x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Criza şi fiul risipitor

0
Autor: Marian Nazat 03 Apr 2009 - 00:00
Criza şi fiul risipitor


"Libertatea fiului plecat de lângă tatăl, manifestată prin cheltuirea averii acestuia în dezmierdări, în desfrâu, devine libertatea de a risipi, nu de a aduna, de a înmulţi darurile", şi-a rostit, deunăzi, cuvântul de învăţătură Patriarhul Daniel.



Pilda fiului risipitor e, în viziunea întâistătătorului, chiar explicaţia actualei crize economice, şi, se pare, Biblia a găsit o desluşire la îndemâna oricui. Degeaba glosează economiştii planetari pe marginea crizei, teoriile lor sunt greu de înţeles de profanii mecanismelor pieţei libere. Şi unde ştiinţa  nu pătrunde ajunge Biserica prin pilde şi versete, prin pastorale cernite peste enoriaşii nedumeriţi. Criza e văzută şi prin "lentilă" filozofică, politică, artistică, juridică şi istorică, mărită ori micşorată, oricum deformată, în funcţie de interesul cercetătorului aplecat sau de ocazie. Dincolo de legenda ţesută în jurul ei, se ascunde, probabil, o strategie banală, pritocită într-un laborator de experimente mondiale. Ca şi altădată, câteva minţi pervertite se joacă de-a Dumnezeu într-o lume din care a fost izgonit tocmai...  Dumnezeu.

Eu cred că, de fapt, criza de acum e doar amânarea celei din urmă cu douăzeci de ani. Atunci, criza politică a Estului sovietizat, o criză provocată şi atent programată în aceleaşi laboratoare de aiurea, s-a substituit crizei economice a Occidentului. Deficitul de acolo a devenit uşor, uşor deficitul nostru, al celor scăpaţi, cu traume nevindecate încă, din sanatoriul roşu. În anii care s-au succedat  prăbuşirii comunismului, ţările-pacient şi-au vândut capitaliştilor de afară totul. Negocierea n-a mai încăput în politica de forţă impusă bolnavilor, cărora li s-a cultivat parşiv sentimentul de vinovăţie. Firesc, "tratamentul"  a prins din plin, iar betegii fostului lagăr socialist s-au simţit din ce în ce mai rău şi mai vinovaţi de relele universale. Când ţi se spune neîncetat că eşti urât şi bolnav, sfârşeşti în balamucul subsidiarităţilor felurite. La presiuni externe ne-am condamnat şi trecutul recent, în atmosfera de ospiciu a Parlamentului, cu înjurături patriotarde şi aplauze cu papion. Balamucul fusese deja instituţionalizat prin abandonarea treptată a demnităţii şi independenţei naţionale, o dată cu pătrunderea masivă a creditului internaţional pe plaiurile dezceauşescizate. Creditul oligarhilor planetari a înlocuit armata de ocupaţie a Răsăritului, iar dobânda impusă nouă s-a transformat în profitul lor. Criza pare a fi azi a tuturor, deşi în faliment au intrat îndeosebi statele membre cândva ale Tratatului de la Varşovia. Se închid nu numai fabrici şi uzine, ci şi ţări, în lipsă de cumpărători. Mai mult, insolvabilitatea care le-a cotropit necruţător, dictată de FMI ori BEI, le va azvârli implacabil în închisoarea datornicilor. Iar, acolo, comisarii euroatlantici vor monitoriza intransigent ţările întemniţate, prefăcute în cobaii de ocazie ai noii ordini mondiale. Dar creditele, se ştie, vasalizează, nu salvează, îngrădesc suveranitatea şi-o exclud din limbajul diplomatic al, chipurile, politicii corecte. Împrumuturile sunt exagerat de scumpe prin condiţionările impuse fără scrupule de rechinii marii finanţe transnaţionale.

Statul acaparează totul, libertatea individului e controlată mai abitir ca-n totalitarismul ricanat de apostolii europenismului modern. Individul şi-a pierdut statutul de instituţie, înglodat de datoriile publice mereu în  creştere. Bancherii, politicienii şi agenţii serviciilor secrete sunt stăpânii statului care se prefigurează în mâlul crizei economico-financiare. Nici instituţia omului de afaceri nu e scutită de emoţii, căci supravieţuirea sa va fi posibilă, emit un pronostic, doar într-un parteneriat cu statul. Iniţiativa privată nu mai este de conceput, în viitoarea geografie socio-economică, decât alături de iniţiativa statului. Habar n-am dacă recesiunea pe care o traversăm îl va reapropia pe om de Dumnezeu, aşa cum propovăduiesc părinţii ortodocşi ai naţiei, însă conceptele despre stat şi regimuri politice se vor defini altcumva. Omenirea va ieşi schimbată din criză, nici bună, nici rea, ci altfel, ca la finalul oricărei revoluţii. Numai fiul risipitor va rămâne la fel de nechibzuit.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de