Cu viitoru-n spate

Ceea ce urmează aş fi vrut să fie moto, însă textul (un banc!) este prea lung şi dacă l-aş fi scurtat şi-ar fi piedut din savoare şi din expresivitate: "Cică accident nasol de tot în Ardeal, la Apahida, fără victime omeneşti da' cu pagube materiale mari de tot. O maşină de lux a intrat cu viteză în vila cuiva. Vine reporterul şi întreabă:

Î: Bace Gheorghe, cum s-o-ntâmplat?!

R: Apăi dragă domnule, îţi spun dumitale, o fo' aşe, ca să mă-nseleji... mânam maşina, şi drumu' merea înaince, şi io tăt înaince, după aia drumu o fo' la stânga, şi io tăt înaince! - (Îmi place să mă laud cu faptul ca sunt aproape ardelean.)

În esenţă despre asta este vorba când te gândeşti la ce se petrece cu ţara România, la asta se rezumă accidentele de parcurs pe care le suferă societatea în care suntem pasageri. "Tăt înaince!", nu contează că drumul o face la stânga.

Pentru cei mai mulţi dintre poporenii riverani ai locurilor în care habitez la rândul meu, viitorul a devenit o povară grea, da' grea-de-tot! De aia, la modul că abia o cari în spate. O mai laşi din când în când pe jos, ca să te odihneşti. Adică nu te mai gândeşti la viitor, trăieşti aşa, la plezneală, de azi pe mâine. Iei o pauză, cum se spune. Ieşi la un restaurant, te întâlneşti cu prietenii la bere şi faci cinste, îi cumperi nevestei o ţoală-un-parfum-ceva, ba la o adică dai bani şi la întreţinere, că ce, Doamne iartă-mă!, o viaţă avem, şi până la urma urmei, sătul de atâta cărăuşie, poate că boiereşti şi - ptiu, ptiu, ptiu, să nu-ţi fie de deochi! - pleci în concediu!!!

Acum am vorbit despre cazurile fericite şi simt nevoia să atrag atenţia că nu trebuie să-i invidiem pe cei mai norocoşi. Pentru că şi ei, după toate acestea, iarăşi îşi trag viitorul în spate. Şi dă-i şi cară-l. Şi dă-i şi cară-l, nene, de unu' singur, cine zice că te-ajută mai rău te-ncurcă! Ţi se bagă printre picioare, se-mpiedică, se agaţă de tine, te trage-n jos, până la urmă e o povară în plus. Mai bine las' aşa, cu viitoru' ăla greu în spate, de unu' singur, tu şi familia ta.

Ca modalitate de a avansa, de a înainta, poţi arunca (variantă certificată) viitorul în faţă. Şi să-i dai cu piciorul, adică să-l împingi cu piciorul. Trebuie să mărturisesc faptul că am practicat metoda, şi câteodată mai fac asta şi acum, însă trebuie să recunosc şi faptul că nu prea are spor, mai mult stai pe loc, avansezi greu, cam pierzi timpul. Aşa că tot mai bine este să te încordezi şi să-ţi iei viitorul în spate!

Şi mergi aşa, "tăt înainceş, cu capul în pământ, de nu mai vezi că drumul o coteşte, aşa că până la urmă tot faci un accident înspăimântător. Voiam să mai spun ceva dar am aflat în timp ce scriam ca cineva, un om, pe care l-am ascultat şi l-am văzut mulţi dintre noi, a murit la vârsta de treizeci şi patru de ani. Deci gata!