x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cu bani şi fără bani

0
Autor: Tudor Octavian 30 Sep 2009 - 00:00
În călătorii am simţit acut nevoia de a cumpăra orice şi în tot locul numai când n-am avut bani sau i-am avut planificaţi doar pentru a rezista. Când însă n-am mai avut buzunarul gol, am simţit alte nevoi. M-am eliberat de grija că toţi cumpără, numai eu nu. Şi, conform principiului vaselor comunicante - valabil la nevoi şi simţiri -, locul gol a fost ocupat de grija unor locuri în care era greu de ajuns. Nu voiam să vizitez Machu-Pichu, voiam să ajung acolo, să bifez încă un imposibil consumat.

Chiar şi când aveam bani foarte puţini, piteam în fundul geamantanului o sumă, de care ar fi urmat să mă ating în caz de o trebuinţă finală sau hotărâtoare.

Zgârcit e omul care are şi ţine de bani. Mulţi au zis că-s zgârcit, dar cum să fi fost eu zgârcit, când nu aveam de unde da? Cum să fii generos din nimic? Nu ţin minte să mă fi împrumutat vreodată de bani. Între cauzele pentru care unii nu se împrumută niciodată, nu încape şi cauza pentru care n-o făceam eu. Neavând în tinereţe, în Bucureşti, nici o nădejde la alţi bani, decât bursa chinuită, care-mi asigura căminul şi masa, n-aş fi suportat dezonoarea de a mă împrumuta şi a nu putea să dau ce luam înapoi. Practic, lungi perioade din viaţa mea pot fi definite simplu, altfel decât perioadele altora: cu bani şi fără bani. Dar mai ales fără bani.

Bogat nu eşti când îţi cumperi tot ce vrei, ci atunci când îţi poţi cumpăra tot ce-ţi trebuie. O consecinţă a acestui mod de a defini bogăţia e că, putând să-ţi cumperi tot ce-ţi trebuie, mai şi amâni cumpăratul, ca să te simţi liber, stăpân pe momentul în care cumperi. Nu cumpăr azi pentru că pot să cumpăr şi mâine. Astfel socotind lucrurile, pot spune că-s bogat, că nu sunt presat de sărăcie să decid cu dubiu: fac bine sau nu fac bine? Dubiul te omoară. Puteai să cumperi şi mai ieftin, puteai să cumperi ceva de care aveai mai multă nevoie şi nu-ţi dădeai seama, puteai pur şi simplu să nu cumperi.

Din acest motiv, cumpăratul cu întrebări, la care nu capeţi niciodată răspuns, nu e deloc o plăcere. Prima oară când cumpăratul a însemnat o plăcere în sine, ca vizitarea unui muzeu, ca o excursie pe munte, s-a întâmplat să fie în străinătate. Mă găseam în casa unui arhitect, fost coleg, afară ploua şi statul degeaba la o cafea nu părea soluţia unei după-amieze mohorâte. Hai să mergem la cumpărături, a zis gazda. L-am întrebat ce voia să cumpere. De unde să ştiu, a răspuns, o să văd acolo ce-mi lipseşte.

E o mare deosebire între "spartul banilor" - în expresia băieţilor de bani gata - şi stimularea unor nevoi timide ori care n-au avut prilejul să se facă remarcate. Până la urmă, orice criză, dacă nu se lungeşte şi nu produce drame în masă, e o ocazie de a nuanţa o relaţie morală ameliorată cu banii.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de