x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cu viţelul in tren

0
Autor: Ion Cristoiu 25 Aug 2007 - 00:00

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Viţelul il cumpără Tache Scocilcă tocmai de la Bucureşti. Sigur, putea să cumpere unul de mai de-aproape, de la Floreşti, de exemplu, unde miercurea era zi de tărg, dar el luă hotărărea asta (de a cumpăra viţelul de la 400 km de Vintileasa) dintr-o ambiţie.



ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Moto: "Trăim in Romănia, şi asta ne ocupă tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv

Viţelul il cumpără Tache Scocilcă tocmai de la Bucureşti. Sigur, putea să cumpere unul de mai de-aproape, de la Floreşti, de exemplu, unde miercurea era zi de tărg, dar el luă hotărărea asta (de a cumpăra viţelul de la 400 km de Vintileasa) dintr-o ambiţie. Cu banii pregătiţi fusese la tărg de căteva ori şi de fiecare dată il revoltaseră preţurile pe care le cereau bandiţii de acolo, cum zicea el. Ca să le facă in ciudă, hotări să meargă după viţel tocmai la Bucureşti. I-a scris lui băiatul, Anton, muncitor la IMB, că acolo nu-ţi cere nimeni pe un viţel 1.000 de lei (auzi o m-i-e de l-e-i!). Merse deci la Bucureşti, trase la Anton şi, impreună, cumpărară viţelul. Nu-l luă mai ieftin ca la Floreşti, tot o mie de lei dădu pe el, dar, zicea Tache Scocilcă in tren, venind către casă, cui voia să-l asculte, Bucureştiul nici nu se compară cu Floreştiul.


De adus, aduse viţelul cu trenul, fireşte. Merse, impreună cu Anton, la Bucureşti-Basarab, unde se formau personalele pentru Iaşi şi Suceava, şi, certăndu-se cu o cucoană care tot urca la bagaje in vagon, fără să vadă că trenul ăla e făcut şi pentru alţii, nu doar pentru ea, că trebuie să mai călătorească şi alţi oameni cu el (Tache Scocilcă, de pildă), urcă viţelul in vagon, priponindu-l pe culoar. Au fost căteva probleme la urcare, boala de viţel făcănd nazuri şi umblănd cu botul printre şine, după cotoare de măr. Trenul se puse apoi in mişcare. După ce făcu din mănă băiatului, scoţănd capul pe fereastră, Tache Scocilcă pocni geamul la loc şi incepu să se instaleze pentru călătoria pănă la Floreşti.


Mai intăi vru să se asigure dacă nu cumva şi-a pierdut biletul. Se căută prin buzunare, işi scoase afară din buzunarul de la piept tot felul de hărtiuţe, una ii scăpă jos, in praful podelei, şi cum viţelul dădu s-o ia cu limba, ii arse, scurt, fără şovăire, un picior peste bot. In fine, găsi biletul (era in buzunarul de la piept) şi, rezemăndu-se de uşa compartimentului, incepu să privească pe fereastră, aruncănd căte o privire scurtă şi viţelului care, ostenit, se culcase. Pe lăngă ei se strecurau anevoie călătorii, urcănd sau coborănd pe parcurs. Toţi săreau peste viţel şi toţi simţeau nevoia să zică ceva inteligent, incăt, la un moment dat, el incepu să se plictisească. Unii rădeau, amuzaţi de intămplare, alţii il intrebau căt dăduse pe el sau unde mergeau. Erau şi dintre aceia care făceau gălăgie, spunănd că ăsta e tren de persoane, nu de vite, dar Tache Scocilcă nu le dădea nici o atenţie, ii lăsa in plata lor. Răspunse doar unui cetăţean care, intr-adevăr, il scoase din sărite, apucăndu-se să facă gură după ce trecuse de Tache Scocilcă. Se oprise in loc cu geamantanul in mănă şi zicea că el a plătit bilet ca să călătorească comod şi nu ca să se impiedice pe culoar de tot felul de animale. La inceput, Tache Scocilcă il lăsă să-şi bată gura degeaba, hotărăt să nu intre in vorbă cu toţi proştii. Dar cum cetăţeanul nu se potolea, ba chiar incepuse să răcnească furios, luănd drept martori călătorii iviţi in uşile compartimentelor şi zgăindu-se amuzaţi, Tache Scocilcă i-o reteză scurt: ascultă! matale n-ai treabă? - Am, dar ce te interesează pe tine?!, răspunse celălalt, pus pe scandal. Tache Scocilcă se făcu că nu observă trecerea celuilalt la per tu. Căută să-l scoată din sărite, să se ia la bătaie. Simţi că celălalt e moale, ca o femeie, şi că, in orice caz, la primul pumn, avea s-o ia la fugă. Aşa că, păstrăndu-şi calmul, işi trase o ţigară din buzunarul de la piept, unde le avea aşezate in picioare, ca nişte ostaşi, o aprinse tacticos şi trimiţănd fumul spre semnalul de alarmă zise: şi cu ce te deranjează pe dumneata viţelul de pe culoar?! Calmul intrebării il descumpăni pe celălalt. Nu mult, o clipă, doar atăt căt să se infurie şi mai tare. - Cum ce, cum ce?!, răcni el, vănturăndu-şi braţele, roşu la faţă. - Uite, de pildă, dacă vreau să merg la wece, mă lovesc de viţelul tău. - Bine, continuă Tache Scocilcă dialogul angajat fără voia lui, puteau depune mărturie toţi cei din jur, dar de ce nu mergi matale la wece in celălalt capăt al vagonului? E şi mai aproape. Cetăţeanul dădu să răcnească ceva, dar tocmai atunci apăru controlorul. - Dumneata de ce dai voie să se urce cu animalele in tren?!, il interogă, pe un ton furios, cetăţeanul. Calm şi el, controlorul nu-i răspunse. Se afla abia la al doilea compartiment, mai erau bilete de perforat, nu glumă! - Biletul dumneavoastră!, se adresă el, profesional, cănd ajunse in dreptul cetăţeanului. Tremurănd de furie, cetăţeanul se scotoci prin buzunare şi-i intinse biletul. Inainte de-al perfora, controlorul il intoarse pe o parte şi pe alta. - Biletul dumneavoastră nu-i pentru trenul ăsta! Cetăţeanul se inroşi, se bălbăi şi, in cele din urmă, recunoscu: aveţi dreptate, am pierdut celălalt tren şi m-am urcat in ăsta, dar nu cred că e ceva rău, tot atăta costă. - Buletinul, vă rog!, zise controlorul, ascultăndu-l pănă la capăt, cu figura plictisită a omului obligat să audă zilnic mii de asemenea explicaţii prosteşti. - Cum buletinul?!, făcu celălalt, muiat cu totul, deja speriat, dar scoţăndu-l, totuşi. Controlorul il luă, il deschise, ca şi cum ar fi vrut să se asigure că buletinul aparţinea celui din faţa sa, apoi cu el in mănă porni mai departe, continuănd să perforeze bilete. Cetăţeanul il urma indeaproape, explicăndu-i intruna, cu un aer prăpădit. Cănd ajunseră la Tache Scocilcă, acesta ii intinse cele două bilete, cu aerul incăntat al omului care, spre deosebire de celălalt, avea actele in regulă. Controlorul le perforă, plictisit, aruncă o privire viţelului care rumega liniştit, ca şi cum ar fi vrut să se asigure că biletul era al viţelului şi nu al altuia, apoi, sărind peste viţel, urmat de cetăţeanul care se tot tănguia prosteşte, trecu in celălalt compartiment.

In urma lor, calm, Tache Scocilcă işi aprinse o nouă ţigară şi fără să-şi guste victoria, ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic deosebit, incepu să privească pe fereastră.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   cetateanul,   tache,   scocilcă,   viţelul,   tache scocilcă,   scocilc,   vi,   tache scocilc

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de