x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cu cravată, fără cravată

0
Autor: Tudor Octavian 21 Aug 2011 - 21:00

Deoarece port foarte rar cravata si numai daca sunt silit de protocolul strict al unor intruniri si ceremonii, intai ma burzuluiesc, iar dupa ce-o leg de gat ma intreb ce ratiuni, pe cat de nedeslusite, pe atat de stabile, impun portul ei. S-a intam­plat, in cateva randuri, sa simt ca ma sufoc si sa-i vad si pe participantii la solemnitati ca si-ar slabi nodul de la cravata, dar am indurat pana la sfarsit sugrumarea, fiindca altfel ar fi insemnat ca am un punct de vedere. Nu in ce privea cravata, ci sindrofia.

Sa fie oare purtatul cravatei garantia ca te supui regulilor jocului in toate imprejurarile sociale unde se vine imbracat cuviincios, in costum si cu toate cele asortate la culoarea acestuia? Exista, pro­babil, si o poveste scrisa a cravatei, dar, cum n-am cunostinta de ea, incerc sa ghicesc ce semnificatii de clasa, de rang si de implicare are "gat-legaul" – cum o numeau latinistii ardeleni. Au fost si situatii in care, intreband de ce e musai sa-mi pun o cravata, mi s-a raspuns ritos ca "asa trebuie". Si nu numai ca s-a gasit intotdeauna o persoana pregatita parca sa sanctioneze cu o vorba nesupu­nerea la regula, dar am citit si in ochii celor care se nimerisera spectatori la dialog ca sunt pe cale sa produc un afront general.

Mai mult decat o podoaba si un insemn de masculinitate, carevasazica, cravata este un subinteles al importantei. E importanta adunarea, sunt importanti participantii, sunt importante consecintele momentului. Un militar mi-a spus ca el fara cravata e ca si cum ar umbla dezbracat. Fiindca subiectul m-a starnit, am retinut toate secventele din viata mea in care cravata a avut un rol principal. In timpul facultatii, o colega m-a invitat la o onomastica, prevenindu-ma sagalnic: Stiu ca nu-ti place sa umbli cu cravata, insa te rog eu frumos ca diseara sa-ti pui o cravata! Cand i-am spus simplu ca nici nu am o cravata, colega a fost mai mult descumpanita, iar mai apoi s-a purtat rezervat. Sa nu obisnuiesti cravata e una, poate fi chiar un accent de independenta stimabil, dar sa nu ai in garderoba si o cravata e grav. Esti omul care, cu siguranta, ascunde si alte inadecvari.

Medaliile au un revers. Cand reversul e gol, e tot revers. Patronul unei firme specializate in degajarea locuintelor, dupa ce oamenii se muta – in alta casa sau pe lumea cealalta – mi-a povestit peste ce stransuri de lucruri da. Nu-l mai mira nimic, totusi, cand a numarat in sifonierul unui octogenar burlac, care tocmai murise, o mie doua sute treizeci de cravate, a ramas tablou. Vezi, i-am zis, ca e un echilibru in toate. La ce nu imbrac eu imbraca altii dublu.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de