Cu faţa altuia

Coşmar nu e doar atunci când visezi grozăvii, ci şi atunci când ziua nu faci nimic, iar noaptea, cât e de lungă, visezi tot aia, că te plictiseşti de moarte.

Există, prin urmare, şi coşmaruri potolite. De fapt, cele mai multe sunt banale. Un timp, Vasile B. a visat că pierde mereu un tren. Toată noaptea transpira făcându-şi bagajele, dar, când în sfârşit ajungea în gară, trenul era de acum departe. Visul voia să însemne că în subconştient îşi făcea loc o idee stânjenitoare. Ideea că nu mai avea la ce spera. Vasile B. s-a bucurat, deoarece i se trezeau în somn nişte temeri care moţăiau ca babele în parc toată ziua.

Într-o noapte a visat că nu poate să adoarmă, că se duce la oglindă să se bărbierească şi descoperă că are alt chip. Coşmar ar fi fost să aibă faţa lui Lenin sau a lui Ion Iliescu, însă din oglindă îl privea faţa de prost a lui Costică V. Neplăcut lucru să fii destul de mulţumit cu ochii, cu nasul, cu fruntea şi cu părul pe care ţi le-a dat Dumnezeu, şi deodată să te vezi bocciu, chel, ciacâr şi cu nişte urechi blegi, de tont. În fiecare noapte, Vasile B. visa că se trezeşte cu altă faţă, având pe dinăuntru însă firea şi modul său de a privi lucrurile. A naibii treabă să îl deteşti pe şeful de birou, iar într-o noapte, fără ca nimic să anunţe asta, el să aibă faţa ta şi tu faţa lui!

Oare de ce îl dispreţuiesc eu atâta pe şef?, s-a întrebat Vasile B. La orice întrebare pe care şi-o punea afla numai răspunsuri care nu-i picau deloc bine. În primul rând că faţa sa, aşa cum o purta noaptea şeful, nu i se mai părea inteligentă. În nici un caz la fel de inteligentă cum o găseau femeile pe vremea când împlinea 30 de ani. Judecând-o de aproape, nici faţa şefului nu mai era de lepădat. De departe, da, multe trăsături exprimau slugărnicie. Când zâmbeşti forţat ani de-a rândul, doar ca să fii remarcat de patroni, ţi se adâncesc pe obraji câteva cute dizgraţioase. De aproape însă, aceleaşi cute se arătau a fi ale unui om obosit rău de viaţă.

În vis, Vasile B. Şi-a amintit ce se spunea cândva despre ranchiunosul său şef, că vrusese să se sinucidă în veceul de protocol. Privindu-şi îndelung noul său chip în oglindă, Vasile B. a înţeles că povestea aceea nu fusese doar o glumă proastă. Mama ei de soartă, spuneau cutele, ca un machiaj de clovn tăiat abrupt în obraji, ce-mi doream şi ce-am ajuns! Un amărât de şef de birou, cu nişte funcţionari ca Vasile B. şi mai amărâţi decât mine!

Noapte de noapte, Vasile B. a avut în vis când faţa unui coleg, când pe aceea a unui prieten de demult, când chipul unui rival la iubitele din facultate. Ce ciudat, şi-a zis Vasile B., pe toţi îi găsesc suportabili, ba chiar mai simpatici decât îmi păreau cândva. Numai chipul meu mi-l suport tot mai greu. Ce bine ar fi să am un coşmar veritabil. Să visez cum cad în gol sau cum mă droghez şi sunt cules din şanţuri. Ce fel de viaţă o mai fi şi asta, când nici în vis nu ţi se întâmplă nimic interesant?!