Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fotbalul furnizează presei materie primă de proastă calitate. Ştirile hărnicite prin cantonamentele echipelor din prima divzie nu trezesc din amorţeală nici urmă de interes. Transferurile, altădată deliciu de sezon, au fost înghesuite de criză într-un derizoriu aproape fără cusur. Nici un eveniment mai acătării nu deranjează ritualul anost pus la cale de o realitate plicticoasă. Dar tot ea, criza, distruge pe alocuri monotonia preacurvind prin afacerile adiacente fotbalului. Şi îmi place. Pentru că astfel lefteriţii fenomenului se văd forţaţi să renunţe la fasoane şi îşi iau la purtare adevărata lor faţă. Bolnavul american Cristian Borcea a devenit brusc zglobiu în sosul cantonamentelor din Antalya. Joacă sport cu mingea, dă goluri îndelung comentate de adversari, adică de presiştii din dotarea zonei, şi apoi se accidentează spre o binemeritată şuetă cu tovarăşul Buşcă, gunoier de mare succes prin parcările Capitalei. Dar nu pentru ce joacă a devenit Borcea băiat de glumă, băiat de râs. Adevăratele carate ale comicăriei sale ies la iveală abia atunci când Borcea evoluează în cheia seriozităţii maxime. Astfel, omul nostru a făcut proba talentului debordant de care dispune prin răspunsurile date pe parcursul unui interviu acordat Gazetei. Provocarea cea mai dificilă pentru Borcea a fost lansată prin întrebarea: "Ce ar fi Cristian Borcea la 41 de ani dacă n-ar exista Dinamo?". Orice individ incapabil să ia viaţa în glumă ar fi răspuns simplu şi sincer: "Nimic". Ei bine, Borcea nu poate fi un "nimic" pentru că nu este el omul care să cadă în capcana sincerităţii. Umorul involuntar l-a scos şi de această dată din impas, ajutându-l să producă următoarea zicere: "Unul dintre cei mai bogaţi şi cei mai sănătoşi oameni din România". Pricinoşii ar fi capabili să asocieze declaraţia lui Borcea cu minciuna sfruntată. Aşa o fi. Dar până şi pricinoşii ar trebui să mai calce frâna şi să nu mai pretindă adevărul cu orice chip câtă vreme nici râsul nu dăunează grav sănătăţii.
Veselia lui Borcea, altfel reconfortantă, este coborâtă în bernă de crisparea lui Adrian Mititelu. Borcea a ştiut să-şi treacă în rezervă bine protejată traiul bun din afara fotbalului. Adrian Mititelu, mai sărac în instincte, s-a dus la vale laolaltă cu Universitatea. Scrâşneşte a sărăcie din toate măselele. Şi nu acceptă să ia apă la galoşi de unul singur. Adrian Mititelu îşi aminteşte cu voce tare cine l-a ajutat, altădată, în situaţii la fel de mărăcinoase, să se strecoare printre regulamente pentru a supravieţui. Dar amintirile nu-l îndeamnă cumva către recunoştinţă. Mititelu mai vrea o dată şi ameninţă că dacă repetiţia nu se va produce va apela la soluţia de rezervă, adică şantajul. Că aşa stă frumos între şmecherii de periferie ai fotbalului. Este posibil să-şi amintească Adrian Mititelu cum l-a sunat el pe Dumitru Dragomir atunci când era ameninţat cu neacordarea licenţei şi cum Dumitru Dragomir l-a convocat la discuţii pe tovarăşul Duru de la FRF. Este posibil să-şi amintească Adrian Mititelu şi alte amănunte mai puţin cunoscute ale respectivei afaceri.
Partida Mititelu – Dragomir se anunţă interesantă încă de la încălzirea care deja s-a produs pe sticla televizoarelor. Dacă meciul va continua, dacă preşedintele LPF nu va face rost din nou de pastile contra logoreii, Adrian Mititelu poate deveni periculos de sincer. Şi, în acest caz, aş prefera adevărul. Fiindcă nu mai este rost de râs.
