Pataniile piunezei in fund ne incearca zilnic si le suportam ca magarul desaga. A mai saltat Guvernul impozitele? Le-a saltat. Si guvernul de ieri, si al de alaltaieri, si, cu siguranta, cel de maine, intr-un mimetism bezmetic si schilod. Platim, randuiti in fata ghiseelor deschise ca niste guri ale fiscului.
Romanul trece drept un individ rabdator, impacat indeobste cu soarta, chiar cand ii este potrivnica. El tace, inghite, indura, razvratindu-se rar si moale. O zvacnire, intrata in folclorul mamaligii care explodeaza, s-a petrecut in decembrie â89, dar cate milenii s-au scurs de atunci! Un banc, pe care l-am uitat pe jumatate, zicea cam asa: Un oltean se suie in tren, isi pune papornita la bagaje si-si tranteste fundul pe canapeaua din compartiment. Au! - tipa el. O piuneza! si intr-adevar isi extrage din popou o piuneza care, nu se stie in urma carei intamplari, poposise taman pe scaunul lui. Injura, besteleste, baga CFR-ul in mama ma-sii. Aceeasi poveste, cu un moldovean. Se asaza si el in piuneza, zice ce zice, zvarle pe fereastra metalul ascutit care i-a gaurit pielea. Ultimul, cel cu talc, vine ardeleanul. Isi randuieste cu grija bagajele sus si intr-un tarziu se asaza. Simte intepatura, dar nu sare ca ars. Se ridica incet si cu mana dreapta extrage tepusa dureroasa. O piuneza, zice el, identificand intelepteste sursa agresiunii. O priveste indelung si apoi si-o asaza din nou in fund. "Daca trebe, trebe!", concluzioneaza el si ia loc, indurand cazna unei calatorii lungi. Asta ar fi romanul neaos, verde, integral. Miorita, testamentara noastra balada filosofica, il confirma. Cand afla ca ailalti doi ciobani vor sa-i faca de petrecanie, nu-si ascute toporul, nu ia masuri de aparare, nu-si cheama aliatii. Delatiunea comisa de oaie il lasa rece. El gloseaza pe tema unei nunti funebre, convoaca stelele si se aliaza cu vegetatia. Il omoara aia?! Ei, si! "Daca trebe, trebe!" Pataniile piunezei in fund ne incearca zilnic si le suportam ca magarul desaga. A mai saltat Guvernul impozitele? Le-a saltat. si guvernul de ieri, si al de alaltaieri, si, cu siguranta, cel de maine, intr-un mimetism bezmetic si schilod. Platim, randuiti in fata ghiseelor deschise ca niste guri ale fiscului. Un batran a stat cuminte, la fel de cuminte cum statea acum 20 de ani, pe Bdul Titulescu, de la 3 noaptea, sa prinda o punga de tacamuri sau un kil de "adidasi" (picioare de porc, pentru cei nascuti mai incoace!) in fata farmaciei, la compensate. A stat cu piuneza rabdarii in fund pana cand a murit. "Daca trebe, trebe!" Circulatia in Capitala e facuta din nou varza. Acum vreo doi ani, intr-o toamna ploioasa, ma uitam la vreo trei muncitori murati cum toarna asfalt pe Ana Ipatescu. Il indreptau de mantuiala, cu lopata. Asta nu tine nici pana la primavara, le-am zis eu resemnat. "Da-i in p... ma-sii!", mi-a raspunsul unul plictisit. Pe cine? Nici el nu cred ca stia. Pe aia de la primarie, pe noi, astia care calcam asfaltul crud? Ce importanta are, mi-am zis si eu, resemnat ca toata lumea. Acum se asfalteaza asfaltul de acum doi ani, razuit cu buldozerele. Cu buldozerele se mai razuiesc niste milioane de euro din conturile primariei, alimentate cu supusenie de noi, enoriasi ai banului public. A hotarat, atunci, Basescu, dispune, acum, Videanu, va dispune maine un Icsulescu. "Daca trebe, trebe!" Asfaltam an de an aceeasi strada pentru a conserva linistea veche, aproape arheologica, a gropilor din celelalte strazi. Daca viata pare o fatalitate, de ce n-ar fi si asfaltul o forma bituminoasa de fatalitate?