x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Criza și comentatorii ei

Criza și comentatorii ei

de Dan Constantin    |    30 Aug 2019   •   13:11
Criza și comentatorii ei

Cu mare rapiditate, sub forța benzii galbene a break-news-urilor, televiziunile au preluat câteva vorbe din blogul lui Lucian Croitoru, din care s-au confecționat știri. Postarea lui Croitoru, din 27 august anunța o posibilă intrare în recesiune globală plecând de la evaluarea unor indicatori ai economiei Statelor Unite. Autorul făcea trimiteri la proprii articole mai vechi care analizau criza din 2008 și perspective sumbră a recesiunii care  se va produce undeva în orizontul 2019-2020. Surprinzător pentru un autor informat, în postarea din 27 august,Croitoru nu face nici o referire la analiza prezentată în 23 august de președintele FED, la întâlnirea guvernatorilor băncilor centrale. Powell, cu modestie,recunoaște limitele de intervenție ale FED,care nu poate influența și compensa politicile comerciale și deciziile politice care perturbă mediul economic( războiul comercial SUA-China,Brexit, turbulențele din Hong-Kong).Teama lui Croitoru de a lua în discuție măsuri ale Casei Albe,producătoare de derapaje în economia mondială, cu repercusiuni și în Uniunea Europeană, nu se mai regăsește în analiza privind România.Capitolul privind perspectiva declanșării unei recesiuni în România, comparată cu rădăcinile recesiunii din 2009 , ocolește ,,importul crizei” și pedalează pe deficite și presiunea cheltuielilor salariale.De aici și-au extras televiziunile miezul știrilor care anunțau ,,apocalipsa”. Ca suport de credibilitate pentru sursa informației se sublinia că ,,Banca Națională anunță recesiunea”.Lucian Croitoru a difuzat însă articolul respectiv pe blogul personal, dar poziția de consilier în banca centrală lasă locul de speculație  acestei calități. Croitoru nu-și ascunde simpatiile politice în articolul respectiv, criticând,,economiștii de stânga” care au apărat deciziile de politică fiscală în perioada acumulării deficitelor și a creșterii datoriei. Intervenția purtătorului de cuvânt al BNR a arătat disocierea instituției de opiniile personale ale consilierului. Să mai reținem , că Lucian Croitoru dă și soluția pentru blocarea creșterii deficitului: stoparea creșterilor salariale în următorii doi ani. Adică, în perspectiva unui guvern ,,de dreapta”, alternativă la ,,stânga” actuală, se lansează ,,baza teoretică” pentru măsuri restrictive pe piața muncii. Croitoru, să nu uităm a fost o variantă agreată de Băsescu  pentru funcția de premier în perioada crizei din 2009.

×