x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale “Cu toate pânzele sus” prin viaţă

“Cu toate pânzele sus” prin viaţă

de Florin Condurateanu    |    11 Mai 2018   •   07:32
“Cu toate pânzele sus” prin viaţă

Dichiseanu, falnicul căpitan de corabie din romanul şi serialul “Toate pânzele sus”, ne-a adus tot farmecul mării, toată briza încărcată de vise, ne-a bucurat copilăria cu o călătorie pe întinderile de ape, în care prietenia dintre personaje ilustra partea frumoasă a vieţii. Dichiseanu, actorul iubit de toţi românii, a călătorit şi călătoreşte şi prin viaţă “cu toate pânzele sus”. Îşi poartă mândru, splendid cei peste 80 de ani, e majestuos, cu acelaşi surâs învăluitor, cu vocea lui puternică, dar şi mângâietoare, e tot timpul gata să rostească o frază curtenitoare, să zică o povestire pe care nu o uiţi. Căpitanul de nădejde al lui Burebista din film a cules ropote de aplauze şi în piesa “Antoniu şi Cleopatra”, în care juca alături de un alt frumos al scenei şi ecranului nostru, junele prim Cristea Avram, soţul celebrei Olga Tudorache. Au “incendiat” amândoi inimile unor mari vedete ale ecranului mondial, Dichiseanu a făcut să palpite sufletul mult aplaudatei spaniole Sara Montiel, renumită în filmele rulate în toată lumea. Iar Cristea Avram, jucând în distribuţie cu vedeta Franţei, Marina Vlady, a avut o iubire nebună cu aceasta. Dichiseanu a cucerit-o pe viitoarea nevastă, tinerica cântăreaţă Simona Florescu într-un turneu. Debutanta mângâia un cal frumos de pe o pajişte, iar ca să-i facă plăcere, idolul femeilor Dichiseanu i-a dat armăsarului sandvişul lui. Dar cât le-a curtat şi le-a alintat Dichi pe femei, a avut şi de suferit câteodată don cauza lor. În piesa shakespeariană “Antoniu şi Cleopatra” de la Teatrul Nottara, generalul roman Antoniu, alias Dichiseanu, trebuia să coboare o scară cu splendida regină a Egiptului, Cleopatra, în braţe. Numai că un uituc de tehnician cu decorurile a neglijat să strângă bine piuliţa şi şurubul de la o treaptă. Aşa că, atunci când impozantul general al Romei interpretat de Dichiseanu cobora treptele, s-a desprins scara cu treaptă cu tot, şi Dichiseanu a venit de-a berbeleacul cu frumoasa Egiptului în braţe. Ca să nu-şi frângă oasele Cleopatra, cavalerul cu femeile Dichiseanu a săltat-o şi s-a prăbuşit el dedesubt. S-a ales cu ditamai fractura la un picior şi ghipsul a amânat o lună spectacolele de succes cu iubirea romano-egipteană.

 

 

×
Subiecte în articol: ion dichiseanu