cu alte cuvinte, persoanele care le permit societatilor comerciale sa razbata printr-un mediu economic care, generic, ii impiedica pe oamenii de afaceri sa intreprinda ceva ocupa o pozitie privilegiata. Dar oare ce-i mai usor: sa simplifici mediul de business ori sa adaugi un numarul apreciabil de functionari privati la 1,2 milioane de bugetari?!
Ceea ce se vede limpede este ca functionarii din sectorul privat nu produc valoare adaugata, dar sunt remunerati mai bine decat angajatii direct productivi. Si asta numai pentru ca permit companiilor sa nu aiba probleme cu statul...
Problematica merita insa extinsa dincolo de observatiile revistei economice. Spuneam mai de mult intr-un editorial publicat in Jurnalul National ca a fi contabil nu-i totuna cu a fi antreprenor. Fiindca una-i sa construiesti un buget asumand niste venituri la intamplare din lista de anul trecut, si alta e sa ai un plan care sa tina cont de reducerea 'business'-ului, a puterii de cumparare, a lichiditatii, si sa iei masuri pentru a revitaliza mediul economic. Contabilitatea are 'defectul' ca nu percepe riscurile, ci doar le constata.
Si mai remarcam atunci ca gandirea 'cu manecute' are aceleasi neajunsuri indiferent de mediul in care se manifesta. Administratorii din sectorul privat scumpesc produsele de baza, dupa modelul 'intendentilor' de la stat, care majoreaza taxele si contributiile. Asta inseamna ca niste contabili travestiti in manageri iau cursul de schimb si-l transfera in preturi, fara sa tina cont de premisele de micsorare a consumului. Un antreprenor autentic si-ar da seama ca luand o asemenea decizie nu face decat sa amplifice trendul de scadere a cererii pe seama somajului generat de reducerea propriei profitabilitati. Trebuie insa ca managerilor cu dispensa sa le releve contabilitatea pierderile, pentru a lua decizia micsorarii preturilor. Chit ca managementul reactiv nu le va mai permite sa-si reangajeze salariatii-consumatori concediati, ci doar sa se resemneze in fata unor volume de vanzari mai mici.
Iar in tot acest timp, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, nu conteneste sa se mire cat de pesimisti pot fi consumatorii nostri fata de cei polonezi sau cehi. Explicatia e simpla: romanii sunt mai sceptici fiindca-s condusi mai prost. Motiv pentru care migreaza la munca in strainatate in cautarea unor manageri competenti. Asta face ca apelurile lui Isarescu pentru recladirea increderii sa nu poata avea succes decat daca se coroboreaza cu o imbunatatire a managementului.
A mai ramas o singura intrebare. De ce managerii marilor companii private sunt la fel de slabi ca administratorii publici? La stat, simplul fapt ca faci parte dintr-o organizatie – un partid – iti confera dreptul de a ocupa o functie, indiferent de aptitudini. Dar si in sectorul privat e cam la fel, pentru ca tot statul a decis cui sa-i atribuie privilegiul de a deveni capitalist.
Marile averi in Romania nu s-au cladit pe creativitate ori pe calitati anticipative, ci pe inflatie – multiplicarea banilor de hartie, impusa populatiei. Iar acum, cand sunt necesare aptitudini antreprenoriale, care sa genereze sporuri de productivitate, contabilii autointitulati manageri recurg tot la vechiul reflex de a trage de preturi in sus. Se vede ca situatiile de criza verifica cel mai bine calitatea managementului.
