x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cu fantomele la plimbare

0
Autor: Tudor Octavian 24 Mai 2010 - 00:00
Într-o seară, cu puţin înainte de a se întuneca, l-am zărit târându-şi nevasta bătrână la braţetă pe unul din mahării de odinioară ai lui Ceau­şescu. Ar fi putut foarte bine să se plimbe pe bulevard, fiindcă ori­cum nu mai însemna nimic, iar cei care l-ar fi recunoscut ori erau tot de-ai lui, ori nu mai erau. Dacă pre­fera uliţele necirculate din preaj­ma Pieţei Muncii, o făcea ca să-şi mai dea importanţă. Dovadă şi ochelarii negri, cu care îi timora cândva pe culturnicii chemaţi la or­dine. Nişte ochelari mici şi răi, cum obişnuiesc pokeriştii profesionişti şi cum poartă în filme ma­fioţii. Ca el, ferindu-se de mul­­ţimi, pot fi văzuţi pe străzile din jurul Te­leviziunii  Publice şi alţi "foş­ti". Au aerul celor ieşiţi în taină dintr-o ascunzătoare, ca să se în­toar­că uşu­raţi în ea. La 20 de ani de la ma­­rea schimbare se poartă ca ile­ga­liştii din anecdotă: se as­cund, deşi nu-i caută nimeni. În cei 20 de ani, câţi s-au scurs de la vre­murile când ei şi-au pierdut ros­turile şi au traversat o perioadă de panică, au îmbătrânit şi au de­venit de ne­re­cunoscut. Oamenii pu­terii sunt ca apa, iau forma func­ţiei în care sunt puşi, la fel cum apa ia forma vasului în care e pusă. Omul-funcţie e cu totul altul decât omul căzut dintr-o dată în rândul oamenilor obişnuiţi. La unii dintre căzuţi încă mai presează ne­voia de a fi recunoscuţi, dublată de grija că asta le-ar aduce unele ne­­plăceri. Când ies seara la plim­ba­­re, o fac de parcă ar pipăi tra­seul, de parcă ar adulmeca nişte pri­­mejdii stătute, dar gata să se activeze.

Un fost primsecretar de judeţ din Constanţa iese câteodată din casă şi în miezul zilei. S-a îngrăşat şi arată ca un butoi care se rostogoleşte leneş. Doar privirea i-a rămas vigilentă, la pândă, alertată probabil de faptul că, deşi a trecut timpul, unii şi-au dat seama c-ar putea fi el "ăla". Mă întreb dacă în sinea lor n-au fost invidioşi cumva pe cei care imediat după 1990 au suportat nişte procese şi ani de puşcărie. Cărora li s-a con­sfinţit astfel un rol politic şi social important, nu contează în ce fel de regim. Anonimatul, când ai fost o viaţă în centrul atenţiei, e asemenea unei boli incurabile.

Te întrebi ce-i face atât de bicisnici, de vulnerabili la lumea de azi? Faptul că nu mai au putere? N-o mai au, dar n-o duc prost, au copii pe care i-au aranjat, au pensii de protecţie şi au şi ce vinde din case. În plus, mulţi dintre vechii subordonaţi şi tovarăşi sunt bine aranjaţi şi nu-i uită.

Bătrâneţea e aceea care-i lo­veşte în purtare, în reacţii, în vizaviul cu oamenii. Necazurile vârstei înaintate sunt democratice, ne fac pe toţi egali. Vine o scadenţă când banii, puterea, trecutul nu mai contează. Fostul prim mare cenzor Popescu a îmbătrânit la fel ca Ioneştii pe care i-a cenzurat.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de