Cui îi este frică de reforma COSR?

La o saptamana de la finalul Olimpiadei de la Londra, la Bucuresti se trece la o evaluare a participarii romanesti. Cele 9 medalii olimpice sunt "cantarite" si comparate cu zestrea de la Beijing, din 2008, cand cele 8 medalii au plasat Romania in primele 20 de natiuni. Problema de la care pleaca si la care trebuie sa ajunga orice analiza lucida este daca aceste rezultate sunt in concordanta cu investitiile facute, daca organizarea sportului romanesc si atentia care se acorda acestuia in general pot asigura in perspectiva noului ciclu olimpic un progres la JO de la Rio in 2016. Compararea stricta a numarului de medalii cu bugetele alocate sportului arata ca statul a alocat Comitetului Olimpic si Sportiv Roman circa o treime din necesarul prevazut. Totusi, sportivilor olimpici li s-au asigurat conditii normale de pregatire prin atragerea de sponsorizari si alte actiuni financiare pe care le-a intreprins COSR intr-o perioada de criza. Este evident ca in anii ce vin statul se va implica intr-o masura tot mai redusa in pregatirea performerilor care sunt profesionisti si planurile lor de pregatire nu vor putea fi sustinute de federatiile sportive, care, in actuala organizare sunt, in majoritate bugetare. In sportul romanesc coabiteaza acum doua sisteme – unul etatist, reprezentat de federatii, acum in subordinea unui departament din Ministerul Educatiei, si altul care traieste in parametrii economiei de piata, reprezentat de COSR. Aceasta struto-camila, care functioneaza cu doua viteze, cu doua mentalitati de multe ori in coliziune, nu va mai putea sa asigure succesele olimpice pe care le asteptam si care au ajuns la un capat de drum in aceasta organizare anacronica si in Romania. COSR a lansat public cateva idei de schimbare a sistemului de pregatire olimpica menite sa dea un suflu cu totul nou sportului de performanta, cladit pe o baza mai larga a numarului de sportivi si antrenori. Aceste planuri, lansate in dezbaterea publica, au primit insa o replica rapida, grobiana, sub forma unui manifest agresiv si neasumat – "COSR, jos labele de pe sportul romanesc". Din lectura lui apar rapid si anonimii autori. Ei sunt in primul rand cei care nu vor o gestiune transparenta a fondurilor, in special cele alocate de stat; apoi, cei speriati de afacerile pe care le-au incheiat cu spatiile sportive din administrare prin concesiuni si inchirieri dubioase.

In corul respectiv ii regasim si pe tehnicienii mediocri, plafonati, care au rupt legatura cu performanta, dar o clameaza, traiesc din micile ciubucuri. Cum la fel de vocali sunt prin manifest o serie de penali aflati sub anchete pentru cheltuirea de fonduri europene. Sa nu-i neglijam nici pe veleitarii care nu vad cu ochi buni posibila alegere a lui Octavian Morariu in Comitetul Olimpic International, ceea ce i-ar spori autoritatea morala si influenta, devenind cel mai important roman din structurile internationale.

Este totusi binevenit acest manifest, pentru ca el face separarea apelor intre profitorii mediocritatii si oamenii de buna-credinta, in fapt intre viitor si trecut. De partea planului COSR sunt in primul rand sportivii de performanta cu ambitii olimpice, antrenorii bine pregatiti si perseverenti, cu rezultate constante; partenerii si sponsorii sportului care doresc o legislatie coerenta si o transparenta a cheltuirii fondurilor. Proiectul este sustinut si de Ministerul Educatiei, care anunta o schimbare radicala a sportului scolar, o radiografie a performantei in cluburile scolare si universitare, ca baza pentru reprezentarea olimpica.

O gasca zgmotoasa nu va putea, credem, bloca proiectul de restructurare a pregatirii olimpice. Cartitorii si pescuitorii in ape tulburi, artizanii unor scandaluri de presa vor incerca sa ramana mereu in umbra. Doar valorile si pregatirea temeinica asigurata cu inteligenta si fonduri bine administrate urca in final pe podiumul olimpic. Bisnitarii sportului vor ramane mereu sa strige Huo!